Se cheltuie sume enorme pe acțiuni de dezinfectare ca răspuns la o „problemă fantomă”
Riscul de a lua virusul SARS-CoV-2 prin atingerea suprafețelor contaminate de o persoană infectată este extrem de redus și în mod cert nu constituie sursa actualei pandemii. Studiile recente publicate de revista Nature la finalul lunii ianuarie arată că transmiterea virusului prin suprafețele contaminate este nesemnificativă în comparație cu aerosolii care transportă virusul pe cale aeriană de la persoana infectată la cea sănătoasă. În acest context eforturile de dezinfectare a suprafețelor sunt mult disproporționate în raport cu riscul infim pe care îl reprezintă această cale de transmitere a infecției.
Joseph G. Allen, profesor asociat la Harvard University’s T.H. Chan School of Public Health susține, într-o opinie publicată în The Washington Post în data de 11 decembrie 2020, că „nu avem nici măcar un singur caz documentat pentru transmiterea covid-19 de pe suprafețele contaminate – nici măcar unul singur”.
Deși acesta admite că transmiterea unei boli contagioase de pe suprafața obiectelor contaminate este „în mod cert posibilă”, acest lucru e mai puțin valabil în cazul Covid-19. Joseph Allen arată că studiile care demonstrau că virusul supraviețuiește un timp relativ lung pe suprafețe au folosit o cantitate „nerealistic de mare” de virus, respectiv stropi mari de salivă din partea unei persoane infectate.
În mod real însă, cantitatea de virus ajunsă pe suprafețele obiectelor este mult mai mică. Deci și supraviețuirea acestuia pe astfel de suprafețe, în condiții reale este mult mai scurtă decât în studiile de laborator.
Mai mult, dacă o persoană și-ar atinge gura imediat după ce a pus mâna pe un obiect contaminat cu stropii de salivă de la cineva infectat, cantitatea de virus intrată efectiv în organism ar fi mult mai mică decât cea preluată efectiv pe mănă de pe suprafața contaminată. Iar spre deosebire de aerosolii purtători de virus care intră direct în tractul respirator, provocând infectarea directă și imediată a gazdei, în cazul virusului „îngurgitat” după atingerea gurii cu mâna, ar fi nevoie de anumiți receptori specifici care să îl transporte către aparatul respirator – deci infectarea în această situație nu este o certitudine. Din acest motiv „focalizarea intensă pe transmiterea virusului prin atingerea obiectelor este o problemă sensibilă întrucât organizațiile alocă resurse masive de timp și bani pentru a se adresa unei probleme fantomă.”
Deși ARN-ul viral specific noului coronavirus este prezent pe aproape toate suprafețele din zonele contaminate de persoane infectate (exemplu în secțiile covid din spitale), acest lucru nu este relevant în privința transmiterii virusului. Urmele ARN viral prelevate de pe suprafețe indică mai degrabă prezența virusului mort și nu indică un risc de infecție. În schimb, virusul în formă viabilă este foarte prezent în aerosolii proveniți de la persoanele infectate.
De aceea, recomandarea profesorului de la Harvard este ca fondurile și atenția publică să fie îndreptate mai degrabă asupra combaterii transmiterii virusului pe calea aeriană, respectiv prin purificarea aerului din spațiile închise și mai puțin pe dezinfectarea suprafețelor.
Nature arată că aplicarea acestui principiu se dovedește a fi mult mai dificilă, pentru că, în ciuda evidențelor științifice care arată probabilitatea foarte redusă de a lua virusul de pe o suprafață contaminată, populația și-a format în această pandemie un nivel ridicat de așteptări în ceea ce privește măsurile pentru dezinfectarea suprafețelor în spațiile publice. De asemenea, autoritățile evită să recomande populației comportamente care reduc gradul de vigilență în combaterea virusului, ceea ce determină o rezistență din partea decidenților în renunțarea la anumite obligații privind dezinfectarea suprafețelor din spațiile comune.
