Susținătorii narațiunii “Origini naturale” a COVID-19 au primit de la Fauci finanțare de 50 de milioane de dolari

by | 20 Jan 2022 | Red Pill

Patru proeminenți oameni de știință, care au jucat roluri cheie în modelarea narațiunii publice în jurul originii COVID-19, au primit granturi de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), condus de Dr. Anthony Fauci, în anii 2020 si 2021.

Trei din oamenii de știință au jucat un rol esențial în publicarea Proximal Origin, o lucrare extrem de influentă care a promovat teoria originii naturale a SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, respingând orice teorie privind scurgerea din laborator, lucrarea fiind citată frecvent de guverne și mass-media.

Cei trei oameni de știință – Kristian Andersen, Robert Garry și Michael Farzan – au fost participanți la teleconferința organizată de Fauci, pe 1 februarie 2020, pentru a răspunde la întrebările publice asupra originii virusului.

E-mailurile recent descoperite, au arătat că oamenii de știință le-au transmis în privat, membrilor seniori ai teleconferinței lui Fauci că erau 60 până la 80% siguri că virusul a fost creat intr-un laborator.

La două zile după teleconferință, unii dintre acești oameni de știință, inclusiv Fauci, au fost invitați de Academia Națională de Științe, Inginerie și Medicină (NASEM), pentru a ajuta la redactarea unei scrisori de răspuns la o anchetă făcută de presedintele SUA de atunci Donald Trump privind originile virusului. Oamenii de știință au susținut narațiunea despre originile naturale ale virusului, uitând să menționeze discuția lor privată că virusul ar putea avea originea într-un laborator.

În plus, institulul NIAID, al carui președinte este Fauci, institut de stat al SUA, a oferit o creștere substanțială a finanțării celui de-al patrulea om de stiința, Peter Daszak de la EcoHealth, prin intermediul căruia s-a făcut cercetarea controversată a câștigului de funcție a coronavirusului, cercetare realizată la Institutul de Virologie Wuhan din China. (câștigul de funcție este cercetarea medicală care modifică genetic un organism într-un mod care poate îmbunătăți funcțiile lui)

O parte semnificativă din creșterea finanțării pentru Daszak, precum și pentru Andersen și Garry, a fost asigurată prin crearea de către NIAID a Centrelor de Cercetare în Bolile Infecțioase Emergente (CREID). Noua inițiativă, care implică „investigații multidisciplinare despre cum și unde apar viruși și alți agenți patogeni din fauna sălbatică și răspândirea lor la oameni”, a oferit unsprezece noi granturi în valoare totală de 17 milioane de dolari în primul an și 82 milioane dolari în finanțare totală pe cinci ani.

Andersen și Garry au fost co-beneficiarii unui nou grant de 8,9 milioane de dolari pe 5 ani, acordat în cadrul inițiativei CREID, pentru Rețeaua de Cercetare a Bolilor Infecțioase din Africa de Vest (WARN-ID). Daszak a primit un nou grant CREID de 7,5 milioane de dolari, pe 5 ani pentru Centrul de Colaborare pentru Cercetare Privind Bolile Infecțioase Emergente: Asia de Sud-Est (EID-SEARCH). Ceilalți participanți la programul NIAID – CREID pot fi găsiți aici.

Deși crearea CREID nu a fost anunțată public până la 27 august 2020, data de atribuire pentru granturile lui Andersen și Garry este de 21 mai 2020. Grantul către Daszak a fost atribuit pe 17 iunie 2020. Momentul acordării grantului lui Daszak este deosebit de important, deoarece a venit la scurt timp după ce președintele Donald Trump a revocat grantul anterior al lui Daszak de la NIAID în aprilie 2020, din cauza legăturilor lui Daszak cu Institutul de Virologie din Wuhan.

Andersen, care îi spusese în privat, pe email lui Fauci, pe 31 ianuarie 2020, că virusul „părea proiectat” (vezi New York Times), dar mai târziu a ajutat la eforturile lui Fauci de a promova narațiunea despre originile naturale, a primit o finanțare totală de 7,4 milioane de dolari în 2020, comparativ cu 4,5 milioane de dolari în 2019. Finanțarea totală a granturilor lui Andersen a crescut la aproape 9 milioane USD în 2021.

Deși nu se știe în acest moment dacă a existat o legătură între finanțarea sporită și implicarea oamenilor de știință în modelarea narațiunii publice despre originile naturale, aceste noi descoperiri ridică o întrebare evidentă: cum se întâmplă că printre miile de oameni de știință eligibili să participe în finanțarea mult dorită oferită de noua inițiativă CREID a lui Fauci de 82 de milioane de dolari, patru dintre cei aleși s-au întâmplat să fie aceleași persoane care au condus narațiunea despre originile naturale a virusului, în ciuda preocupărilor lor private că virusul ar fi fost creat într-un laborator.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading