Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că proiectul de lege inițiat de social-democrați privind reluarea și finalizarea hidrocentralelor care au fost abandonate după ce au fost realizate în proporție 90%, a fost adoptat miercuri de Parlament.
Ciolacu spune că introducerea acestei legi va determina România să nu mai piardă investițiile europene în sistemul energetic al țării. Printre centralele vizate se numără și cea de la Răstolnița și Valea Jiului:
Proiectul #PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate a fost adoptat astăzi în Parlament. Este absolut necesar să creștem rapid capacitatea energetică a României, mai ales a producției de energie ieftină și curată.
România nu își mai poate permite să piardă #investiții în energie de sute de milioane de euro, bani publici, în actualul context când deficitul de energie a aruncat toate prețurile în aer.
Acest proiect permite să fie reluate și finalizate următoarele investiții majore:
✅ Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, pentru care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH;
✅ Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești – realizată 90%, Dumitra – realizată 98%, pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21.000 de MWH, în fiecare lună.
⚠️ Peste 300.000 de locuințe ar putea fi alimentate cu energie electrică, tot timpul, prin producția acestor hidrocentrale
PSD apără românii, USR vrea ca populația și mediul de afaceri românesc să plătească și mai mult la energie! Este singurul motiv pentru care s-au opus, sub aparența falsă a protejării mediului, acestui proiect care va aduce zeci de mii de megawatti lunar în sistemul energetic.
Îi invit să-și facă un call-center la partid și să le explice românilor care nu-și pot plăti facturile care sunt motivele de mediu pentru care ei s-au opus finalizării acestor hidrocentrale. Să le explice românilor cum, de fiecare dată, gândacii, liliecii, urșii și alte animale sunt invocate pentru a bloca orice investiție majoră pentru România!