Poate ați observat creșterea neîncrederii publice față de povestea coronavirusului, poveste pe care o auziți toată ziua de la mass-media. Mai multe îndoieli. Mai multă opoziție. Mai multe proteste. Și mult mai puțină încredere. Nu ești singur. Ceea ce a început ca o scânteie în primăvara anului 2020 este acum un foc dezlănțuit. Încercați cât de mult doriți să-l stingeți, arde mai fierbinte și mai puternic ca niciodată.
Marele epidemiolog Donald Henderson, eradicator al variolei, a făcut în 2006 două previziuni ferme asupra consecințelor carantinelor. În primul rând, a spus el, acest lucru nu ar avea niciun beneficiu în ceea ce privește atenuarea bolii. Într-adevăr, carantinele nu funcționează. În al doilea rând, ar duce la discreditarea sănătății publice și la “pierderea încrederii în guverne”. Pierderea încrederii publice – nu doar în funcționari, ci și în mass-media – este evident palpabilă.
Îndreptați-vă atenția către sondajul publicat în New England Journal of Medicine. Se referă în mod specific la vaccinuri, dar rezultatele reflectă o pierdere mult mai largă a încrederii în general. Într-adevăr, lipsa surprinzătoare de entuziasm pentru vaccinuri este doar un simptom al unei probleme mult mai mari
Pierderea încrederii a fost declanșată de impunerea carantinei pentru a controla un virus respirator cu rezultate severe la vârstnici și bolnavi, dar care este în mare parte ușor pentru toți ceilalți. S-a întâmplat ca SARS-CoV-2 să nu fi fost atat de mortal precum se presupunea că este acum un an (sau facut estimari de zeci de milione de decese), astfel încât aceste măsuri au fost extrem de disproporționate.
Chiar dacă pandemia ar fi fost la fel de sumbră precum au prezis experții, nu există nicio dovadă în evidența istorică a carantinelor care să facă ceva în legătură cu un virus, cu excepția faptului că perturbă și distruge funcționarea socială într-un mod care face chiar și mai dificilă gestionarea generală a sănătății.
Luați în considerare o măsură fără precedent impusă anul trecut: șederea forțată la domiciliu. Multe țări au impus aceasta regulă și au impus-o cu puterea poliției (nu a fost atât de diferit de arestul la domiciliu). Motivarea a fost că acest lucru ar încetini, opri răspândirea sau va determina cumva controlul virusului, rezultând mai puține îmbolnaviri. Propaganda a devenit scandaloasă în anumite puncte, cu îndemnuri de genul “rămâneti in casă ca să salvezi vieți” ca și cum părăsirea casei ar duce la pierderea de vieți. Nu poți inchide in casă toți oamenii pentru că vrei tu guvern sa-mi salvezi bunica! Nu mai bine am eu mai mare grijă de bunică? In felul asta salvez și oamenii si bunica. Oamenii au facut sacrificii personale enorme pentru a se conforma, cu costuri personale mari. Costurile economice au fost imense, dar și costurile psihologice și sociale. Rezultatul carantinei a fost doar o epidemie de oameni izolați si vise spulberate.
