Timp de doi ani, Bill Gates a făcut tot posibiliul de a impune vaccinurile experimentale Covid tuturor țărilor și a cerut, prin influența pe care o are la OMS, măsuri din ce în ce mai absurde și mai stricte motivând că această boală este gravă și omoară multă lume. Ei bine, dintr-o dată, el compară Covid-19 cu gripa sezonieră comună.
Dacă cineva a spus în ultimii 2 ani pe Facebook, Twitter că Covid-19 nu este mai rău decât gripa sezonieră obișnuită, a fost avertizat, pedepsit pentru asta sau pur și simplu intrezis în rețeaua socială. Pentru că cenzorii Big Tech au văzut-o drept „dezinformare Covid”. Printre aceștia s-a numărat și expertul fals în Covid-19, Bill Gates, care probabil a câștigat o avere decentă cu vaccinurile experimentale datorită fricii globale.
Într-un interviu recent pentru promovarea noii sale cărți, Gates a recunoscut că el și experții fundației sale „nu au reușit să înțeleagă că rata mortalității este relativ scăzută și că este o boală care afectează în primul rând persoanele în vârstă, similară cu gripa, deși puțin diferită”.
În esență, el spune acum exact același lucru ca cei care au fost etichetați „pălării din staniol”, „teoreticieni ai conspirației” și altele asemenea în ultimii doi ani. Se știa de la începutul pandemiei, chiar de la chinezi că bolnavii și bătrânii sunt cu risc crescut, de aceea s-au și impus măsuri crunte de lockdown, de izolare a bătrânilor în case și cămine de îngrijire.
La noi, Arafat îi arestase pe toți bătrânii în case, apoi după o lună îi lăsa câte 2 ore să se înghesuie cu toată lumea la magazin. Parcă vroia sa fie sigur că vor lua virusul.
“We didn’t understand that it’s a fairly low fatality rate and that it’s a disease mainly in the elderly, kind of like flu is, although a bit different than that.”
– Bill Gatespic.twitter.com/qKi1sx43nl
— James Melville (@JamesMelville) May 6, 2022
Covid-19 nu reprezintă o amenințare serioasă pentru marea majoritate a populației (în special pentru peroanele tinere, sănătoase), dimpotrivă, vaccinurile Covid impuse de Bill Gates duc la atât de multe efecte secundare cum nici un alt vaccin nu a văzut, fără însă să se discute public prea mult despre acestea. Dar cel mai important este că eficacitatea este foarte limitată. Desigur, cu o licență de la guverne care a exonerat Big Pharma de răspundere.
Deci, dacă Bill Gates însuși admite public că Covid-19 ar trebui de fapt tratat ca o gripă normală, cum va reacționa Organizația Mondială a Sănătății (OMS)? La urma urmei, Gates (prin fundația sa) este unul dintre cei mai importanți donatori ai organizației internaționale. Mai mult decât atât, vor recunoaște public guvernele și oficialii din domeniul sănătății din întreaga lume că au reacționat complet exagerat?