“Deşi aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în aceste zone. În zonele rurale, capacitatea SPAS-urilor (Servicii publice de asistenţă socială) de a furniza servicii sociale este redusă. Doar 777 de unităţi administrativ teritoriale deţin certificate de acreditare ca furnizor de servicii sociale”, a declarat Turcan în debutul Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova, conform Agerpres.
Ea a menţionat că dintre aceste 777 de SPAS-uri, 200 au licenţiat cel puţin un serviciu social, iar 577 nu au licenţiat până în prezent niciun astfel de serviciu. Datele studiului au mai indicat că “nicio unitate administrativ teritorială nu respectă regula de un asistent social la 300 de beneficiari”.
Ministrul Muncii a apreciat că această situaţie reprezintă consecinţa concretă a unor “probleme nerezolvate de zeci de ani” şi a pledat pentru colaborarea între autorităţile centrale şi locale, în vederea susţinerii asistenţei sociale şi diminuării excluziunii sociale.
“Aceasta este situaţia reală. Din nefericire, dacă ar fi să caracterizăm foarte scurt asistenţa socială, aş spune că este praf. Discrepanţele sociale, în timp, s-au adâncit. Şi lucrul acesta a condus şi la creşterea neîncrederii în intervenţia socială a statului. Zonele marginalizate sunt zonele către care ne îndreptăm cu acţiuni, prioritar pe trei direcţii” a spus ea.
Turcan a solicitat Asociaţiei Comunelor din România propuneri în vederea elaborării ghidurilor de finanţare, detaliind proiectele care vor beneficia de finanţare europeană în perioada următoare.
“Doar la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru asistenţa socială, vom avea în următorii ani, 50 de milioane de euro pentru crearea unei reţele de centre de zi; 50 de milioane de euro pentru reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi; 87 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei reţele de centre de asistenţă şi reabilitare pentru vârstnici; 1,2 milioane euro pentru reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice şi promovarea îmbătrânirii active”, a arătat ea.