Oficial ONU: „deținem știința” despre „schimbările climatice”. Lucrăm cu Google pentru suprimarea opozanților

by | 10 Oct 2022 | Red Pill

Un oficial al Națiunilor Unite a declarat într-o întâlnire a Forumului Economic Mondial că „dețin știința” privind „schimbările climatice” și au colaborat cu Google pentru a suprima punctele de vedere opuse în rezultatele căutării.

Subsecretarul general al ONU pentru Comunicații Globale, Melissa Ruth Fleming, a făcut aceste comentarii în timp ce vorbea la un eveniment WEF despre „Combaterea dezinformarii”.

„Știți, am colaborat cu Google, de exemplu, dacă veți căuta pe Google schimbările climatice, veți obține, în fruntea căutării, tot felul de resurse ONU”, a spus Fleming. „Am început acest parteneriat când am fost șocați să vedem că atunci când am căutat pe Google schimbările climatice, primim informații incredibil de distorsionate chiar în primele rezultate.”

„Deci devenim mult mai proactivi”, a continuat ea. „Știți, deținem știința și credem că lumea ar trebui să o cunoască și platformele în sine o știu. Dar, din nou, este o provocare uriașă, în care cred că toate sectoarele societății trebuie să fie foarte active.”

În timp ce rezultatele Google erau anterior mai puțin părtinitoare și arătau și puncte de vedere diferite, o căutare pe Google pentru „Schimbarea Climatică” de astăzi arată exclusiv propagandă globalistă.

Modelul COVID a fost replicat deja și în cazul schimbărilr climatice. În curând vom vedea aceeași atitudine de izolare și restricționare a tuturor părerilor contrare și persoanelor cu păreri diferite.

Facebook și Twitter au anunțat demult că vor lucra cu organizații de verificarea faptelor pentru a marca mesajele numite de ei false. Pe această bază, conturile celor vizați vor fi anulate. Toată această frenezie media va duce la concedierea oamenilor, falimentarea afacerilor, distrugerea vieții cetățenilor. Înlocuiți în minte cuvântul coronavirus cu schimbări climatice și veți vedea viitorul.

Fleming a spus că Facebook și alte site-uri de socializare lucrează, de asemenea, împreună cu ONU pentru a-și „schimba” algoritmii pentru a favoriza „instituțiile” în detrimentul „indivizilor”, pentru ca „Teoreticianul conspirației Joe” — termenul ei denigrant pentru o persoană obișnuită — să nu-i fie permis să aibă o voce.

„Trebuie să găsim unde caută oamenii și să ajungem acolo mai întâi, dar nu cu un, știi, un fel de document plictisitor de 50 de pagini, ci cu conținut care este produs într-o formă captivantă, care merge bine digital și funcționează pe rețelele sociale și de asemenea, în lmai multe imbi”, a spus Fleming.

„Avem birouri în diverse țari din întreaga lume pentru a prelua mesajele de bază care într-adevăr nu s-au schimbat atât de mult cu privire la îndrumările privind sănătatea și la eficacitatea și siguranța vaccinurilor și pentru a produce conținut în așa fel încât să fie relevant la nivel local și să sepotrivească în spații digitale, dar să fie și în limbi pe care oamenii le înțeleg și în contexte care au sens.”

Panelul WEF a sugerat că lumea trebuie să adopte legi ca în Germania, unde „există reguli și reglementări despre ceea ce poți spune în legătură cu al Treilea Reich, Holocaust, astfel de lucruri”.

„În Marea Britanie, cu problemele uriașe prin care a trecut Regatul Unit în anii șaptezeci și optzeci, există apărare împotriva discursului rasist și a discursului instigator la ură”, a declarat Adrian Monck, directorul general al Forumului Economic Mondial de la Geneva.

Claire Wardle, profesorul Școlii de Sănătate Publică de la Universitatea Brown, a deplâns că Primul Amendament (în SUA) „oprește conversațiile nuanțate despre discursul liber” și a susținut că cu cât mai mult discurs liber, cu atât mai bine, „nu este chiar o idee bună”.

„Oamenii spun: „Oh, primul amendament, ce fel de rău provoacă asta?” Ei bine, acest tip de conținut conspirativ, odios, misogin, care nu încalcă liniile directoare ale unei platforme, în timp, unde ne duce asta?” spuse Wardle.

„Această idee că toate discursurile sunt egale nu este adevărată”, a conchis ea.

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading