Toate deciziile autorităților legate de pandemie sunt lipsite de bază legală întrucât Guvernul nu a publicat în Monitorul Oficial hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). În această situație se află și hotărârea prin care era recunoscută oficial pandemia din România.
Aceasta este consecința cea mai gravă a deciziei de miercuri a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care a anulat Hotărârea CNSU nr. 9 / 1.02.2021, privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.
Decizia a fost luată în cadrul unui proces intentat împotriva CNSU, de către avocata Elena Radu de la Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept. Motivul pentru care ÎCCJ a admis contestația împotriva CNSU a fost că Hotărârea 9/2021 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că nu putea produce efecte juridice.
Decizia ÎCCJ aruncă în aer toate reglementările luate în timpul pandemie, întrucât, dintre numeroasele hotărâri CNSU, doar una a fost publicată în Monitorul Oficial. Deci toate vor fi anulate dacă vor fi contestate în instanță. Mai mult, din punct de vedere juridic, ÎCCJ a constatat inexistența CNSU, întrucât acest organism nu are nici măcar sediu și nici statut de organizare și funcționare, iar componența sa este neconsemnată oficial.
Dar și mai grav e faptul nici Hotărârea CNSU nr. 36/2020, prin care se constata oficial starea de pandemie din România nu a fost publicată în Monitorul Oficial! Deci, din punct de vedere legal, nu a existat și nu există pandemie în țara noastră. După precedentul creat de ÎCCJ, dacă această hotărâre va fi atacată în instanță va avea aceeași soartă ca și hotărârea nr. 9/2021, respectiv se va constata nulitatea ei, iar pe cale de consecință, toate deciziile autorităților emise în baza stării de pandemie își vor pierde temeiul juridic!