Fabian Gyula, susținut de UDMR și PNL pentru postul de Avocat al Poporului, în locul Renatei Weber, revocată în urmă cu o săptămână, s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de procuor este de peste 10.000 de lei. El spune că este o vârstă potrivită să ieși la pensie, “raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură”. Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, miercuri, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului, iar PSD cere amânarea votului, spunând că mai întâi trebuie clarificate aspectele semnalate de Comisia de la Veneția.
“M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani”, a spus la Parlament Fabian Gyula, fost procuror.
Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, el a răspuns: “Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.
“Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională.
Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate, după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus – să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ. A închis discuţia, mi-a zis – să aveţi grijă de copilaşii dvs.. Aceasta este activitatea de magistrat”, a afirmat acesta, conform Agerpres.
El a adăugat că magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii.
Fabian Gyula a mai spus că pensia sa este de peste 10.000 de lei şi a apreciat că este o pensie mare, “raportat la pensia medie”.
Legat de pensiile speciale, el spune că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este “clară în favoarea magistraţilor” în privinţa pensiilor acestora.
În urmă cu o săptămână, Parlamentul a demis-o pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. PSD a refuzat să participe la vot și a contestat la Curtea Constituțională proiectul de hotărâre prin care aceasta a fost revocată din funcție.