Cel mai recent sondaj de opinie al Parlamentului European arată că sprijinul pentru UE rămâne ridicat, în pofida pandemiei. În acelaşi timp, mai mult de jumătate dintre europeni resimt sau se aşteaptă să resimtă impactul COVID-19 asupra situaţiei financiare personale. La nivelul României, 76% dintre cetăţeni consideră că pandemia a avut sau va avea un impact asupra acesteia, transmite News.ro.
Opt din zece respondenţi ştiu ce face UE pentru a combate consecinţele pandemiei, în timp ce cetăţenii plasează sănătatea publică, combaterea sărăciei, sprijinirea economiei şi a locurilor de muncă, precum şi combaterea schimbărilor climatice printre priorităţile lor pentru Parlamentul European.
În general, sondajul arată un sprijin puternic pentru Uniunea Europeană, precum şi un consens larg în jurul opiniei că e cel mai bine ca provocările globale, cum ar fi pandemia de COVID-19, să fie abordate în comun, la nivelul UE.
La sfârşitul primului trimestru al anului 2021, 31% dintre europeni, respectiv 39% dintre români, au resimţit deja o influenţă negativă asupra situaţiei lor financiare personale, de la începutul pandemiei. Alţi 26% (UE), respectiv 37% dintre români, se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple. În timp ce 57% dintre respondenţi reprezintă o majoritate clară la nivelul UE, există variaţii importante de la o ţară la alta. În cazul României, 76% dintre cetăţeni consideră că pandemia a avut sau va avea un impact asupra situaţiei financiare personale.
În pofida impactului financiar al pandemiei, majoritatea respondenţilor (58% în UE, 45% în România) consideră că beneficiile pentru sănătate ale măsurilor de restricţionare în ţara lor sunt mai mari decât efectele negative economice pe care le-ar fi putut cauza. Această opinie este prezentă în majoritatea ţărilor UE şi sugerează o schimbare de atitudine faţă de a doua jumătate a anului 2020, când o mică majoritate a cetăţenilor au considerat efectele economice ca fiind mai importante, conform datelor sondajului PE din 2020.
Europenii sunt pe deplin conştienţi de eforturile Uniunii Europene de combatere a pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor acesteia: opt din zece europeni au auzit, au văzut sau au citit despre măsurile sau acţiunile iniţiate de UE ca răspuns la pandemie şi aproape jumătate din toţi cetăţenii (48% în UE, 41% în România) ştiu care sunt aceste măsuri. Cu toate acestea, în ciuda acestui nivel ridicat de notorietate, doar 48% dintre cetăţenii UE (52% în România) afirmă că sunt mulţumiţi de măsuri, în timp ce 50% (46% în România) spun că nu. În mod similar, doar 44% dintre cetăţenii UE (54% în România) sunt mulţumiţi de gradul de solidaritate internă dintre statele membre în combaterea pandemiei.
În ciuda fluctuaţiilor pe termen scurt, precum şi a diferenţelor dintre ţări, scorurile pozitive pentru imaginea UE rămân la unul dintre cele mai ridicate niveluri din ultimii zece ani. În medie, la nivelul UE, aproape jumătate dintre cetăţeni (48% în UE, 49% în România) au o imagine pozitivă despre UE. Alţi 35% (34% în România) au o imagine neutră, în timp ce doar 17% (în UE şi România) exprimă o părere negativă despre UE. Acest sondaj confirmă şi continuă tendinţa pozitivă pentru imaginea UE din ultimii zece ani, care este în continuă creştere şi rămâne puternică, în pofida pandemiei şi a consecinţelor acesteia asupra vieţilor cetăţenilor europeni.
Combinaţia dintre opinia uneori critică a cetăţenilor cu privire la punerea în aplicare a unor măsuri concrete de combatere a crizei şi tendinţa pozitivă pe termen lung în ceea ce priveşte sprijinul fundamental pentru Uniunea Europeană explică, de asemenea, apelul clar şi actual pentru o reformă a UE: 70% dintre respondenţi (65% în România) afirmă în cadrul acestui sondaj că, în general, sunt favorabili UE. Dar mai puţin de un sfert dintre europeni (23% în UE, 33% în România) sunt în favoarea UE „aşa cum s-a realizat până în prezent” — o scădere cu patru puncte faţă de noiembrie/decembrie 2020. În prezent, jumătate dintre respondenţi (47% în UE, 32% în România) se declară „în favoarea UE, dar nu şi a modului în care aceasta a fost realizată până în prezent”.
Sănătatea, vaccinurile şi mai multe competenţe în situaţii de criză ca priorităţi-cheie pentru UE – 74% dintre europeni (71% dintre români) doresc ca UE să dobândească mai multe competenţe pentru a face faţă unor crize precum pandemia de COVID-19, incluzând 28% care „sunt total de acord”.
Atunci când sunt întrebaţi despre care ar trebui să fie priorităţile UE în lupta cu pandemia, europenii identifică ca fiind cea mai importantă accesul rapid la vaccinuri sigure şi eficiente pentru toţi cetăţenii UE (39% în UE, 27% în România). Aceasta este urmată de alocarea unor sume mai mari pentru dezvoltarea de tratamente şi vaccinuri (29% în UE, 26% în România), de stabilirea unei strategii europene de criză (28% în UE, 24% în România) şi de dezvoltarea unei politici europene în domeniul sănătăţii (25% în UE, 28% în România).
Întrebaţi în mod concret despre aşteptările lor cu privire la Parlamentul European, cetăţenii doresc ca deputaţii lor aleşi să se concentreze asupra sănătăţii publice (49% în UE, 56% în România). Aceasta este urmată de combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale (39% în UE, 44% în România), de măsurile de sprijinire a economiei şi de creare de noi locuri de muncă (39% în UE, 45% în România), precum şi de măsurile de combatere a schimbărilor climatice (34% în UE, 16% în România).
Eurobarometrul Parlamentului European din primăvara anului 2021 a fost realizat între 16 martie şi 12 aprilie 2021 în cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat faţă în faţă şi a fost completat cu interviuri online, dacă a fost necesar ca urmare a pandemiei. În total, au fost efectuate 26.669 de interviuri (1.045 în România).