Premierul Florin Cîțu a votat, marți, în Senat, împotriva cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis la legea privind educația sexuală. Ulterior, acesta a declarat la TVR că este „supărat” după votul din Senat. Întrebat despre votul colegilor săi, Cîțu a spus „Aș fi votat altfel”.
Potrivit înregistrării votului, premierul Florin Cîțu a votat împotriva reexaminării cerute de Klaus Iohannis. Votul înregistrat online al premierului este pentru respingerea cererii președintelui și pentru păstrarea legii în forma actuală, în care educația sexuală este înlocuită cu educație sanitară, iar participarea la ore se face doar cu acordul părinților.
Ulterior, Florin Cîțu spunea, într-un interviu la TVR, că este supărat după votul din plen, însă „la ce s-a întâmplat astăzi în Senat” a găsit o soluție.
„Sunt foarte supărat, lucrurile trebuie să meargă înainte. Românii merită din partea noastră transparență și le vom da acest lucru. La ce s-a întâmplat astăzi în Senat, soluția a venit imediat. Am vorbit cu ministrul Educației, vom avea această lege în curriculă. Este prerogativa ministerului să facă curricula pentru anul viitor și va introduce această oră”, a spus, marți seara, Florin Cîțu.
„Aș fi votat altfel”, a adăugat el.
Premierul a spus că educația sexuală va fi introdusă în școală într-un curs de „educație pentru viață”, începând de anul viitor, și că părinții care nu sunt de acord își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă în cazul orelor de religie.