Turcia rămâne un element cheie în arhitectura geopolitică generală a Orientului Mijlociu-Europa și a Mediteranei. Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la întemeierea Republicii Turce, țara demonstrează lumii capacități semnificative ale forțelor sale armate și ale complexului său militar-industrial.
Forțele armate turcești sunt acum considerate cele mai puternice din Orientul Mijlociu și sunt a doua ca putere în ceea ce privește capacitățile NATO. Armata turcă cuprinde aproximativ 360 de mii de soldați, ceea ce este o cifră destul de mare pentru o țară cu o populație de 80 de milioane de oameni. Armata turcă are peste 700.000 de soldați de rezerviști iar potențialul de mobilizare fiind estimat la 8 milioane de soldați. Forțele terestre turcești se ridică la 260 mii, marina la 45 mii și forțele aeriene la 50 mii. Complexul militar-industrial este foarte bine dezvoltat și finanțat, ocupând locul 11 în lume conform Global Firepower Rating (https://www.globalfirepower.com/countries-listing.php) cu un indice de putere de 0,2098.
Preocuparea autorităților turce pentru forțele armate naționale se reflectă în dinamica cheltuielilor militare ale țării, care au crescut de la 6,25 miliarde de lire în 2000 la aproape 124,5 miliarde de lire în 2020.
Succesul complexului militar-industrial al Turciei este evidențiat de clasamentele SIPRI, care în 2010 includea o singură companie turcă, Aselsan A.S., în „Top 100”, pe locul 92 la acea vreme, în timp ce clasamentul similar al Defence News pentru 2019 include deja şapte companii turceşti.
În timp ce volumul exporturilor de produse de apărare turcești era de 248 de milioane de dolari în urmă cu 20 de ani, acesta a atins deja un record de 4,4 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2022. Principalul cumpărător de produse militare turcești obișnuia să fie Statele Unite (aproape 60%). Turcia și-a extins exporturile de arme concentându-se pe echipament militar fără pilot. Țara este acum al patrulea producător de drone de luptă din lume vânzănd recent drone Bayraktar TB2 în Azerbaidjan, Ucraina, Qatar, Libia și Polonia.
O nouă dronă cu decolare și aterizare verticală a fost testată recent atingând cu succes o altitudine operațională de 2.5 km. După cum a transmis conducerea Baykar Makina, compania care dezvoltă drona, versiunea supersonică a noii drone Bayraktar, Kizilelma (tradusă din turcă ca „măr roșu”), este abia vizibilă pentru radare și poate dezvolta viteze hipersonice. Potrivit dezvoltatorilor turci, va deveni „o provocare” pentru aviația de ultimă generație din SUA, deoarece, spre deosebire de F-35 american, acest avion de vânătoare este fără pilot putând decola și ateriza pe nave de război cu pistă scurtă.
Antreprenorul de apărare Aselsan A.S. a dezvoltat o ambarcațiune fără pilot Albatros-S de nouă generație, care are o manevrabilitate ridicată și capacitatea de a opera în roi. Compania turcă ARES Shipyard a dezvoltat modificări ale interceptoarelor de mare viteză Predator și Dagger ARES -32, cu o rezervă mare de putere. Aceste nave pot atinge viteze de până la 45 de noduri (83 km/h), sunt extrem de manevrabile și au o rază de acțiune de aproximativ 2.000 de mile marine. Sunt concepute pentru operațiuni navale în zona de coastă primind deja comenzi din țările din Orientul Mijlociu și Africa.
Agenția pentru Industrii de Apărare a contractat șantiere navale private pentru a construi proiectul naval indigen MILGEM urmând să crească numărul fregatelor de clasa I la 8 în următorii trei ani.
În urma opririi de către SUA a apărării antiaeriene americane în timpul tentativei de lovitură de stat din Turcia din 2016 și a pierderii încrederii Ankarei în aceste arme americane, liderul turc nu numai că a achiziționat sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400, ci a început dezvoltarea și construirea propriului său sistem de apărare aeriană HISAR-U SIPER cu rază lungă de acțiune. Testul, reușit, a avut loc în ianuarie anul acesta. Sistemul de apărare aeriană SIPER („Scut”) a fost dezvoltat de Turcia ca alternativă la sistemele rusești S-400 și US Patriot. Este de așteptat să intre în dotarea forțelor armate ale în 2023 și să devină baza apărării aeriene naționale până în 2026. Potrivit datelor publicate, sistemul HISAR-U SIPER va fi capabil să intercepteze ținte aeriene la o altitudine de peste 30 km cu un raza de actiune de pana la 120 km. Familia de sisteme de apărare aeriană HISAR (în turcă pentru „Fortăreață”) include deja rachetele cu rază scurtă de acțiune HISAR-A și rachetele cu rază medie de acțiune HISAR-O. Testele balistice ale rachetelor acestor sisteme au început în Turcia în 2013 și 2014,iar dezvoltarea principală a acestor sisteme este realizată de marile companii turcești de apărare: Aselsan A.S. și Roketsan; proiectul include și Tuebitak SAGE, care este responsabil pentru dezvoltarea focoaselor și sistemelor de țintire. Potrivit experților, Turcia cu greu va putea începe să exporte sisteme HISAR-U SIPER înainte de 10-12 ani, deoarece Ankara va trebui să răspundă nevoilor propriilor forțe armate în prima fază. Având în vedere faptul că astăzi doar două țări – Rusia și SUA – sunt capabile să construiască întreaga gamă de sisteme de apărare aeriană, de la sisteme portabile de apărare aeriană până la sisteme substrategice, cum ar fi cele mai recente Patriot și S-500 și ținând cont de faptul că până acum doar sistemele SAM rusești sunt capabile să angajeze ținte hipersonice, Turcia cu greu va putea concura cu Moscova și Washington pe piața acestor produse în următorii ani.
Având în vedere că armele nucleare devin acum un factor dominant în politica mondială, țările din Orientul Mijlociu și Turcia nu mai sunt excepții în acest sens. Prin urmare, nu este de mirare că recent se poate citi în mass-media din ce în ce mai multe informații despre posibilitatea deținerii de către Ankara a armelor nucleare în viitorul apropiat, Turcia crezând ca acest drum îi garantează prezența în prim-planul politicii internaționale.
Se speculeaza că Turcia negociază de mult timp cu India și Pakistan tehnologia rachetelor nucleare. S-a subliniat că problema nucleară a fost discutată în cadrul unei reuniuni a organizației „Dialog militar la nivel înalt”, la sfârșitul lunii decembrie 2020.
