Părinții unei școli private de elită din New York sunt furioși că elevilor din clasa întâi li s-au prezentat videoclipuri la educație sexuală ccare includeau desene animate ce vorbeau copiilor despre „a se atinge” pentru plăcere la penis, clitoris, despre erecții, identitate de gen, schimbare de sex, scrie New York Post.
Profesoara Justine Ang Fonte, care a predat luna trecută un atelier de o zi despre „alfabetizarea porno” pentru juniorii de la Columbia Grammar & Prep School, care i-a enervat pe părinți, nu se va întoarce la școală anul viitor, potrivit unui e-mail al directorului școlii Dalton, Jim Best, trimis părinților.
Fonte este al treilea membru al Dalton care părăsește școala în acest an, în timp ce școala este angrenată într-un conflict cu părinți în legătură cu agenda sa progresivă.
Orele lui Fonte ar fi inclus, de asemenea, lecții despre identitatea de gen și consimțământul, instruindu-i pe copii că părinții și bunicii lor nu trebuie să-i atingă fără să le ceară permisiunea.
Fonte le-a spus părinților că nu folosește cuvântul „masturbare” în clasă (deși despre acest lucru predă, n.r.) după ce s-au plâns la administratorii școlii, dar li s-a spus că au interpretat greșit lecțiile, a raportat New York Post.
Ce conțin lecțiile controversate
Într-un videoclip, un băiețel întreabă:
„Hei, cum se face că uneori penisul meu se mărește uneori și arată în aer?”
„Asta se numește erecție”, răspunde femeia adultă cu desene animate.
„Uneori îmi ating penisul pentru că mă simt bine”, adaugă băiatul.Apoi, o fetiță spune:
„Uneori, când sunt în baie sau când mama mă culcă, îmi place să-mi ating și vulva.”
„Ai un clitoris acolo, Kayla, care probabil te face să te simți bine cănd te atingi în același mod în care penisul lui Keith se simte bine când îl atinge”, îi spune personajului adult fetiței.Femeia adultă adaugă: „Ați observat vreodată că copiii mai mari și adulții nu-și ating părțile private în public? Este în regulă să te atingi și să vezi cum se simt diferite părți ale corpului – dar cel mai bine este să o faci doar în privat.
Seria în care apare videoclipul controversat este creată printr-un parteneriat între ONG-urile Advocates for Youth din Washington D.C. și organizațiile Answer și Youth Tech Health.