De la 1 iulie, persoanele asigurate beneficiază de noi servicii decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În anumite cazuri, crește numărul de consultații gratuite, potrivit unui comunicat al CNAS.
Guvernul a modificat, prin Hotărâre adoptată sâmbătă, condiţiile de acordare a asistenţei medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, introducând noţiuni precum devizul estimativ pe care pacienţii care se internează în spitalele private trebuie să îl primească cu cel mult cinci zile înainte de internare, dar şi contribuţia personală pe care pacienţii care merg la aceste spitale o pot plăti.
Concret, noile reglementări prevăd, printre altele, asigurarea „unui pachet de prevenție comprehensiv pentru adultul asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani”. Acest pachet include trei consultații „pentru evaluarea riscului, intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină riscurile, precum și monitorizarea pacienților”.
Noul contract-cadru modifică şi relaţia dintre medicul de familie şi pacient, dând posibilitatea medicilor de familie să crească numărul de consultaţii date la domiciliu asiguraţilor din lista proprie. Astfel, de la 1 iulie se va deconta o consultaţie la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecţiuni cronice/asigurat, în condiţiile în care până acum, se decontau cel mult patru consultaţii/an pentru pacienţii cu boli cronice.
În plus, a fost introdusă o nouă consultaţie la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la 4 săptămâni de la naştere, faţă de consultaţia la domiciliu de care aceasta beneficiază la externarea din maternitate.
„Medicii de familie pot acorda noi servicii, conform curriculei de pregătire, pentru pacienţii din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă – braţ, efectuare şi interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate”, se mai arată în comunicatul CNAS.
Pacienţii cu afecţiuni cronice pot primi în continuare consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de alte specialităţi din ambulatoriul clinic. Tot la distanţă se pot face terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped.
„Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţi după infecţia cu virusul SARS CoV-2, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestora servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie”, este o altă modificare adusă contractului-cadru.
În plus, potrivit noii legi, spitalele private vor fi obligate să prezinte pacientului, înainte ca acesta să se interneze, un deviz estimativ al costurilor, valabil 5 zile lucrătoare. Documentul va cuprinde costurile medicale directe și costurile suplimentare estimate, pentru ca oamenii să aibă o „predictibilitate asupra costurilor”, conform CNAS.
Potrivit comunicatului transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, măsurile stabilite prin hotărâre de guvern intră în vigoare de la 1 iulie.