Studiu: eficacitatea vaccinului Pfizer scade mai repede decât cea a AstraZeneca

by | 19 Aug 2021 | Sănătate

Vaccinul Pfizer/BioNtech este mai eficient în combaterea infecţiilor asociate variantei Delta de coronavirus în comparaţie cu vaccinul Oxford/AstraZeneca, însă eficacitatea lui scade mai rapid, potrivit unui studiu britanic publicat joi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford, care au participat la dezvoltarea unuia dintre cele două seruri, au analizat între decembrie 2020 şi august 2021 probe prelevate de la peste 700.000 de participanţi.

Această analiză a dezvăluit că în cazul infecţiilor cu încărcătură virală ridicată o persoană care a primit a doua doză de vaccin Pfizer cu o lună înainte a fost cu 90% mai protejată împotriva variantei Delta decât o persoană nevaccinată. Nivelul scade la 85% după două luni, apoi la 78% după trei luni.

Persoanele care au primit cele două doze de vaccin AstraZeneca sunt protejate în proporţie de 67% după o lună, de 65% după două luni şi de 61% după trei luni. După patru până la cinci luni, nivelul de protecţie oferit de cele două vaccinuri devine similar, conform studiului care nu a fost încă validat de alţi oameni de ştiinţă.

Aceste cifre “reprezintă într-adevăr o scădere” a eficacităţii pentru vaccinul Pfizer, a explicat dr. Koen Pouwels, care a colaborat la studiu, în timp ce pentru AstraZeneca “diferenţele (de la o lună la alta) sunt legate de întâmplare, adică ar putea să nu existe nicio schimbare a protecţiei”.

Cercetătorul a insistat totuşi că, în pofida “acestor mici scăderi ale protecţiei”, “eficacitatea generală (a celor două vaccinuri) rămâne foarte mare”, subliniind că cercetătorii au studiat protecţia generală şi nu nivelul de protecţie împotriva formelor severe şi a spitalizărilor, “două date foarte importante pentru evaluarea eficacităţii vaccinurilor”.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading