Declarațiile ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă: „Noi vom veni cu propunere, cel mai probabil, prin care personalul medical și medico-sanitar nevaccinat să se testeze periodic, tocmai pentru a asigura securitatea pacienților. (…) „În principiu, costurile ar trebui să fie responsabilitatea persoanei care este nevaccinată. Cred că trebuie să-și asume responsabilitatea de a avea grijă de pacienții cu care vin în contact, fie vaccinându-se, fie testându-se periodic”.
Propunerea ministrului ar urma să se materializeze prin emiterea unui ordin de ministru care să dispună ca plata testelor periodice efectuate de personalul medical să nu mai fie suportată de la bugetul de stat și nici din bugetele spitalelor. Această măsură este însă abuzivă pentru că încalcă mai multe drepturi fundamentale prevăzute de Constituție sau de legile în vigoare. Mai mult, încalcă chiar directivele și convențiile europene în materie.
Încălcarea dreptului la muncă și de exercitare a profesiei
În primul rând, trebuie subliniat că în cazul medicilor nu mai este vorba de “o opțiune” de a te testa cum ar fi de pildă în cazul unui spectacol de teatru, la care se poate renunța dacă se solicită test PCR sau, dimpotrivă, s-ar putea suporta costul unui astfel de test dacă persoana î își dorește foarte mult să îl vadă (deși inclusiv în acest caz se manifestă o impunere indirectă a vaccinării). În cazul personalului medical este vorba de condiționarea exercitării profesiei și a dreptului la muncă, fără de care aceștia nu își pot câștiga traiul de zi cu zi.. Costul testului PCR ar fi o amendă perpetuă, aplicată periodic personalului medical nevaccinat. Ar fi practic o tăiere din salariu destul de consistentă. Dacă vorbim de 4 teste PCR pe lună, cum sugerează ministrul Sănătății, e clar că, cel puțin în cazul asistenților, un astlfe de cost ar fi prohibitiv ceea ce face ca libertatea de a opta să se transforme în condiționare: ori renunți la job, ori te vaccinezi!
Federația Sanitas, a amenințat deja că va dechide mii de procese în cazul în care se va impune o astfel de măsură „Cu siguranţă vom apela la avocaţi, am apelat deja la unii, şi vom acţiona în instanţă de fiecare dată când va exista un caz de obligare de vaccinare sau testare pe banii salariaţilor”, a declarat Viorel Hușanu, luni dimineaţă, într-o intervenţie telefonică, la Antena3, când a subliniat că Sanitas nu se opune vaccinării sau testării, ci doar ca aceste acțiuni să fie suportate de angajator.
Prin urmare, obligativitatea testării pe cheltuiala proprie a unui test destul de scump ar constitui o îngrădire a dreptului de a munci și de a-și exercita profesia, garantat de Constituție la art. 41, alin. (1):
Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
Încălcarea dreptului consimțământului informat al pacienților și a dreptului de a dispune de propria persoană
În al doilea rând, s-ar încălca dreptul de a consimți asupra tratamentului medical prevăzut în Legea 46/2003 privind drepturile pacienților (Art. 13).
„Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
De asemenea, se încalcă dreptul la viață privată, garantat prin Art. 46, alin. 2 din Constituția României:
„persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.
Aici ministrul Sănătății invocă dreptul pacientului de a fi tratat în condiții de siguranță. Acest drept însă nu e garantat de administrarea vaccinului – există deja multe cazuri de persoane infectate deși au fost vaccinate cu ambele doze (a se vedea evoluțiile din Israel și Marea Britanie). Deci o interdicție de exercitare a profesiei pentru cei nevaccinați, pe motiv că nu se asigură siguranța pacienților ar fi cel puțin discriminatorie în raport cu persoanele vaccinate, care prezintă și ele un risc de siguranță pentru pacienți, fie pentru că ar putea fi purtători ai virusului sau chiar că s-au infectat în ciuda vacinului. Mai degrabă testarea periodică a personalului medical ar asigura un grad mai mare de siguranță pentru pacienți.
Dar chiar dacă se invocă siguranța pacienților, de a fi tratați în condiții de siguranță, asigurarea acestor condiții revine angajatorului, dincolo de răspunderea profesională a cadrelor medicale. Iată ce spune Codul Muncii în acestă privință:
Art. 175. (1) Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă.
(3) Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului.
(4) Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligații financiare pentru salariați.
Deci este clar. Ministrul Sănătății în calitate de angajator al personalului medical din sectorul public din România nu poate pune obligații financiare în sarcina acestei categorii salariați pentru a asigura condițiile de sănătate și securitate în unitățile medicale. Această prevedere a Codului Muncii a funcționat și în cazul dascălilor cărora Guvernul a încercat să le impună achiziția măștilor de protecție și dezinfectanților pentru a-și putea exercita profesia.
Încălcarea directivelor și convențiilor europene
România a ratificat, prin Legea 17/2001, așa-numita Convenție europeană de la Oviedo – respectiv Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei. Introducerea vaccinării impuse pentru personalul medical intră în coliziune directă cu acest acord internațional la care România este parte. Art. 5 din Convenție precizează în ce condiții se poate administra un tratament medical unei persoane:
„O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză. Această persoană primește în prealabil informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să își retragă în mod liber consimțământul”.
O altă problemă majoră pe care o implică impunerea vaccinării la nivelul personalului medical este legată tipul de autorizare pe care îl au în prezent vaccinurile anti-COVID disponibile în România. În cazul tuturor acestor produse, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a emis doar autorizații condiționate de introducere pe piață, care se acordă medicamentelor care răspund unor nevoi stringente pentru care nu există un alt răspuns medical.
În cazul autorizării condiționate, se permite administrarea acelor produse „pe baza datelor clinice mai puțin cuprinzătoare decât este necesar în mod normal, în cazul în care beneficiul disponibilității imediate a medicamentului este mai mare decât riscul inerent al faptului că sunt necesare încă date suplimentare” (sursa: EMA).
Deci EMA admite că există încă un risc al administrării vaccinurilor pentru care sunt necesare date suplimentare. Altfel spus, vaccinul se află încă într-o fază experimentală, fiind necesare date suplimentare pentru excluderea tuturor riscurilor, mai ales în ce privește efectele secundare care se manifestă la distanță față de momentul administrării.
Or, în acest caz, administrarea vaccinului nu poate avea loc decât în baza unui consimțământ informat, reglementat prin Directiva Europeană 2001/20/EC.
Conform acestui act normativ de rang european, consimțământul informat reprezintă o decizie liberă care trebuie exprimată în scris, datată și semnată, după ce persoana în cauză a fost „pe deplin informată asupra naturii, semnificației, implicațiilor și riscurilor”. În situații excepționale în care persoana nu poate scrie, se admite consimțământul oral în prezența a cel puțin unui martor.
De subliniat că Directiva Europeană spune că decizia trebuie să fie „liberă”, adică ea nu poate fi determinată de condiționări financiare sau de altă natură îndreptate asupra persoanei vizate. Mai mult, persoana trebuie informată pe deplin asupra riscurilor, inclusiv asupra acelor riscuri care nu au putut fi excluse din cauza faptului că nu au fost parcurse toate etapele clinice, cum se precizează în autorizarea condiționată de punere pe piață a vaccinurilor.
Încălcarea acestor directive și convenții europene, asumate și ratificate de țara noastră, contravin mai multor dispoziții din Constituția României
Art. 20 (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
Art. 148, (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
