În fiecare zi, știrile de pe TV, de pe net, de pe FB,, de pe postul de radio pe care îl ascultăm în mașină, toate știrile ne cultivă frica. Presa noastră, simplă anexă, debara a politicului, a serviciilor secrete si a multinaționalelor, amestec de arivism cinic, incompetență crasă și analfabetism brutal, nu face decât să ne adâncească acest sentiment. Să ne hrănească frica de virus, de moarte, de frig, de arșiță , de facturi, de foame, de sete, de beznă, de orice boală, de tratamente, de medici, de justiție, de VIAȚĂ…
Asistăm la o frică colectivă, agravată de canalele de știri și de rețelele de socializare care, repetând zi de zi, numărul celor vindecați, al muribunzilor și al morților, ne-a plasat într-un univers paralel, în care nu mai există alte informații. Doar vezi cum dintr-o dată orașele lumii devin orașe fantomă, vezi cum popoare întregi tremură, iar oamenii sunt aruncați în „beciul” locuințele lor, uneori cu lovituri de bastoane, ca niște animale în vizuină. Printre toate acestea, afli că în Nigeria, la mijlocul lunii aprilie, erau 12 decese de COVID, dar în același timp, 18 oameni fuseseră uciși de forțele de securitate pentru încălcarea regulilor izolării! Întreaga planetă pare că s-a cuplat la ideea unei pandemii fatale, despre care ni se spune cu insistență că e pe punctul de a extermina rasa umană.
Ne rugăm pentru oprirea virusului? Foarte bine! Dar mai mult ar trebui să ne rugăm să înceteze propaganda fricii. Altfel, vom ajunge la epuizare, fără voință, gata să renunțăm la orice pentru a supraviețui, gata să renunțăm, pentru nimic, la controlul asupra vieții noastre. Asistăm la un adevărat festival al tâmpeniei pe întregul glob… Ni se induce o frică de moarte atât de persistentă, încât ne temem chiar să mai trăim. Ne închidem în noi înșine, speriați și resemnați, cu chipurile ascunse după bucăți de țesătură și cu disperarea sclipind în ochi. În mod cert, asta nu este viață! Cel puțin nu mai e nimic din viața pe care o avem și pe care, se pare, că nu am știut să o prețuim.
Dacă asta „viața” care ni se propune în „noua normalitate” atunci este absurd să ne mai temem de sfârșitul ei. Dacă tot se va termină cândva, nu are sens să mai trăim așa îngrijorați și de speriați, bombardați cu tot felul prostii și cu chiar cu prostie pură.
Poate avem o șansă să scăpăm de frică, ca să trăim normal, dar pentru asta ar trebui să ne trăim viața cu mai mult curaj. În mod clar, fără atâta teamă! Așa cum am văzut, de mult, într-un mesaj afișat într-un avion: ,,Nu aveți de ce să vă temeți! În aer nu rămâne nimeni!”
