În ultimele luni, au avut loc trei evenimente foarte importante care par a prefigura premisele unei încetări a conflictului din Ucraina. Le prezentăm mai jos, pe rând, după care vom trage câteva concluzii importante, inclusiv pentru securitatea României.
1. Întâlnirea secretă dintre foști diplomați americani și șeful diplomației ruse.
Primul eveniment a avut loc în luna aprilie 2023, la New York, în contextul întrunirii Consiliului de Securitate, al Organizației Națiunilor Unite. Spre deosebire de alte ședințe similare ale Consiliului de Securitate, de această dată Rusia a fost reprezentată chiar de ministrul său de externe, Serghei Lavrov. Acesta nu doar că a prezentat poziția Kremlinului, dar a și prezidat ședința Consiliului de Securitate.
Însă lucrurile importante nu s-au întâmplat la evenimentul ONU, ci în cadrul unei întâlniri secrete între ministrul rus și foști diplomați americani, care au discutat câteva ore despre situația din Ucraina și mai ales despre modalitățile care ar putea duce la încetarea conflictului.
Este important de știut că participanții americani la această întâlnire secretă au informat în prealabil administrația Biden despre evenimentul care urma să aibă loc, iar după întâlnire au transmis la Casa Albă un rezumat al discuțiilor cu partea rusă.
Printre foștii diplomați americani care au participat la întâlnire s-au numărat Richard Haass, un fost diplomat de carieră, care la data întâlnirii era președintele Council on Foreign Relations (un think-tank american specializat în politica externă), Charles Kupchan, expert în problematica Europei și Thomas Graham, expert în politica Rusiei. Ultimii doi au fost mul timp oficiali ai Casei Albe și ai Departamentului de Stat al SUA, fiind și ei membri ai Council on Foreign Relations.
Cu puțin timp înainte de sosirea lui Lavrov în SUA, în contextul Consiliului de Securitate al ONU, Richard Haass și Charles Kupchan au publicat în Foreign Affairs un articol amplu intitulat „Occidentul are nevoie de o nouă strategie în Ucraina – un plan pentru a trece de pe câmpul de luptă la masa negocierilor”. Ideea principală a articolului era ca SUA să furnizeze Ucrainei, într-un ritm accelerat, arme mai multe și de o calitate superioară, astfel încât să provoace Rusiei pierderi mari, ca să o determine să ia în considerare o încetare diplomatică a conflictului.
De remarcat că aceste lucruri se petreceau înainte de mult-anunțata ofensivă de primăvară a Ucrainei.
2. Avertismentul diplomaților americani către Casa Albă
Al doilea eveniment cheie este publicarea unui articol în Foregin Policy cu titlul „Nu promiteți Ucrainei intrarea în NATO acum”. Articolul este semnat de John R. Deni, autorul celebrului Articol 5 din tratatul NATO care garantează reacția militară comună în cazul în care unul dintre statele membre este atacat de un agresor. În prezent, Deni este profesor la Strategic Studies Institute, colegiul armatei americane, precum și membru al Atlantic Council și membru asociat al NATO Defence College.
Argumentele invocate de Deni sunt următoarele:
- Admiterea Ucrainei în NATO ar încălca cerința tratatului nord-atlantic ca cei care se alătură Alianței nu trebuie să aibă dispute teritoriale nerezolvate cu vecinii lor.
- Anunțul privind admiterea Ucrainei în NATO ar servi propagandei lui Putin privind expansiunea NATO, ca act de agresiune îndreptat împotriva Rusiei.
- Perspectiva intrării Ucrainei în NATO ar intensifica acțiunile militare ale Rusiei, cu posibilitatea escaladării și prelungirii conflictului, în încercarea de a împiedica un astfel de deznodământ.
Nu există nicio îndoială că la întâlnirea din aprilie cu foștii diplomați americani, ministrul Lavrov a subliniat faptul că principalul motiv al declanșării conflictului din Ucraina a fost intenția SUA de a extinde NATO în această țară, cu posibilitatea instalării de armament nuclear, ceea ce în percepția rușilor reprezintă o amenințare existențială cel puțin la fel de mare ca cea resimțită de americani în 1962, când sovieticii au vrut să instaleze arme nucleare în Cuba, după eșecul operațiunii americane din Golful Porcilor prin care s-a încercat provocarea unei schimbări a regimului de la Havana.
Nu știm dacă John R. Deni a participat la întâlnirea cu Lavrov, dar în mod cert articolul său exprimă cel puțin o parte din concluziile acelei întâlniri.
3. Decizia Casei Albe de a nu invita Ucraina în NATO la summitul de la Vilnius
Ieri, în avanpremiera summit-ului NATO de la Vilnius, care va avea loc săptămâna viitoare în zilele de 11 și 12 iulie, consilierul pe probleme de securitate națională al Statelor Unite, Jake Sullivan a declarat că „Ucraina nu va deveni membru NATO în urma acestui summit. În schimb, vom discuta pașii care trebuie urmați.”
Prin urmare, Casa Albă a ținut cont de recomandările și de informațiile primite de la corpul diplomatic și, cel puțin în acest moment, a considerat că admiterea Ucrainei în NATO nu este oportună.
Concluzii
În analiza acestor trei evenimente trebuie să ținem cont că întâlnirea din aprilie dintre foștii diplomați americani și șeful diplomației ruse nu a fost deloc întâmplătoare. Astfel de întâlniri reprezintă o procedură consacrată în diplomație sub numele de „Track II Diplomacy” (A doua cale de diplomație) care constă în contacte informale, neoficiale și non-guvernamentale între două părți aflate în conflict. Scopul acestui tip de acțiune este de a asista actorii oficiali în rezolvarea conflictului și de a explora anumite soluții fără cerința unor negocieri oficiale și fără angajarea poziției statelor reprezentate de cei care participă la întâlniri.
Prin urmare, o concluzie clară care se desprinde de aici e că SUA explorează posibilitățile pentru încetare conflictului din Ucraina. Chiar dacă încă nu s-a ajuns la o decizie oficială de cedare în fața Federației Ruse, este important că SUA a început să caute o cale de ieșire din acest conflict.
În mod evident, o invitare a Ucrainei în NATO la summit-ul de la Vilnius ar fi zădărnicit orice posibilă negociere cu Rusia și ar fi condus la o escaladare a conflictului, ceea ce ar fi crescut exponențial riscurile de securitate în regiunea în care se află și România.
Din această perspectivă, faptul că Ucraina nu va fi invitată să devină membru NATO în urma summit-ului de la Vilnius este o veste bună pentru securitatea țării noastre.
O posibilă cauză a acestei decizii a SUA este și faptul că așa-numita contra-ofensivă Ucraineană nu a produs rezultatele sperate, așa cum au fost ele enunțate foștii diplomați americani Richard Haass și Charles Kupchan în articolul lor publicat în aprilie. Contra-ofensiva nu a produs armatei ruse pierderile masive care ar fi putut determina Federația Rusă să accepte deschiderea unor negocieri dintr-o poziție de inferioritate.
Cartea admiterii Ucrainei în NATO nu mai poate fi jucată în aceeași manieră în care s-ar fi putut juca dacă ucrainenii ar fi produs pierderi grele armatei ruse.
De altfel, există o legătură destul de clară între contra-ofensivă ucraineană și posibilitatea invitării Ucrainei în cadrul NATO. În 2019, înainte de alegerea lui Zelenski în funcția de președinte al Ucrainei, consilierul său cel mai apropiat de atunci, Alexei Arestoivici, avea o declarație premonitorie în care afirma că un război cu Federația Rusă, încheiat cu o victorie pe câmpul de luptă, reprezintă „biletul pentru intrarea Ucrainei în NATO”. Cam același lucru l-au scris foștii diplomați americani, Richart Haass și Charles Kupchan, înainte de se întâlni cu Lavrov și înainte de declanșarea contra-ofensivei ucrainene: pentru a aduce Rusia la masa negocierilor, inclusiv pentru a o determina să accepte admiterea Ucrainei în NATO, este nevoie ca acea contra-ofensivă ucraineană să provoace pierderi masive armatei ruse… Ceea ce nu s-a întâmplat!
De ce există aceste rețineri față de invitarea Ucrainei în NATO?
Este clar că președintelui Zelenski i s-a dat de înțeles că, dacă va obține rezultate bune pe câmpul de luptă, Ucraina ar putea fi invitată să devină membru NATO la summit-ul de la Vilnius. Această așteptare din partea ucrainenilor a fost destul de clar exprimată de Ihor Zhovka, șeful Departamentului pentru Politică Externă și Integrare Europeană al Administrației Președintelui Ucrainei.
„Această aplicație este acum pe masa liderilor aliaților NATO. Summitul de la Vilnius ar putea fi un început foarte bun pentru un răspuns la această cerere. Și prin răspuns, ne referim la invitația de aderare, care este doar o primă etapă”.
Dar se pare că rezultatele de pe câmpul de luptă nu au convins liderii NATO să facă acest pas decisiv. De aici și supărarea președintelui Zelenski
„Președintele nu va veni la summit dacă liderii [NATO] vor avea tendința sau vor manifesta o lipsă de curaj, în timp ce Ucraina luptă cu tot curajul și cu toată tăria ei împotriva agresiunii ruse”, a declarat Ihor Zhovka.
Este importantă nuanța strecurată în declarația lui Zhovka atunci când pune accentul pe faptul că invitația inițială de aderare la NATO „este doar o primă etapă”. Adică nu implică activarea articolului 5 din Tratatul NATO, care ar obliga statele membre să se implice în mod direct în războiul din Ucraina.
Așadar, sublinierea diplomatului ucrainean ne arată că la nivelul membrilor NATO există o reținere mare în privința unei decizii ce ar putea implica în mod direct Alianța Nord-Atlantică în conflictul din Ucraina, mai ales în contextul în care forțele rusești nu au suferit pierderi consistente în urma contra-ofensivei ucrainene care a beneficiat de un sprijin masiv din partea statelor NATO.
În aceste condiții, cel puțin la nivel teoretic, există prezumția că dacă NATO ar decide, din proprie inițiativă, să se implice în mod direct în conflictul din Ucraina, cel puțin o parte dintre membrii săi nu ar da curs unei astfel de acțiuni. Iar dacă s-ar întâmpla așa ceva atunci garanțiile Art. 5 din Tratat ar deveni lipsite de relevanță, ceea ce ar nărui fundamentul însuși pe care a fost construită Alianța Nord-Atlantică.
