Într-un gest ce părea nebunesc acum 6 luni, Elon Musk și-a anunțat intenția de a cumpăra rețeaua socială Twitter pentru 44 miliarde de dolari pentru a o reforma din temelii și a de a o reda publicului larg, eliberând-o de cenzura la adresa dreptei republicane și de rolul de organ de propagandă pentru democrații progresiști americani.
Dând dovadă de un curaj fără precedent ca și conducător de companii, Musk și-a asumat toate deciziile radicale luate în utima lună, ținând piept cu brio valului de ură stângistă și campaniei pornită de ong-urile soroșiste și clintoniste pentru a obliga companiile să renunțe la reclamele pe Twitter și amenințărilor administrației Biden și senatorilor democrați cu anchete federale.
A reușit astfel să scape de două treimi dintre angajați (mulți concediați, alții demisionând) și sa păstreze doar pe aceia care au dorit să muncească (nu să stea acasă sau în camere de relaxare sau de jocuri ca mulți dintre cei plecați), a restaurat cele mai multe dintre conturile suspendate pentru că nu repetau refrenul propagandei progresiste iar cu 2 zile în urmă, într-o mișcare neașteptată așa curând, a anunțat un sondaj în care întreba dacă să-i fie redat accesul la Twitter președintelui Donald Trump.
Utilizatorii au avut 24 de ore la dispoziție sa voteze dacă ar trebui să-i restabilească accesul. Rezultate finale: dupa 15.085.458 voturi exprimate; 51,8% pentru, 48,2% împotriva.
Musk s-a grăbit să ia măsuri, contul fostului președinte fiind activat în câteva minute de la anunțul lui Musk.
The people have spoken.
Trump will be reinstated.
Vox Populi, Vox Dei. https://t.co/jmkhFuyfkv
— Elon Musk (@elonmusk) November 20, 2022
Fostul președinte Trump, care a fost interzis definitiv de pe platformă în ianuarie 2021 (deși teroriști și criminali de stat erau păstrați în rețea), a declarat că va rămâne pe Truth Social, compania de socializare pe care a creat-o, chiar dacă vechiul său cont este restabilit și-l poate folosi oricând.
El a numit rețeaua sa, Truth Social, o alternativă „mai bună” și „sigură” la Twitter, unde se simte „ca acasă”, într-un interviu pentru Fox News. Trump l-a aplaudat pe Musk pentru că a cumpărat Twitter, spunând: „Îmi place Elon și îi urez mult noroc. Sper să se descurce bine cu asta.” Trump a adăugat: „Truth Social a fost foarte, foarte puternic și voi rămâne acolo”.
Președintele Mexicului, stângistul Andrés Manuel López Obrador, a ținut să voteze și el pentru readucerea lui Donald Trump pe Twitter, făcând și o declarație interesantă cu această ocazie:
Am votat deja pentru Trump pentru a putea folosi Twitter. Statuia Libertății nu trebuie să rămână un simbol gol.
Ya voté a favor de que Trump pueda usar Twitter. La Estatua de la Libertad no debe quedar como un símbolo vacío. https://t.co/JJDZdDM4L7
— Andrés Manuel (@lopezobrador_) November 19, 2022
De altfel, președintele Mexicului a fost destul de vehement în momentul interzicerii accesului lui Trump la Twitter:
Nu-mi place ca cineva să fie cenzurat sau să i se ia dreptul de a posta un mesaj pe Twitter sau Facebook. Nu sunt de acord cu asta, nu accept asta”, a spus Lopez Obrador în timpul unei conferințe de presă. O instanță de cenzură precum Inchiziția pentru a gestiona opinia publică: acest lucru este foarte grav, a spus el.
Câțiva lideri europeni de rang înalt, inclusiv cancelarul german Angela Merkel, s-au opus interzicerii președintelui de către companii de social media precum Facebook și Twitter, sugerând că aceasta îi încalcă dreptul la libertatea de exprimare și argumentând că guvernele, nu companiile private, ar trebui să fie responsabile de reglementarea Big Tech.
Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă și o figură cheie în eforturile Europei de a reglementa companiile de tehnologie, a spus că „faptul că un CEO poate să-i ia microfonul președintelui, fără să dea socoteală este șocant”.
Bruno Le Maire, ministrul de finanțe al Franței și secretarul pentru sănătate al Marii Britanii, Matt Hancock și-au exprimat indignarea că platformele aleg cine are dreptul la cuvânt și că reglementează în locul guvernului.
Președintele Franței, Emmanuel Macron a fost foarte dur la vremea respectivă:
Nu vreau să trăiesc într-o democrație în care deciziile cheie… sunt luate de un jucător privat, o rețea socială privată. Vreau să fie decis printr-o lege votată de reprezentantul dumneavoastră, sau prin reglementare, guvernare, discutată democratic și aprobată de liderii democratici.
Prim-ministrul interimar al Australiei, Michael McCormack și președintele Braziliei Jair Bolsonaro și mulți alți miniștri și oameni de stat din diverse țări s-au arătat consternați atunci.
Ce au făcut toți acești lideri ca să împiedice repetarea acestui lucru, atât pentru șefi de stat dar și pentru utilizatori obișnuiți sau medici, oameni de știință cenzurați pe nedrept în timpul pandemiei? Nimic. Au continuat să accepte propaganda cu frica, probabil că li se poate înâmpla și lor.
O epocă întunecată se stinge definitiv, sper, acum datorită lui Elon Musk și asta poate va da un imbold și suratei Facebook care începe a fi pe drumul cel bun, anunțând că va concedia 11.000 de oameni, cei mai mulți fiind probabil cenzori și paraziți din departamente de resurse umane, departamente verzi, de egalitate și de abuz de gen.
Chiar dacă nu va reuși să salveze Twitter și compania va intre în faliment, Musk va face omenirii cel mai mare serviciu prin desființarea cel mai nociv forum de discuții social-politice care abundă în violență și poate distruge la propriu cariere și vieți.