Toate predicțiile și asigurările privind eficiența vaccinurilor ARNm au căzut ca popicele în fața tulpinii Delta. Aproape nimic nu mai e în picioare din ceea ce s-a spus inițial. S-a dovedit că protecția la infecție nu e de 95% – nu e nici măcar de peste 50%! S-a spulberat și utopia așa-zisei „imunități de turmă”, despre care Nature scria încă de anul trecut că e o misiune imposibilă. S-a risipit și sloganul că în noul val este „o pandemie a nevaccinaților”. Iar “premiul de consolare” că vaccinurile reduc riscul de spitalizare și deces, nu mai prezintă nicio valoare întrucât acest risc poate fi redus la fel de bine sau chiar mai bine de tratamentul timpuriu cu medicamente ieftine și sigure, cum am văzut în India, care a preluat controlul asupra pandemiei încă din perioada în care avea doar 5% grad de vaccinare!
În aceste condiții, singura teză care mai justifica impunerea unor restricții discriminatorii persoanelor nevaccinate, era că vaccinații ar fi transmis într-o măsură mai mică virusul.
Ei bine, nici măcar această justificare nu mai stă în picioare. Un studiu publicat pe The Lancet, încă din 29 octombrie 2021, a concluzionat următoarele:
„Persoanele complet vaccinate care se infectează au un vârf al încărcăturii virale similar cu cele nevaccinate și pot transmite eficient infecția în cadrul gospodăriei, inclusiv contacților complet vaccinați.”
The Lancet a mai publicat recent, pe 19 noiembrie 2021, un articol cu titlul „Relevanța epidemiologică a populației vaccinate pentru COVID-19 este în creștere”. Textul semnat de Prof. Dr. Gunter Kampf, de la Institutul de Igienă și Medicină a Mediului de la Universitatea de Medicină Greifswald, din Germania, evidențiază că excluderea persoanelor vaccinate din categoria vectorilor de transmitere a virusului SARS-CoV-2 este o greșeală gravă:
„Mulți decidenți consideră că pot exclude persoanele vaccinate din categoria surselor de transmitere. Se dovedește că ignorarea populației vaccinate ca posibilă sursă relevantă de transmitere este o neglijență gravă atunci când se stabilesc măsurile pentru controlul sănătății publice”.
Pentru argumentarea acestei concluzii, Prof. Dr. Gunter Kampf, prezintă evoluțiile recente din patru state, respectiv Marea Britanie, Germania, Israel și SUA.
- În Marea Britanie, rata cazurilor COVID-19 la 100.000 de persoane este chiar mai mare la persoanele vaccinate, față de cele nevaccinate, pentru toate grupurile cu vârsta de peste 30 de ani. Tot în Marea Britanie, s-a demonstrat că rata de transmitere a virusului între membrii aceleiași gospodării („secondary attack rate”) este similară între persoanele vaccinate și cele nevaccinate.
- În Germania, pe 21 iulie 2021, rata cazurilor COVID-19 în rândul persoanelor vaccinate de peste 60 de ani, era de 16,9%. Însă această rată a crescut semnificativ în următoarele luni, ajungând la 58%, pe 27 octombrie 2021, ceea ce demonstrează o creștere notabilă a contribuției persoanelor vaccinate în transmiterea infecției COVID-19.
- În Israel, într-un focar COVID-19 apărut într-o unitate medicală, o persoană complet vaccinată a fost sursa de infectare pentru 16 angajați, 23 de pacienți și două familii ale acestora, deși rata de vaccinare la nivelul acelui grup (total personal medical și total pacienți) era de 92,6%. Mai mult, 14 dintre persoanele vaccinate complet au dezvoltat forme severe ale bolii sau au decedat. În același timp, au fost doar două persoane nevaccinate care s-au infectat, ambele manifestând forme ușoare.
- În SUA, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a constat că patru din primele cinci subdiviziuni statale cu cea mai mare rată a persoanelor vaccinate complet (între 84,3% și 99,9%) aveau și o rată „înaltă” de transmitere a virusului.