În cursul zilei de joi, 5 mai 2022, ministrul Sănătății, Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, Asociației Serviciilor de Ambulanță din România, membri ai Comisiei de Medicină de Urgenţă şi Dezastre a Ministerului Sănătăţii.
În cadrul întâlnirii s-a realizat o trecere în revistă a situației medicinei de urgență din România, cu accent asupra rolului esențial pe care-l au Serviciile județe de ambulanță (SAJ) și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF). Ținând cont de faptul că peste 90% din intervențiile medicale de urgență prespitalicești la nivel național sunt furnizate de SABIF/SAJ-uri, ministrul Sănătății a argumentat necesitatea unei schimbări de abordare, fiind nevoie de angajarea unui mai mare număr de medici de urgență în serviciile de ambulanță. În acest fel vor putea fi acordate mai ușor populației servicii medicale de calitate, iar presiunea asupra spitalelor va fi redusă.
Ministerul Sănătății va iniția demersurile necesare pentru completarea Ordonanței de Guvern nr. 18 din 2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în sensul flexibilizării procesului de pregătire profesională a personalului medical superior, angajat în SAJ/SABIF cu o vechime mai mare de 10 ani.
Au fost discutate solicitările de natură salarială din partea partenerilor de dialog social ai Ministerului Sănătății. Conducerea ministerului va iniția la nivel guvernamental demersurile necesare pentru revizuirea salarizării personalului din serviciile publice de ambulanță, prin modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul corectării salariilor pentru funcțiile de asistent medical, operator-registrator de urgență și a funcțiilor asimilate, stabilirii salariului pentru personal TESA și muncitor, respectiv pentru managerul general și membrii Comitetului director. În plus, Ministerul Sănătății va evalua posibilitatea stabilirii procentelor de spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase pentru personalul serviciilor publice de ambulanță.
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a insistat asupra nevoii de menținere a unei baze tehnice moderne în cadrul serviciului de ambulanță, pentru a putea fi acordate servicii medicale de calitate. Ministerul Sănătății va întreprinde pașii administrativi necesari pentru semnarea contractului subsecvent pentru anul 2022 a achiziției de ambulanțe din contractul-cadru multianual contractat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au prezentat rezultatul referendumului din serviciile publice de ambulanță, privitor la respectarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 95/2006 privind coordonarea serviciilor publice de ambulanță de către departamentul de specialitate al Ministerului Sănătății. Potrivit rezultatelor referendumului, din cei 7.924 de angajați care s-au exprimat, 7.833 au votat pentru rămânerea în coordonarea Ministerului Sănătății.
Conducerea Ministerului Sănătății și reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România au decis încheierea unui protocol de colaborare, în vederea dezvoltării, profesionalizării și consolidării serviciilor de ambulanță.