Israel și Bulgaria introduc în certificatul verde și testul de anticorpi pentru cei ce au avut boala și nu au fost testaţi oficial

by | 12 Nov 2021 | Sănătate

Potrivit noii politici sanitare din Israel, persoanele care au avut boala, dar nu au fost testate pozitiv oficial, vor putea să dovedească prezenţa anticorpilor în sânge printr-un test serologic specific, cunoscut drept „N”. Cu rezultatele testului serologic, vor putea primi un Certificat Verde cu o singură doză de vaccin, indiferent de cât timp a trecut de la inoculare.

Cercetătorul Octavian Jurma laudă iniţiativa autorităţilor israeliene şi susţine că vine în sprijinul celor care au fost netestaţi oficial, dar au trecut prin COVID-19.

„Iată că avem o soluţie excelentă şi foarte rezonabilă pentru cei care se plâng că au anticorpi dar nu pot fi incluşi în certificatul verde pentru că nu au putut sau nu au vrut să îşi declare infectarea. Astfel, cei care au anticorpi pot dobândi imediat după vaccinare validarea certificatului verde şi nu mai trebuie să aştepte nici măcar cele zece zile minim necesare pentru cei care se vaccinează cu Johnson&Johnson. Astfel, Certificatul verde poate să funcţioneze pe principii europene pentru vaccinaţi, vindecaţi şi testaţi. Certificatul verde devine un certificat de responsabilitate socială pentru că toţi românii responsabili se pot conforma indiferent dacă doresc sau nu să se vaccineze”, mai susţine cercetătorul.

Bulgaria introduce în certificatul verde testul de anticorpi, a anunţat marţi ministrul Sănătății, Stoycho Katsarov. Astfel, începând de joi, cei care au avut COVID și nu au știut sau nu au declarat, vor putea obține documentul care va fi valabil 90 de zile.

Certificatele pentru cei care dovedesc printr-o analiză de sânge că au un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml vor fi eliberate începând de joi, scrie EFE, citat de Agerpres. Aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar.

Autorităţile bulgare răspund astfel cererilor formulate de diverse grupuri de cetăţeni nemulţumiţi de restricţiile impuse pentru frânarea noului val.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading