Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat un sondaj de opinie la nivel naţional, în perioada 11-18 iunie 2021, la care au participat 1.067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani şi peste.
Potrivit CURS, printre întrebările primite de respondenţi s-a numărat şi întrebarea: Câtă încredere aveți în următoarele personalități politice?
Deși în scădere, cel mai popular politician rămâne Klaus Iohannis dar cu o cotă de 33%.
Aşadar, după cum se observă, cel mai popular, deși în scădere, rămâne președintele Klaus Iohannis. Este urmat la mare distanță de președintele principalului partid de Opoziție, Marcel Ciolacu cu 26% și Florin Cîțu, prim-ministrul României cu 19%.
Liderul AUR, George Simion, se bucură de 18% încredere, și doar 44% neîncredere, în timp ce liderul PNL, Ludovic Orban are o neîncredere de 77% și o încredere de 18%, potrivit Antena 3.
Top 10 politicien în care românii au încredere:
1.Klaus Iohannis – 33%
2.Marcel Ciolacu (PSD) – 26%
3.Florin Cîțu (PNL) – 19%
4.George Simion (AUR) – 18%
5.Ludovic Orban (PNL) – 18%
6.Cristian Diaconescu (PMP) – 17%
7.Victor Ponta (Pro Romania) – 17%
8.Dacian Cioloș (USR PLUS) – 15%
9.Traian Băsescu (PMP) – 14%
10.Dan Barna (USR PLUS) – 14%
Urmează Anca Dragu (USR PLUS) cu 14% şi Kelemen Hunor (UDMR) cu 11%.