Cereri pentru demisia ministrului german de externe Annalena Baerbock circulă pe web. În timpul unei discuții la Praga, Baerbock și-a contrariat alegătorii, reafirmând angajamentul față de Ucraina, dar în loc să obțină laude publice, a fost ridiculizată după ce a făcut urmatoarea declarație:
Dacă le fac oamenilor din Ucraina promisiunea: „Suntem alături de voi, atâta timp cât aveți nevoie de noi”, atunci vreau să o țin. Indiferent de ceea ce cred alegătorii mei germani, vreau să-mi țin promisiunea față de oamenii din Ucraina. De aceea este important pentru mine să fiu foarte sinceră și clară. Asta înseamnă, [cu] fiecare măsură pe care o iau, că promisiunile rămân în vigoare atâta timp cât Ucraina are nevoie de noi. …
Ne confruntăm acum cu iarna, unde vom fi provocați ca politicieni democrați. Oamenii vor ieși în stradă și vor spune „nu putem să ne plătim facturile la energie, iar eu voi spune „da, știu, așa că vă ajutăm cu măsuri sociale”. Dar nu vreau să spun „ok, atunci oprim sancțiunile împotriva Rusiei”. Vom fi alături de Ucraina iar asta înseamnă că sancțiunile vor continua în timpul iernii, chiar dacă devine foarte greu pentru politicieni.
Deloc surprinzător, declarația ei a stârnit multă agitație în Germania. Șefa AFD (Alternativa Pentru Germania), Alice Weidel, a acuzat-o pe Baerbock că nu-i pasă de cetățenii Germaniei. „Nu-s vorbele mele ci ale ei. Făcând acest lucru, ea admite că coaliția formata din diferite culori politice lucrează în mod conștient împotriva oamenilor din această țară”, a scris Weidel pe Twitter. Sevim Dagdelen de la Die Linke (Stânga) s-a referit la politica lui Baerbock „cetăţenilor [germani] nu le pasă de Ucraina pe primul loc”, „77% dintre dintre ei cer negocieri pentru încheierea războiului”. Norbert Röttgen de la CDU (creștin-democrați) a acuzat-o pe Baerbock de „fals eroism” deoarece majoritatea germanilor ar fi în favoarea sprijinirii Ucrainei. „Politicienii democrați trebuie să încerce să convingă oamenii cu argumente nu doar spunând „cu asta basta”.
În ciuda acestor critici, declarația lui Baerbock a fost susținută de unii dintre colegii ei din Ministerul de Externe. Peter Ptassek, responsabil cu comunicarea strategică: „Clasic: un videoclip editat în mod înșelător, stimulat de conturi pro-ruși iar dezinformarea de pe raft este gata pentru consum. Ne vom diviza atât de ușor? Eu nu cred acest lucru.”
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Hebestreit, i-a oferit și el sprijin lui Baerbock spunând că „promovarea politicii pe care o reprezintă chiar și atunci când se confruntă cu opoziție” face parte din atribuțiile guvernamentale, adăugând că Baerbock, precum și ceilalți miniștri, are deplina susținere a cancelarului în această chestiune.