Aproape fiecare politician din UE sau Statele Unite, de stânga, centru sau de dreapta, aduce un omagiu Marii Minciuni Verzi. Toți candidații conservatori, liberali sou socialiști care luptă pentru diferite functii se întrec în a se închina zeiței de culoare verde. La fel face practic toată presa mainstream.
Deoarece toată lumea participă acum la minciuna „emisiile de CO2 sunt daunătoare”, dezbaterea asupra politicii climatice nu a fost asupra faptului dacă există o problemă cu CO2, ci asupra cât de urgent trebuie abordat CO2 și cum ar trebui abordat. Mai avem opt ani până când Armaghedonul devine inevitabil sau decenii? Renunțăm la combustibilii fosili construind centrale nucleare sau turbine eoliene? Ar trebui să ne schimbăm stilul de viață și să renunțam la aproape tot?
Cum aproape toată lumea din spectrul politic este de acord în mod public că reducerea CO2 este un lucru bun, dezbaterea a fost între cei care vor să facă rapid scaderea de CO2, atingând Zero Net în 2040 și se cei ca bagă bețe in roată și vor să încetinească realizarea acestui lucru. Pe măsură ce toți plusează în discursurile politice, aproape toată lumea căută soluții pe tărâmul lui Alice în Țara Minunilor irosind trilioane de dolari în acest proces.
Până în anii 2000, când schimbările climatice erau încă numite încălzire globală, iar mass-media observa că niciuna dintre nenumăratele predicții ale unei catastrofe climatice nu se confirmau – calotele polare nu se topeau atât de accelerat, Manhattanul nu era pe cale să fie sub ape, malaria nu infecta emisfera nordică – mulți au expus schimbările climatice provocate de om ca o farsă. Scurgerile de e-mailuri Climategate au dezvăluit modul în care oamenii de știință au conspirat pentru a „ascunde scăderea” temperaturilor care nu se conformau modelelor lor. Afirmația că 97% dintre oamenii de știință susțin teoria încălzirii globale a fost expusă ca o fraudă, la fel ca afirmația că cei 4.000 de oameni de știință asociați cu IPCC au susținut raportul privind clima — cei 4.000 nu-l susținuseră, majoritatea nici măcar nu-l citiseră doar analizaseră părți din raport, adesea nefiind de acord cu ceea ce au citit.
Afirmația că exista consens asupra schimbărilor climatice nu a fost dezbătută niciodata. Oameni de știință din întreaga lume au semnat o serie de petiții pentru a contesta această afirmație. Petiția din Oregon din 2008, condusă de un fost președinte al Academiei Naționale de Științe și susținută de Freeman Dyson, succesorul lui Albert Einstein la Princeton și unul dintre cei mai importanți oameni de știință din lume, a fost semnată de peste 31.000 de oameni de știință și experți care au convenit că „ limitele propuse pentru gazele cu efect de seră ar dăuna mediului, ar împiedica progresul științei și tehnologiei și ar dăuna sănătății și bunăstării omenirii. … În plus, există dovezi științifice substanțiale că creșterea dioxidului de carbon din atmosferă produce multe efecte benefice asupra mediului natural vegetal și animal de pe Pământ.”
Ceea ce este cunoscut este eșecul încercărilor de trei decenii a birocrațiilor celor 195 de țări ale Grupului Interguvernamental de Schimbări Climatice al ONU de a convinge pe oricine, în afară de ei înșiși, o mass-media credulă și un număr relativ mic de oameni creduli că schimbările climatice reprezintă o amenințare existențială. Sondaj după sondaj de-a lungul deceniilor arată că publicul acordă puțină atenție schimbărilor climatice atunci când i se cere să-i claseze importanța.
Un sondaj Gallup lansat în această lună, care i-a întrebat pe americani: „Care credeți că este cea mai importantă problemă cu care se confruntă această țară astăzi?” a constatat că schimbările climatice nu au îndeplinit criteriile sale privind numeroasele probleme care merită enumerate. După cum a notat Gallup, „Multe părți ale țării au suferit de căldură record în ultimele săptămâni, iar alte regiuni au avut inundații record. Doar un procent scăzut de 3% dintre americani menționează vremea, mediul sau schimbările climatice drept principala problemă a națiunii.” La fel, luna trecută, unde „doar 1% dintre alegători într-un sondaj recent New York Times/Siena College au numit schimbările climatice drept cea mai importantă problemă cu care se confruntă țara… Chiar și printre alegătorii sub 30 de ani, grupul considerat a fi cel mai însuflețit de această problemă, acea cifră era de 3 la sută.”
Deși majoritatea elitelor continuă să declare o urgența reducerea dioxidului de carbon, acțiunile lor contrazic cuvintele, fie că sunt judecate după înclinația pentru călătoriile cu avionul privat sau de angajamentul lor necinstit față de politicile legate de climă. Potrivit unui anunț de săptămâna trecută a Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), cărbunele este din nou rege: cererea globală de cărbune din acest an „va egala recordul anual stabilit în 2013, iar cererea de cărbune este probabil să crească și mai mult anul viitor, până la un nou nivel istoric.”
Declarația din 2008 a celor 31.000 de experți – că „nu există dovezi științifice convingătoare că eliberarea umană de dioxid de carbon, metan sau alte gaze cu efect de seră cauzează sau vor provoca, în viitorul apropiat, încălzirea catastrofală a atmosferei Pământului și perturbarea climei” este la fel de adevărată astăzi ca și atunci, așa cum a fost întotdeauna. Niciun om de știință, nicăieri, nici un moment nu a demonstrat că emisiile de CO2 produse de om, denumite îngrășământul naturii, fac vreun rău.
