Statul Florida, care nu a impus nicio restricție în pandemie, a ajuns la a doua cea mai mică rată de infectare COVID-19 din SUA

by | 29 Oct 2021 | Sănătate

„Fără vaccinare obligatorie sau carantină, numărul de cazuri COVID-19 a scăzut cu 90% față de luna august”, a declarat, într-un comunicat de presă, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis. „Pe lângă scăderea numărului de cazuri, a fost redus și numărul de spitalizări în statul nostru. Acest lucru a fost realizat prin accesul la tratamentul cu anticorpi monoclonali la nivelul întregului stat”, se mai arată în comunicatul guvernatorului.

Conform unui clasament realizat de New York Times, statul Florida a avut, sâmbătă, a doua cea mai scăzută rată de infectare din SUA, cu doar 10 cazuri la 100.000 de locuitori, ceea ce reprezintă o scădere cu 42% în ultimele două săptămâni. Singurul stat care are o rată mai scăzută decât Florida este Hawaii, care a raportat doar opt cazuri la 100.000 de locuitori.

În schimb, statele care au impus vaccinarea obligatorie și cele mai dure restricții pentru combaterea pandemiei au înregistrat rate mult mai ridicate.

De exemplu, statul Michigan, care a impus echivalentul certificatului verde din Uniunea Europeană pentru toți angajații bugetari și pentru firmele private cu mai mult de 100 de angajați, a raportat 39 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

Statul Pennsylvania, care, de asemenea, a introdus obligativitatea vaccinării pentru toți angajații guvernamentali, a înregistrat 31 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

Statul New York, care a introdus restricții dure pentru combaterea pandemiei, a înregistrat 21 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

Statul Alaska, care a impus purtarea măștii de protecție și vaccinarea obligatorie a personalului medical, înregistrează cea mai mare rată de infectare din SUA, cu 90 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Etichete: Ron DeSantis

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading