Unul dintre cei mai buni specialiști din imunologie din Israel, șeful Departamentului de Microbiologie și Imunologie de la Universitatea din Tel Aviv, profesorul Ufi Qimron a adresat reprezentanților Ministerului Sănătății o scrisoare deschisă în care critică extrem de dur managementul pandemiei din Israel și la nivel global, solicitând autorităților sanitare să își recunoască eșecul catastrofal pe care l-au produs prin tot felul de decizii inutile, fără a putea ține sub control răspândirea virusului.
Redăm mai jos conținutul scrisorii deschise.
Celor din Ministerul Sănătății: e timpul să vă recunoașteți eșecul!
În cele din urmă, adevărul iese întotdeauna iveală, iar adevărul despre politicile privind coronavirusul începe deja să fie cunoscute. Când conceptele distructive se prăbușesc unul după altul, nu mai rămâne nimic de făcut decât să le spunem experților care au gestionat pandemia: „V-am spus asta!”
După doi ani, ați realizat în sfârșit că un virus respirator nu poate fi învins și că orice încercare de acest fel este sortită eșecului. Nu admiteți asta, pentru că nu ați admis nicio greșeală în ultimii doi ani. Totuși, retrospectiv, este clar că ați eșuat lamentabil în aproape toate acțiunile voastre, iar acum inclusiv mass-media are dificultăți mari în încercarea de a vă acoperi rușinea.
În ciuda cunoștințelor științifice și a observațiilor de ani de zile, ați refuzat să admiteți că infecția vine în valuri care se estompează de la sine. Ați insistat să atribuiți fiecare declin al unui val exclusiv acțiunilor voastre și să susțineți printr-o falsă propagandă „că ați învins pandemia”.
Iar apoi ați învins-o din nou și din nou.
Ați refuzat să admiteți că testarea în masă este ineficientă, în ciuda propriilor voastre planuri de urgență care afirmă în mod explicit acest lucru („Planul de pregătire a sistemului de sănătate pentru gripa pandemică, 2007” – p. 26)
Ați refuzat să admiteți că recuperarea din boală oferă o protecție mai bună decât un vaccin, în pofida cunoștințelor și observațiilor anterioare care arată că persoanele vaccinate care nu au trecut prin boală au mai multe șanse de a se infecta decât cele trecute prin boală.
Ați refuzat să admiteți că cei vaccinați sunt contagioși, în pofida dovezilor. Bazându-vă pe asta, ați sperat că veți atinge imunitatea de turmă prin vaccinare, dar ați eșuat și în privința asta.
Ați insistat să ignorați faptul că boala este de zeci de ori mai periculoasă pentru grupurile de risc și pentru cei în vârstă, comparativ cu cei tineri care nu fac parte din grupurile de risc, în ciuda datelor venite din China la începutul anului 2020.
Ați refuzat să adoptați „Declarația Barrington”, semnată de peste 60.000 de oameni de știință și de profesioniști din domeniul medical sau să admiteți alte asemenea programe de bun-simț.
Ați ales să-i ridiculizați, să-i calomniați și să-i discreditați.
În loc să optați pentru oamenii și programele potrivite, ați ales profesioniștii fără pregătire relevantă în gestionarea pandemiei (fizicieni în poziții de consilieri-șefi guvernamentali, medici veterinari, ofițeri de securitate, personal din media ș.a.m.d.).
Nu ați creat un sistem eficient pentru raportarea efectelor secundare ale vaccinurilor, iar rapoartele privind aceste efecte au fost șterse de pe pagina voastră de Facebook.
Medicii evită să asocieze efectele secundare ale vaccinurilor, ca să nu-i persecutați cum ați făcut-o cu unii dintre colegii lor. Ați ignorat multe rapoarte privind modificările privind intensitatea menstruației și a duratei ciclului menstrual.
Ați ascuns date care ar fi permis cercetările adecvate și obiective (de exemplu, ați șters datele privind pasagerii din Aeroportul Ben Gurion). În schimb, ați ales să publicați, împreună cu directorii seniori de la Pfizer, articole părtinitoare privind siguranța și eficacitatea vaccinurilor.
Încrederea a suferit daune ireversibile…
Cu toate acestea, de la înălțimea orgoliului vostru, ați ignorat faptul că adevărul va ieși la lumină în cele din urmă. Și a început să iasă la lumină. Adevărul este că ați adus încrederea publicului la un nivel scăzut fără precedent și v-ați erodat statutul de sursă oficială a autorității publice.
Adevărul e că, în ultimii doi ani, ați ars în zadar sute de miliarde de șekeli [moneda oficială a statului Israel, 1 șekel = 1,39 lei] pe intimidarea publică, pe teste ineficiente, pe carantine distructive și pe distrugerea vieții obișnuite.
Ați nenorocit educația copiilor noștri și a viitorului lor. Așa cum atestă directorii de școală din toată țara, i-ați făcut pe copii să se simtă vinovați, speriați, să se apuce de fumat și de băut, să devină dependenți, irascibili și să abandoneze școala. Ați afectat mijloacele de trai, economia, drepturile omului, sănătatea mintală și sănătatea fizică.
Ați calomniat colegii care nu vi s-au predat, ați învrăjbit oamenii unii împotriva celorlalți, ați divizat societatea și ați polarizat discursul public. Fără nicio bază științifică, ați etichetat oamenii care au ales să nu se vaccineze drept dușmani publici care răspândesc virusul.
Într-o manieră fără precedent, ați promovat politici draconice de discriminare, de negare a drepturilor și de segregare a oamenilor, inclusiv a copiilor, din cauza opțiunii lor medicale. O segregare lipsită de orice justificare epidemiologică.
Când comparați politicile distructive pe care le-ați implementat cu politicile sănătoase din alte state, puteți vedea clar că distrugerea pe care ați provocat-o nu a făcut altceva decât să adauge alte victime dincolo de cele vulnerabile din cauza virusului.
Economia pe care ați distrus-o, șomajul pe care l-ați provocat și copiii a căror educație ați distrus-o sunt victime suplimentare, ca urmare a acțiunilor voastre.
În prezent, nu este nicio urgență medicală, dar ați cultivat o astfel de stare din dorința de a avea putere, bugete și control.
Singura stare de urgență din prezent e că voi stabiliți în continuare politicile publice și dispuneți de bugete uriașe pentru propagandă și ingineria conștiinței în loc să direcționați aceste resurse către sistemul de sănătate.
Această stare de urgență trebuie să înceteze!
Profesor Ufi Qimron, Facultatea de Medicină, Tel Aviv University