„Der Tagesspiegel a numit parteneriatul de Securitate dintre SUA, Marea Britanie și Australia (AUKUS) drept ”o lecție brutală de geopolitică”. Pactul AUKUS nu este doar o lovitură financiară puternică suferită de Franța, al cărei contract pentru submarine în valoare de 50 de miliarde de dolari a fost anulat. Poate și mai important este că președintele Joe Biden a ales să anunțe crearea AUKUS într-un mod care umilește Franța și prin asociere restul UE”, scrie Yannis Varoufakis fost ministru de finante al Greciei.
Nu a fost prima lecție brutală pe care SUA au dat-o Europei în ultima vreme. Unul dintre motivele pentru care fostul președinte Donald Trump a scos Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, semnat de președintele Barack Obama și de UE, a fost să pună Germania la locul ei. La câteva ore după ce cancelara Angela Merkel a spus că firmele europene nu vor ține cont de sancțiunile lui Trump și vor continua să facă afaceri cu Iranul, corporațiile americane au făcut propriul lor anunț: nevrând să fie scoase de pe piața americană și să piardă avantajele oferite de reducerile de taxe anunțate de Trump, aceste corporații au anunțat că nu vor mai face afaceri cu Iranul.
Cele două incidente de mai sus au avut rolul de a menține hegemonia financiară și geostrategică a Statelor Unite asupra întregului Occident. Ambele incidente i-au iritat pe liderii europeni până la punctul în care s-au gândit să riposteze. Amenințările lui Trump cum că va impune sancțiuni corporațiilor americane care fac afaceri în Iran au generat discuții în UE despre posibile sancțiuni impuse companiilor americane. Președintele Eammanuel Macron a reacționat la anunțul lui Biden privind AUKUS cu o mișcare după care ar mai urma doar declararea războiului – retragerea ambasadorilor Franței la Washington și la Canberra.
În mod previzibil, după ce furia inițială a trecut și după ce amenințările au început să se reducă, liderii Europei s-au orientat către studierea cauzelor profunde ale slăbiciunii lor în fața Statelor Unite.
După ce companiile europene au cedat în fața sancțiunilor lui Trump împotriva Iranului, oficialii UE au ajuns la concluzia că, atât timp cât SUA controleaza sistemul lor de plăți, Europa va fi la mila Americii în orice confruntare care implică bani. Prin urmare, au decis că Europa are nevoie de un sistem de plăți care să nu poată fi blocat de guvernul american. În mod similar, după acest fiasco legat de AUKUS, liderii europeni au vorbit despre necesitatea unei armate europene.
Însă în ambele cazuri, crearea instituțiilor europene care să se opună hegemoniei americane presupune o mișcare pe care liderii europeni nu sunt dispuși să o facă.
Gândiți-vă la ambiția de a crea un sistem de plăți dominat de europeni, care să permită companiilor și statelor să facă schimburi independent de sistemul financiar dominat de Statele Unite. Pentru ca un asemenea sistem să funcționeze, el trebuie să fie fluid, adică să atragă banii altor state – Japonia, China, India și firește banii Statelor Unite.
Asta ar presupune ca țările din afara Europei să aibă o mulțime de obligațiuni denominate în euro și să cumpere aceste obligațiuni vreme de ani sau decenii. În sistemul financiar dominat de dolarul SUA nu numai că există asemenea obligațiuni, dar el cresc la cote uriașe, prin politica de îndatorare a guvernului SUA. În UE nu există echivalentul obligațiunilor americane. Cele germane sunt foarte sigure, însă nu sunt suficiente pentru a susține un sistem de plăți internațional care să concureze cu cel american.
Oficialii europeni știu că apariția unui echivalent al obligațiunilor suverane americane, așa-zisele eurobonduri, este un vis. Crearea unui volum suficient de eurobonduri ar însemna acumularea unei datorii paneuropene considerabile. Asta implică apariția unui Minister de Finanțe European, iar asta implică renunțarea la structura interguvernamentală a UE în favoarea unei federații europene.
În cei 16 ani petrecuți în fruntea Germaniei, Merkel a blocat crearea eurobondurilor, pentru că nu dorea să intre în conflict cu liderii care nu doresc sub nicio formă o federație europeană. Același lucru se întâmplă și cu alte inițiative de integrare. Până și proiectul modest de a forma o forță militara de 5000 de soldați nu va trece de stadiul de vorbe goale. Cine îi va trimite pe acești militari să-și verse sângele pe teatre de operațiuni îndepărtate? Președintele Franței? Cancelarul Germaniei? Președintele Comisiei Europene? Și cine va avea dreptul să-i retragă de pe front și să-i aducă acasă? Fără un parlament suveran care să susțină un guvern care sa ia aceste decizii, nu vom avea niciodată o armată sau măcar o forță de reacție rapidă a UE.
Liderii europeni au primit ce merită. Când un președinte american, oricare ar fi el, le dă o palmă pentru a le reaminti cine e șeful, liderii europeni nu au de ales decât să întoarcă și celălalt obraz, pentru că ei sunt cei care au decis să aibă actualele privilegii, în dauna independenței europene. Fiecare palmă îi înfurie și îi face să-și recheme ambasadorii. Însă apoi renunță la orice mișcare care ar elibera Europa de sub hegemonia americană.
Pentru a împiedica umilințele la care Trump au supus-o pe Merkel, Europa are nevoie de obligațiunile suverane. Pentru a nu mai exista umilințe precum cea suferită acum de președintele Macron în fața lui Biden, Europa are nevoie de o armată europeană.
Însă obligațiunile și armata europeană nu vor putea apărea decât în cazul în care elitele din vestul europei renunță la puterea lor actuală și îmbrățisează ideea unui guvern federal.
Dilema lor este limpede: să transformăm UE într-o federație democratică și să renunțăm la puterea uriașă pe care o avem asupra cetățenilor europeni într-o Uniune Europeană nedemocratică, sau să ne supunem flagelării rituale pe care ne-o aplică președinții de la Casa Albă?
