Florida a devenit primul stat american care a facut recomandări împotriva vaccinarii COVID-19 a copiilor sănătoși

by | 9 Mar 2022 | Sănătate

Oficialii din Florida au declarat pe 7 martie că statul va fi primul care va recomanda în mod oficial ca copiii sănătoși să nu fie vaccinați împotriva COVID-19.

Dr. Joseph Ladapo, chirurgul general al statului, a făcut anunțul în timpul unei mese rotunde intitulată „Cortina trasă peste piesa Covid”.

„Departamentul de Sănătate din Florida va fi primul [departament] de stat care va emite o recomandare oficială împotriva vaccinarii împotriva COVID-19 a copiilor sănătoși”, a spus Ladapo.

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC) a refuzat să comenteze dincolo de recomandările sale actuale, care spune că practic toți copiii cu vârsta de peste 5 ani ar trebui să primească vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 iar copiii cu vârsta de peste 12 ani ar trebui să primească și rapelul datorită scăderii eficacității vaccinului.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat într-o ședință de informare la Washington că politica din Florida nu este bună și a sugerat că face parte dintr-un model al unor oficiali de „a pune la îndoială vaccinurile”.

Vaccinul Pfizer este singurul vaccin disponibil persoanelor sub 18 ani în Statele Unite.

La scurt timp după anunțul lui Ladapo, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a spus că anunțul „a cristalizat o mulțime de lucruri pe care le-am văzut”, inclusiv „eșecul de a cântări costurile și beneficiile, fie că este vorba despre blocaje, fie că este vorba despre închiderea școlilor sau dacă un copil sănătos de 7 ani ar trebui să primească vaccinul impotriva COVID.”

Potrivit CDC, doar 663 din cele 914.259 de decese atribuite COVID-19 în Statele Unite în timpul pandemiei au fost printre cei sub 18 ani. În plus, puțini copii care au contractat COVID-19 au necesitat îngrijiri spitalicești.

Evenimentul a avut loc după ce trei studii au pus pe tapet întrebări referitoare la vaccinarea tuturor copiilor, un subiect controversat în timpul pandemiei.
Dr. Tracy Hoeg, epidemiolog care a lucrat la un studiu care compara riscurile și beneficiile, a declarat că datele recente subminează argumentele aduse pentru vaccinarea copiilor.

„Trebuie să ne asigurăm că nu facem un rău general prin vaccinarea copiilor atunci când nu știm dacă există beneficii. Și avem acest semnal negativ, pe care l-am analizat în lucrarea noastră, care este miocardita la băieți, în special, mai mult decât la fete – există și la fete și la bărbați tineri”, a spus ea.

„Dacă ai un copil cu factori de risc pentru COVID, atunci trebuie sa existe o discuție cu medicul pediatru [în privința vaccinării], dar dacă ai un copil sănătos, șansele tale ca acel copil să moară sunt incredibil de scăzute. În esență aproape de zero, dacă nu zero”, a spus dr. Marty Makary, profesor de chirurgie la Johns Hopkins University School of Medicine.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading