Pe 17 iunie, ministrul de interne al Marii Britanii, Priti Patel, a aprobat extrădarea lui Julian Assange în Statele Unite pentru a se confrunta cu 18 acuzații penale: o acuzație de conspirație pentru a comite intruziune în computer și 17 acuzații de încălcare a Legii din 1917 privind spionajul. Dacă va fi condamnat pentru toate acuzațiile, Assange riscă până la 175 de ani de închisoare.
Dacă justiția ar fi avut vreo legătură cu aceasta, instanțele anterioare ar fi respins cererea de extrădare în SUA pe motive atât de jurisdicție, cât și de limbaj al tratatului. „Infracțiunile” de care este acuzat Assange nu au fost comise pe teritoriul SUA, plus că articolul 4 din tratatul de extrădare SUA-Marea Britanie interzice extrădarea pentru infracțiuni politice.
Sa fie foarte clar: Assange este un prizonier politic, reținut și acuzat de săvârșirea de… jurnalism.
El a dezvăluit crimele de război comise de guvernul american în Irak și Afganistan, precum și alte scheme ilegale, cum ar fi încercările secretarului de stat de la acea vreme, Hillary Clinton, de a pune microfoane in birourile diplomaților ONU.
Guvernul SUA care urăște să-i fie demascate crimele – la naibii cu primul amendament – încearcă să dea exemple din cei care îndrăznesc să-i arate rufele murdare.
În timp ce Assange este cel a cărui piele este in joc în acest caz, el nu este ținta reală. Ținta reală este următorul jurnalist care prinde guvernul SUA acționând ilegal. Scopul este să-l faci pe acel jurnalist să se gândească de două ori înainte de a scrie despre asta.
Din acest motiv, oprirea extrădării lui Julian Assange nu este suficientă, nu trebuie să ne mulțumim cu o achitare în instanță sau cu o grațiere prezidențială.
