E posibil ca în scurt timp, Comisia Europeană să propună introducerea, din decembrie, a celei de-a treia vaccinări COVID-19 pentru valabilitatea certificatului digital UE la începutul lunii decembrie, a declarat o sursă din UE pentru EURACTIV. Scenariul care pare să se impună va introduce obligativitatea celei de-a treia doze în termen de nouă luni de la ultima vaccinare. Altfel, persoanele vaccinate își vor pierde drepturile care decurg din acest certificat.
Propunerea Comisiei se află în consultare între servicii și va fi prezentată la începutul lunii decembrie.
De asemenea, se va restrânge perioada de valabilitate pentru schema completă de vaccinare. Conform propunerii actuale, certificatul va expira la nouă luni după completarea schemei de vaccinare COVID-19. Anterior, perioada admisă era de 12 luni după ultima doză.
Încă nu este sigur ce se va întâmpla cu non-europenii care vor să călătorească în Europa. Surse au spus că unii directori generali (DG) din cadrul executivului fac presiuni pentru un test PCR obligatoriu chiar și pentru cei vaccinați. Această propunere pare să nu țină seama de faptul că în SUA, începând cu 1 ianuarie 2022, testele PCR nu vor mai fi recunoscute pentru depistarea prezenței virusului SARS-CoV-2.