Toate semnalele dinspre Kremlin și Bruxelles conduc către concluzia că Uniunea Europeană va avea dificultăți mari în asigurarea necesarului de gaze naturale și energie electrică pentru încălzirea pe timp de iarnă. Dar dincolo de sursele alternative de energie pe care europenii le caută acum cu înfrigurare, unul dintre cei mai importanți factori ai ecuației care determină necesarul de consum va fi evoluția temperaturilor din anotimpul rece. Așadar, cât de rece va fi prima iarnă în care Europa nu se mai poate baza pe gazele rusești?
Din fericire, prognozele se anunță a fi în favoarea Europei, iar totul se datorează unui fenomen mai rar! Conform „Severe Weather Europe”, iarna care urmează va prezenta temperaturi mai mari decât mediile de sezon, mai ales în zona nordică-centrală a Europei. O temperatură ușor mai mare decât media s-ar putea înregistra și în zona centrală a continentului, dar aici precursorii nu indică o corelație la fel de puternică.
În schimb, iarna 2022/2023 va fi relativ uscată, cu puține precipitații, ceea ce va afecta probabil următorul an agricol.
Aceste prognoze se bazează pe modul în care se manifestă în prezent alizeele din Pacificul ecuatorial, care determină evoluțiile meteorologice pe termen mediu și lung. Aici, în zona ecuatorială se manifestă așa-numita Oscilație Sudică El Nino, ale cărei faze se schimbă de regulă la unul sau doi ani. Mai rar, schimbarea de fază are loc la trei ani.
„Faza rece” se numește La Nina care produce temperaturi mai scăzute în zona ecuatorială, dar care determină ierni mai calde în Europa. „Faza caldă”, numită El Nino aduce temperaturi mai mari la ecuator, în Pacific, dar lanțul de evenimente meteo conduce la ierni mai reci pe continentul European.
Anul 2022 este deja al treilea an din Faza La Nina, ceea ce se întâmplă destul de rar. Însă această „anomalie” ne va oferi probabil o iarnă mai caldă, cel puțin în zona nordic-centrală a Europei. În cazul României, această prognoză are un grad mai scăzut de certitudine, dar parametrii indică totuși temperaturi peste media sezonieră.
Este deci destul de probabil să scăpăm relativ „ieftin” în această primă iarnă în care Europa nu va putea conta pe gazele din Rusia. Dar în mod aproape cert, va urma o schimbare de fază a Oscilației Sudice El Nino, ceea ce va aduce o iarnă grea la finalul anului următor.
Să sperăm deci că până atunci se va pune capăt războiului din Ucraina și la o normalizare, măcar parțială a relațiilor dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă.