Primul și cel mai puternic argument pentru administrarea vaccinului anti-COVID a fost că ne oferă o protecție ridicată împotriva infectării cu virusul Sars-CoV-2 – între 76% și 95% în funcție de producător și de tehnologia folosită. Părea, desigur, ieșirea mult dorită din noaptea neagră a pandemiei care ne întunecase mintea și relațiile inter-umane.
Argumentul a fost însă dărâmat de apariția tulpinii delta, care a redus eficacitatea vaccinului la doar 39% în cazul produsului de la Pfizer, conform datelor oficiale din Israel. De asemenea, s-a observat o scădere rapidă a protecției care ajunge la numai 16% după primele 6 luni de la schema completă de vaccinare.
Aceste rezultate modeste ale vaccinului în fața tulpinii delta au determinat o schimbare a comunicării în campaniile de vaccinare, punându-se accentul pe faptul că cei vaccinați ar transmite într-o măsură mai mică virusul, ceea ar mai justifica încă, într-o oarecare măsură, tratamentul mai restrictiv, aplicat persoanelor nevaccinate, pentru apărarea unui bine public de rang superior.Cercetările preliminare (care însă nu includeau tulpina delta), păreau să confirme, într-adevăr, că persoanele vaccinate transmit într-o măsură mai mică virusul, ceea ce însemna că vaccinul prezenta un beneficiu public care nu putea fi însă ignorat.
Însă studiile ulterioare, care au inclus și cazurile infectate cu tulpina delta, au răsturnat și acest argument. Cercetările academice, cu recunoaștere internațională, au stabilit, fără dubii, că persoanele vaccinate nu doar că se pot infecta și pot transmite virusul, dar o fac în aceeași măsură ca și persoanele nevaccinate.
Așadar, este dovedit științific că vaccinul nu poate atinge obiectivul public. Nu poate opri și nici măcar nu poate încetini transmiterea virusului în comunitate, ceea ce înseamnă că nu mai există nicio justificare pentru restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale pentru cei nevaccinați.
Surprinde însă faptul că oficialii din România continuă să susțină, contrar studiilor evidente și pozițiilor adoptate de alte state, că cei vaccinați nu ar transmite sau ar transmite într-o mică măsură virusul SARS-CoV-2. Această persistență în a susține ceva deja demonstrat ca fiind neadevărat erodează și mai puternic încrederea cetățenilor în campania de vaccinare. Iată un exemplu:
Dialog Mircea Badea – Raed Arafat:
Badea: „Mergeți la restaurant, sunteți vaccinat. Perfect! Și acolo mâncați. Dumneavoastră, care sunteți vaccinat, puteți să luați virusul și să transmiteți virusul?”,
Arafat: Mai puțin decât unul care este nevaccinat!”
Badea: „Dar mai mult decât unul care nu are virusul, nu?”
Arafat: „Normal! Dar totuși, mult mai puține șanse decât unul vaccinat [să transmită virusul], din punct de vedere științific, dovedit”.
O altă încercare de a justifica restricțiile diferențiate se bazează pe argumentul că persoanele nevaccinate ar afecta interesul public pentru că ar ajunge în număr mare la spital și ar indisponibiliza paturile de ATI necesare pentru bolnavii cu alte afecțiuni. Această teză nu poate fi susținută în mod credibil, pentru că experiența Israelului ne-a arătat că tulpina delta a produs foarte multe cazuri grave cu spitalizare și terapie intensivă inclusiv în rândul persoanelor cu schemă completă de vaccinare. Deci chiar o vaccinare susținută, în lipsa testării anti-covid, nu duce neapărat la un rezultat de succes. Danemarca, un exemplu mult invocat de politicienii români, a reușit să pună capăt pandemiei, nu doar prin vaccinarea a 80% din populație, ci și prin cele 82 de milioane de teste făcute la o populație de doar 6 milioane.
Lipsa testării este dăunătoare mai ales în cazul persoanelor vaccinate, care, considerându-se protejatr de vaccin, nu mai tratează cu prudența necesară apariția unor simptome COVID-19 și ratează astfel șansa unui tratament în formele timpurii ale bolii, ceea ce poate conduce la complicații și spitalizare.
Vaccinul are fără îndoială beneficii, demonstrate cu studii la fel de bine fundamentate, ca și cele care arată că vaccinații se pot infecta și pot transmite boala. În mod cert, există un risc mai scăzut de dezvoltare a formelor grave sau de deces în urma infectării cu covid.
La fel de rațional este să admitem că încă nu se cunosc efectele pe termen lung ale vaccinurilor, mai ales că au fost implementate tehnologii noi pentru un vaccin cu destinație umană. Nu se cunosc aceste efecte pentru simplu motiv că nu a trecut timpul necesar pentru a se constata dacă apar sau nu efecte negative la distanță.
În aceste condiții, mesajul că „vaccinul este sigur” nu e deloc productiv, mai ales după apariția efecte adverse recunoscute în final chiar de producătorii vaccinurilor.
Totul ține de o evaluare rațională a riscurilor și probabilităților.
De pildă autoritățile de sănătate publică din Marea Britanie nu au recomandat vaccinarea pe scară largă pentru copiii între 12 și 18 ani, considerând că riscul calculat destul de precis al dezvoltării unor forme grave din cauza COVID pentru această categorie de vârstă e mult mai mic decât riscurile insuficient evaluate în cazul vaccinului.
Pe de altă parte, este cert că vaccinurile reprezintă o șansă reală la viață pentru persoanele cu vârstă mai înaintată, cu sistemul imunitar fragil și care au multe ale boli asociate unui risc mai mare de deces din cauza COVID.
Important este însă reținem două idei fundamentale:
- Vaccinul are beneficii doar de ordin individual, care nu poate justifica restrângeri de drepturi și libertăți în numele unui beneficiu colectiv de rang superior.
- Fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a-și evalua riscurile la care se expun în fiecare din cele două ipostaze, cu sau fără vaccinare, iar apoi să ia decizia cea mai adecvată și cât mai bine informată posibil.
