Caracteristici comune ale pandemiilor de tip gripal
Dacă privim în istorie, pandemiile de tip gripal au produs cele mai multe victime la nivel mondial, în comparație cu alte boli pandemice (ciuma bubonică, tifosul, febra galbenă etc.)
În aproape toate cazurile pandemiile gripale provin din Asia în special din China (trei sau patru din ultimele 5 pandemii globale de gripă își au originea în China!). Deci am putea estima cu un grad mare de certitudine că și următoarea pandemie va veni tot din această regiune.
De regulă pandemiile care au avut la bază virusuri gripale sau corona-virusuri au durat aproximativ între 2 și 2,5 ani, evoluând în două până la patru valuri succesive.
În toate cazurile precedente, al doilea val al pandemiei a fost cel mai agresiv, iar cele care au scăzut în intensitate, evoluând ulterior în forme de gripă sezonieră.
Cu excepția Gripei Spaniole care a avut loc în condiții cu totul speciale, celelalte pandemii gripale au produs la nivel mondial între 1 și 4 milioane de victime, ceea ce a reprezintă o scădere a ratei de mortalitate în raport cu populația în creștere a planetei, fapt explicabil prin dezvoltarea epidemiologiei și tehnologiei în general.
De ce rămâne totuși aproape constat numărul de decese provocate de aceste pandemii? Explicația ar putea fi că, odată cu progresul medicinii și tehnologiei, a crescut și mobilitatea populației la nivel global, care favorizează transmiterea virusului. Astfel, pandemiile din prima jumătate a secolului XX (cu excepția Gripei Spaniole) nu au produs un număr mult mai mare victime deși tratamentele medicale și mijloacele de prevenție erau mult mai rudimentare la acel moment. Numărul semnificativ mai mic al populației, implicit al densității, precum și căile de transport cu o mobilitate a populației mult mai scăzută decât în prezent au făcut ca numărul victimelor să nu fie semnificativ diferit față de pandemiile gripale de dată mai recentă.
Mituri din prezent spulberate de istorie
Vaccinurile pot fi dezvoltate în primul an de zile de la izbucnirea pandemiei
Deși la începutul pandemiei chiar și cei mai renumiți epidemiologi, biologi, virusologi ne spuneau „cu certitudine” că niciun vaccin nu va putea fi dezvoltat mai devreme de cel puțin 1-2 ani, prezentul și trecutul ne arată contrariul.
Vaccinurile Pfizer-Biontech și Moderna au fost realizate cu mai puțin de un an de la începutul pandemiei. Timpul scurt în care au fost realizate a fost pus pe seama unei noi metode revoluționare de creare a vaccinurilor, respectiv ARN mesager.
Dar acestea nu au fost primele vaccinuri anti-Covid. În august anul trecut, la 8 luni de izbucnirea pandemiei, Rusia lansa primul vaccin din lume împotriva SARS-Cov-2 – Vaccinul Sputnic V. Multă lume a considerat atunci timpul de realizare și testare a fost mult prea scurt pentru ca vacinul să poată trece în siguranța la faza vaccinării în masă. Este însă posibil ca astfel de intrepretări și întoieli să aibă la bază și considerente de ordin economic și comercial.
Dacă însă privim în istorie, observăm că vaccinul Sputnik V nu e nici pe departe campion, în ciuda progresului tehnologic din ultimul secol. Două dintre cele mai devastatoare pandemii gripale au fost oprite sau „îmblânzite” datorită unor vaccinuri tradiționale realizate într-un termen mult mai scurt, de 6, respectiv 4 luni de la începerea cercetărilor. Datorită acestor vaccinuri, sute de mii sau chiar milioane de vieți au fost salvate, iar pandemiile nu au mai trecut prin toate cele patru valuri caracteristice.
Numărul victimelor va fi probabil mult mai mic decât cel estimat inițial.
Primele estimări realizate pe baza numărului de decese la 100 sau 1.000 de infectări prevesteau că pandemia cu noul coronavirus va produce sute de milioane de victime omenești la nivel planetar. Aceleași predicții apocaliptice se făceau prin raportarea ratei de deces din populația globală din timpul Gripei Spaniole care părea să aibă un grad ridicat de transmitere ca și noul coronavirus. Astfel, se spunea atunci, dacă Gripa Spaniolă a produs între 17 milioane și 100 de milioane de decese, adică între 1% și 5,4% din populația planetei de la acea dată. Dacă extrapolăm la populația modială actuală, s-ar putea ajunge la un număr de decese între 80-400 de milioane de persoane.
Comparația este însă cu mult exagerată. Ultimele trei pandemii care au precedat-o pe cea din prezent au produs fiecare între 1 și 4 milioane de decese. În cazul COVID-19, până în acest moment s-au înregistrat 2,6 milioane de victime la nivel global. Iar după apariția și administrarea vaccinurilor disponibile în prezent în întreaga lume, este de presupus că panta deceselor va intra pe un trend descendent. Așa s-a întâmplat și în pandemii anterioare după apariția vaccinurilor.
În mod cu totul atipic, mortalitatea uriașă din timpul Gripei Spaniole a fost provocată de mai mulți factori cu totul speciali care nu regăsesc în prezent. Mișcările de trupe din Primul Război Mondial au reprezentat unul din principalele mijloace de transmitere în masă a virusului. Apoi această formă de gripă a lovit în special tinerii între 20 și 40 de ani, cu o incidență mai ridicată în rândul bărbaților care erau și cei mai expuși din cauza condițiile precare de igienă și alimentație de pe front. Nu în ultimul rând în acea perioadă, în zona europeană au existat codiții meteo atipice, respectiv temperaturi mai reci și mai multă umezeală, care au favorizat transmiterea și dezvoltarea virusului. Prin urmare, situația din pandemia actuală nu e deloc comparabilă cu cea din timpul Gripei Spaniole.
Cele 5 pandemii gripale majore din ultimul secol
Gripa Spaniolă (Februarie 1918 – Aprilie 1920), care de fapt nu e spaniolă, a fost cea mai devastatoare pandemie gripală, în urma căreia s-au consemnat circa 17 milioane de decese la nivel mondial, cu posibilitatea ca numărul real să fie mult mai mare spre 100 de milioane de persoane. Cea mai afectată categorie a fost cea a tinerilor între 20 până la 40 de ani. Pandemia a izbucnit spre finalul Primului Război Mondial și s-a desfășurat în patru valuri succesive. Principalele motive care au stat la baza transmiterii și mortalității extrem de ridicate au fost războiul (mișcările de trupe și igiena și alimentația foarte precare), precum si stadiul încă incipient al medicinii în acea vreme (virusul nu poate fi depistat în mod precis și nici nu au existat vaccinuri sau tratamente eficiente de combatere). Virusul original ar fi provenit din China, de unde a ajuns în Statele Unite. Aici ar fi suferit o primă mutație, după care a fost exportat în Franța, apoi în toată Europa și în toată lumea. Numele înșelător de “Gripă Spaniolă” a fost dat din cauza cenzurii din statele aflate în conflict în Primul Război Mondial. Pentru a nu-și demoraliza trupele, guvernele din aceste state au cenzurat informațiile privind evoluția pandemiei. Cum Spania a avut statutul de țară neutră, raportările nolor cazuri de gripă nu au fost îngrădite – de aici aparența unui număr neobișnuit mare de victime în comparație cu celelalte state europene unde s-au raportat oficial mult mai puține cazuri.
Gripa Rusească – (1889-1892) provine din centrul Asiei și a fost adusă în Europa pe calea ferată rusească. A produs între 1 milion și 4 milioane de victime. A avut de asemenea patru valuri, dintre care primele trei au avut loc în primii doi ani și jumătate de la izbucnire (octombrie 1889 – decembrie 1890, apoi martie-iunie 1891 și noiembrie 1891 – iunie 1892). Cel de-al patrulea a avut mai degrabă un aspect sezonier manifestându-se în iarna 1893-1894. Există două teorii privind virusul care a cauzat-o. Una presupune că virusul a fost o sub-tulpină H3 a virusului gripal de tip A (cel mai probabil H3N8). Cea de-a doua consideră că a fost un coronavirus uman (OC43). Și această pandemie a dispărut fără a fi existat un vaccin sau un tratament eficient. De fapt, mai degrabă s-a transformat într-o epidemie gripală sezonieră care ar fi stat la baza următoarei pandemii.
Gripa Asiatică – (1957-1958). În urma acestei pandemii au murit între 1 milion și 4 milioane de persoane la nivel mondial. A provenit din provincia Guizhou din sudul Chinei de unde s-a răspândit în Singapore, Taiwan, India, apoi Anglia, Europa și Statele Unite. A avut două valuri, după care a fost stopată prin apariția vaccinului. Primele mostre ale virusului au ajuns în SUA în mai 1957, apoi în iulie s-au făcut primele teste de vaccinare, iar în octombrie, după numai 6 luni, vaccinul era deja disponibil, grație cercetărilor microbiologistului american Maurice Hillerman. Cu toate acestea, la nivel mondial a produs tot între 1 milion și 4 milioane de victime, la fel ca pandemia precedentă.
Gripa din Hong Kong – (1968-1970). Deși primul caz a fost raportat în Hong Kong este foarte posibil ca virusul să fi provenit din China continentală. Datele epidemiologice sunt extrem de limitate în acest caz, din cauza Revoluției Culturale care era în plină desfășurare în China. Ca și în cazul pandemiilor anterioare produs între 1 milion și 4 milioane de victime la nivel mondial. În China s-a desfășurat în trei valuri. În restul lumii, cele mai intense perioade au fost în decembrie 1968 și în ianuarie 1969, apoi a revenit ca o gripă sezonieră la finalul anului 1969 și începutul anului 1970. Și în acest caz apariția vaccinului a avut un rol major în oprirea pandemiei. Vaccinul a fost realizat în numai patru luni, de aceeași echipă a microbiologistului american Maurice Hillerman.
Pandemia SARS-CoV-2 – Până în prezent a produs peste 2,67 milioane de victime la nivel global și se pare că deja traversăm cel de-a treilea val. Având în vedere și apariția mai multor vaccinuri, se poate presupune cu un grad mare de certitudine că a fost depășită situația cea mai critică a acestei pandemii. De regulă, în cazul celorlalte pandemii care au precedat-o, valurile 3 și 4 patru au scăzut în intensitate și agresivitate. Judecând după evoluțiile pandemiilor anterioare, este posibil să ne mai confrutăm și cel de-al patrulea val, care va avea loc, cel mai probabil în iarna viitoare. Este însă de presuus ca acesta să fie mai puțin agresiv decât precedentele și să capete un caracter sezonier. Însă apariția vaccinurilor poate atenua mult curba pandemiei fiind la fel de posibil să nu se mai ajungă la cel de-al partrulea val, urmând ca spre finalul anului infectările să fie mai degrabă izolate.
Iar dacă estimările din istorie au fost corecte, ne putem aștepta ca numărul victimelor să se consolideze pe o pantă descendetă foarte clară, imediat ce vom depăși al treilea val pe care îl traversăm în prezent. Acestă pantă descendentă abruptă va fi favorizată în mod cert de vaccinarea pe scară largă a populației, la fel cum s-a întâmplat în ultimele două pandemii majore din ultimul secol.
(Notă: pandemiile mai recente mai cunoscute, respectiv SARS din 2002-2004 și EBOLA din 2013-2016, nu au fost incluse în această analiză pentru că numărul de victime înregistrat la nivel global este nesemnificativ în comparație cu pandemiile analizate mai sus. De asemenea, HIV-SIDA nu a fost inclusă aici pentru că nu are caracteristicile de transmitere specifice pandemiilor gripale. Deși a produs un număr uriaș de victime,, respectiv de peste 35 de milioane de persoane, acest sindrom nu se suprapune perfect cu conceptul de pandemie, fiind privit de Organizația Mondială a Sănătății mai degrabă ca “o epidemie globală” decât ca o pandemie).
