Pionierul inteligenței artificiale, adesea numit „nașul AI-ului”, a părăsit Google. Într-un interviu pentru The New York Times, Geoffrey Hinton avertizează lumea despre potențialele pericole ale acestei tehnologii. El a scris pe Twitter că a părăsit gigantul internetului pentru a „putea vorbi despre pericolele inteligenței artificiale fără să se gândească la modul în care afectează Google”. El a adăugat că compania a acționat „foarte responsabil”.
Demisia lui Hinton vine ca urmare a preocupărilor tot mai mari din domeniul inteligenței artificiale cu privire la progresele realizate în tehnologie în ultimul an și amenințările pe care le reprezintă pentru umanitate.
Peste 1000 de lideri ai tehnologiei au semnat o scrisoare în martie prin care cer dezvoltatorilor de inteligență artificială să oprească activitatea timp de șase luni. Ei au avertizat despre o potențială amenințare la adresa societății și omenirii, în timp ce giganți tehnologici precum Google și Microsoft se întrec pentru a crea programe AI.
Câteva zile mai târziu, la începtul lunii aprilie, 19 actuali și foști lideri ai Asociației pentru Avansarea Inteligenței Artificiale, o societate academică veche de 40 de ani, au lansat propria scrisoare prin care avertizează cu privire la riscurile AI. Grupul include șî pe Eric Horvitz, director științific la Microsoft, care a implementat tehnologia OpenAI într-o gamă largă de produse, inclusiv motorul de căutare Bing. “Suntem conștienți de limitările și preocupările legate de progresele AI, inclusiv de potențialul sistemelor AI de a face erori, de a oferi recomandări părtinitoare, de a ne amenința confidențialitatea, de a împuternici actorii răi cu noi instrumente și de a avea un impact asupra locurilor de muncă.”
În interviul pentru The New York Times, Hinton, în vârstă de 75 de ani, a spus că progresele în inteligența artificială reprezintă o „amenințare profundă pentru societate și umanitate”. Potrivit acestuia, capacitatea cu care această tehnologie poate produce texte și imagini false care par autentice creează o realitate în care oamenii nu vor mai putea distinge ceea ce este real și ce este fals.
Potrivit lui Hinton, oamenii de știință nu ar trebui să dezvolte în continuare inteligența artificială „până când nu înțeleg dacă o pot controla”. El a avertizat că amenințarea va veni mai devreme decât credea.
„Am crezut că este o chestiune de 30 până la 50 de ani sau mai mult. Desigur, nu mai cred asta”, a spus cercetătorul.