Membrii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sunt la câteva zile distanță până la votarea unui tratat internațional de pandemie și a amendamentelor la Regulamentul Internațional de Sănătate (2005), care ar oferi OMS un control total asupra deciziilor naționale de asistență medicală de urgență și noi puteri de a promova pașapoartele pentru vaccinuri, supraveghere globală și „acțiuni coordonate globale” care abordează „dezinformarea” ori de câte ori declară o „urgență de sănătate”.
În perioada 22-28 mai, reprezentanți ai celor 194 de state membre ale OMS (care reprezintă 98% din toate țările din lume) vor participa la o reuniune a Adunării Mondiale a Sănătății la Geneva și vor vota acest tratat și modificările propuse la Regulamentul Internațional de Sănătate. (IHR). Dacă va fi adoptat, atât tratatul, cât și amendamentele la RSI vor fi obligatorii din punct de vedere juridic conform dreptului internațional.
Tratatul internațional pandemic se referă la orice urgență de sănătate publică
Adunarea Mondială a Sănătății (AMS), organismul decizional al OMS, a înființat un organism de negociere interguvernamental (INB) pentru a elabora și negocia un „acord global privind prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemie” în decembrie 2021. AMS își propune să aibă acest tratat adoptat în temeiul articolului 19 din Constituția OMS care dă AMS puterea de a impune convenții sau acorduri obligatorii din punct de vedere juridic statelor membre OMS, dacă două treimi din OMS votează în favoarea acestora.
În timp ce OMS a încadrat acest lucru ca un tratat internațional împotriva pandemiei, cea mai recentă versiune a tratatului a evoluat de atunci pentru a acoperi toate „urgențele de sănătate”. Spre deosebire de termenul „pandemie”, care este limitat în domeniu și se referă la răspândirea la nivel mondial a bolilor infecțioase, definiția OMS a „urgenței de sănătate publică de interes internațional” (PHEIC) este mult mai largă și se aplică tuturor tipurilor de boli, indiferent dacă sunt infecțioase:
Urgența de sănătate publică de interes internațional este definită în IHR (2005) ca „un eveniment extraordinar care este determinat să constituie un risc pentru sănătatea publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolii și să necesite potențial un răspuns internațional coordonat”.
Proiectul de tratat plasează „OMS în centru” și consolidează OMS ca „autoritatea de conducere și coordonare în domeniul sănătății internaționale” și îi conferă puteri extinse, obligatorii din punct de vedere juridic de a forța statele membre să adopte multe dintre instrumentele de cenzură și supraveghere care au fost impuse în timpul pandemiei de COVID-19.
Domeniile cheie ale proiectului de tratat
Pașapoarte internaționale de vaccinare și urmărirea contactelor: Statelor membre li se va cere „să sprijine dezvoltarea standardelor pentru producerea unei versiuni digitale a Certificatului internațional de vaccinare și profilaxie” (pașaportul oficial pentru vaccinuri al OMS). De asemenea, OMS va „dezvolta norme și standarde” pentru „aplicații de tehnologie digitală relevante pentru călătoriile internaționale”, cum ar fi aplicații de urmărire a contactelor și formulare digitale de sănătate.
Supraveghere globală: OMS va efectua „supraveghere globală coordonată a amenințărilor pentru sănătatea publică”, iar statelor membre li se va cere să-și construiască sistemele de supraveghere și să lucreze cu „sistemele globale de supraveghere ale OMS”. Actorii nestatali (care ar putea include companiile Big Tech) vor fi, de asemenea, obligați să lucreze cu guvernele, OMS și alți parteneri internaționali pentru a-și valorifica „datele considerabile” pentru a „crea cele mai puternice sisteme de avertizare timpurie și de răspuns”.
Abordarea „dezinformarii”, „informării greșite” și informației excesive”: proiectul de tratat împinge „acțiuni coordonate la nivel național și global pentru a aborda dezinformarea, informarea greșită și stigmatizarea, care subminează sănătatea publică”. De asemenea, statelor membre li se va cere să își consolideze abordările privind „managementul infodemiei” (un termen creat de OMS care se referă la „prea multe informații, inclusiv informații false sau înșelătoare în mediile digitale și fizice în timpul unui focar de boală”). Organizațiilor non-statale li se va cere să lucreze cu guvernele pentru a lupta împotriva dezinformarii.
Finanțare: Membrii OMS urmează să plătească colectiv OMS peste 950 de milioane de dolari în cotizații pentru 2022-2023 și au plătit deja peste 270 de milioane de dolari în contribuții voluntare pentru 2020-2021. Și acest proiect de tratat propune ca țările G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și SUA) să plătească, de asemenea, 11 miliarde de dolari pentru „Access to COVID-19 Tools Accelerator (ACT-A).” În plus, intenționează să creeze o „Facilitate internațională de finanțare a pandemiei” care va extrage contribuții pe termen lung (10-15 ani) de 5-10 miliarde USD pe an.
Citiți aici proiectul pentru tratatul pandemic (click)
În conformitate cu actualele Reglementări Internaționale de Sănătate, țările sunt obligate din punct de vedere legal în temeiul dreptului internațional să își dezvolte capacitatea de a detecta și raporta potențiale urgențe de sănătate publică la nivel mondial și de a răspunde prompt la o urgență de sănătate publică de interes internațional ori de câte ori este declarată de OMS.
Dar câteva amendamente propuse de administrația Biden conferă OMS și directorului său general, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, noi competențe de a declara urgențe de sănătate publică, chiar și în fața obiecțiilor statelor membre, și de a implementa măsuri de supraveghere globală care necesită colectarea în masă a date ale secvenței genetice.
Amendamentele cheie propuse de administrația Biden
Competențele sporite ale OMS de a declara urgențe „potențiale”: în prezent, OMS poate declara o urgență numai atunci când există un „risc real pentru sănătatea publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolii”. Aceste amendamente propuse îi permit să declare o urgența de sănătate publică de interes internațional atunci când există un risc „potențial sau real”. Aceasta înseamnă că nu trebuie să existe dovezi ale răspândirii internaționale a bolii, ci doar potențialul acesteia.
Competențele sporite ale OMS de a declara urgențe de sănătate: în prezent, OMS trebuie să urmeze criteriile PHEIC atunci când declară o urgență de sănătate publică, iar urgențele de sănătate pot fi declarate numai de către directorul general. Însă, conform acestor amendamente propuse, directorul general al OMS poate emite o „alertă intermediară de sănătate publică” oricărei țări ca răspuns la evenimente care nu îndeplinesc criteriile unei urgențe de sănătate publică, iar un „director regional al OMS poate declara urgență de sănătate publică de interes regional”.
Supravegherea globală și partajarea datelor: amendamentele propuse de administrația Biden împuternicesc OMS să dezvolte noi „criterii de avertizare timpurie” pentru monitorizarea „riscului național, regional sau global prezentat de un eveniment cu cauze sau surse necunoscute”. În plus, aceste amendamente propuse extind domeniul de aplicare al schimbului de date și impun membrilor să predea date despre secvența genetică OMS ori de câte ori au un eveniment care „poate constitui o urgență de sănătate publică de interes internațional”.
Dacă aceste amendamente sunt aprobate la reuniunea din 22 mai până la 28 mai, națiunile au la dispoziție șase luni pentru a le respinge. După șase luni, acestea vor intra în vigoare și orice respingere sau rezervă „nu va avea niciun efect”.
