Compania americană de produse farmaceutice și de biotehnologie Moderna Inc. a emis vineri o rechemare în Europa care implică 764.900 de doze din vaccinul său COVID-19 „Spikevax”, după ce elemente contaminate au fost descoperite într-o fiolă.
„Lotul este rechemat din cauza găsirii unui corp străin într-un flacon din lotul fabricat la unitatea de producție contractuală a companiei, ROVI”, au declarat Moderna și ROVI Pharma Industrial Services din Spania într-un comunicat comun.
Producătorul de medicamente nu a precizat ce fel de substanță străină a fost găsită dar a retras întregul lot dintr-o „precauție foarte mare”.
Contaminarea a fost gasită într-un singur flacon din lot iar anchetatorii nu cred că contaminarea a reprezentat un risc pentru celelalte flacoane din lot.
„Moderna a efectuat o căutare cumulativă în baza sa de date globală negăsindu-se raportate probleme legate de siguranță la persoanele care au primit vaccinul Moderna COVID-19 din acest lot. Până în prezent, nu au fost identificate probleme de siguranță sau eficacitate”, a declarat purtatorul de cuvant al companiei.
Loturile au fost distribuite între 13 și 14 ianuarie în Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia. Până în prezent, peste 900 de milioane de doze de vaccin Moderna COVID-19 au fost administrate în întreaga lume.
Anul trecut, Moderna a rechemat în Japonia mai multe dintre vaccinurile sale COVID-19, după ce o investigație a descoperit contaminanți din oțel inoxidabil în unele fiole. Loturile rechemate au fost fabricate de aceeași companie spaniolă, ROVI.
Cel mai mare producător de medicamente din Japonia, Takeda Pharmaceutical, a declarat că contaminarea a fost urmărită până la producția de la ROVI.
Trei bărbați din Japonia s-au îmbolnăvit grav în august 2021, după ce li s-a administrat o a doua doză de vaccin COVID-19, murind la scurt timp. Takeda Pharmaceutical a declarat la acea vreme că nu există nicio dovadă că acestea sunt legate de vaccin, a raportat Reuters.
„Oțelul inoxidabil este folosit în mod obișnuit în supapele cardiace, înlocuirea articulațiilor și capselor metalice. Ca atare, nu este de așteptat ca injectarea particulelor identificate în aceste loturi în Japonia să aibă ca rezultat un risc medical crescut”, a spus compania.
Primele două decese raportate în țară legate de doze contaminate de Moderna au fost doi bărbați, în vârstă de 30 și 38 de ani. Ambii au murit la două zile după ce au primit o a doua doză dintr-un lot contaminat de vaccinuri.
Cel de-al treilea caz a fost un bărbat de 49 de ani, care s-a îmbolnăvit și el după ce a primit cea de-a doua doză și a murit a doua zi, a spus Ministerul Sănătății, menționând că singura lui problemă de sănătate cunoscută este alergia la hrișcă.