Până acum, mașinile de propagandă ale ambelor tabere și-au atins obiectivele
Scopul propagandei de război este de a inocula publicului țintă opinii și convingeri care servesc obiectivelor militare. Aproape nimic din ceea ce vedem la televizor sau în presă despre războiul din Ucraina nu prezintă realitatea.
Presa occidentală o va deforma pentru a servi, pe de o parte, interesele de război ale NATO și ale Ucrainei, iar pe de altă parte, pentru a justifica și motiva efectele negative în plan economic pe care le resimt cetățenii europeni și americani în urma sancțiunilor aplicate Federației Ruse.
De cealaltă parte, propaganda Moscovei servește obiectivele militare ale propriilor forțe armate și hrănește sentimentele naționaliste și anti-occidentale ale cetățenilor ruși.
Ambele părți par a fi reușit, cel puțin până acum, să își atingă obiectivele. La nivelul SUA și al Uniunii Europene atitudinile anti-rusești și pro-ucrainene sunt la cote maxime, generând chiar un conformism social generalizat (tema de a contrazice retorica oficială). La Kremlin, Putin se bucură de cea mai mare cotă de încredere din toate mandatele sale (peste 80%), iar susținerea pentru „Operațiunea Militară Specială” este împărtășită de peste trei sferturi dintre ruși.
Dar… lucrurile devin mai dificile pentru propagandă
Lucrurile se vor schimb probabil semnificativ după incorporarea în Federația Rusă a teritoriilor cucerite din Ucraina (circa 15% din Ucraina).
Pe de o parte, în Ucraina e de așteptat să asistăm acțiuni militare mult mai agresive din partea armatei ruse, inclusiv cu distrugerea pe scară largă a infrastructurii critice civile, ceea ce va slăbi moralul populației ucrainene, obligată să se confrunte cu foamea, frigul și întunericul iernii care vine. De asemenea, „sancțiunile economice” exercitate în replică de Rusia asupra statelor UE (sistarea livrărilor de resurse energetice, de metale esențiale, îngrășăminte etc) se vor înăspri, iar acest lucru va lovi direct în nevoile primare ale cetățenilor occidentali și în principal ale celor europeni care depind într-o masăură mult mai mare de resursele din Rusia.
De cealaltă parte a liniei de război, în urma mobilizaării parțiale, Putin se va confrunta cu o scădere a cotei sale de încredere, dar și a susținerii populare pentru acțiunile militare.
Ambele mașini de propagandă vor fi supuse unor sarcini mult mai mari, ceea ce va amplifica denaturarea realităților, prin livrarea unui conținut emoțional mult mai intens decât am văzut până acum. (ultra-demonizarea lui Putin, imagini șocante de pe frontul din Ucraina, scenarii odioase puse la cale de Rusia etc.)
„Cui Prodest?” Întrebarea care ne ferește de propagandă
Pentru a pătrunde dincolo de cortina groasă de fum întreținută de propaganda ambelor tabere, trebuie să ne raportăm la fapte și la logica intereselor părților aflate în conflict. Cu folosește? Cui Prodest? Este testul de bază pentru a separa propaganda de adevăr Iar dacă ne vom pune această lentilă a rațiunii rezonabile, atunci realitatea se vede cu totul diferit.
Alianța multipolarilor și de-dolarizarea comerțului mondial
În pofida, eforturilor susținute ale presei main-stream de a inocula imaginea unui Putin izolat și abandonat de „partenerii” săi asiatici, în principal de China, India și Turcia, în realitate lucrurile stau cu totul diferit. În primul rând, summit-ul de la Samarkand, Uzbekistan, pentru Shanghai Cooperation Organisation (SCO) s-a bucurat de o participare foarte amplă, inclusiv din partea unor state care nu au statut de membru în acest mecanism de cooperare economică, Turcia fiind cel mai notabil exemplu. Acest lucru arată că toate aceste state nu sunt dispuse în niciun fel să participe la eforturile SUA și UE de izolare a Federației Ruse. După cum vedem, liderii acestor state nu se feresc deloc să se afișeze în compania lui Vladimir Putin. Președintele Erdogan chiar a avut o reacție acidă când a fost întrebat de ce a participat la această întâlnire, spunând că Turcia nu are nicio obligație să ceară voie sau să raporteze la UE despre întâlnirile la care participă. De altfel, prezența lui Erdogan la această întâlniree este determinată de intenția Turciei de a adera la mecanismul SCO. Erdogan a explicat că o astfel de alăturare nu contravine în niciun fel prevederilor juridice care stau la baza Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
În al doilea rând, Iranul, un adversar recunoscut al SUA și NATO, a semnat memorandumul pentru a deveni membru permanent al SCO. Din nou, gruparea de state asiatice nu are nicio reținere să se asocieze cu țări și lideri contestați în spațiul occidental.
Însă cel mai important aspect al summit-ului de la Samarkand e că toate statele participante împărtășesc două trăsături comune foarte pronunțate, care au stat la baza acestei alianțe economice încă de la începuturile ei:
1) pledează cu insistență pentru o organizare mondială multipolară, care să înlocuiască unipolarismul american și
2) sunt determinate să conlucreze pentru înlocuirea dolarului SUA ca monedă principală a schimburilor comerciale. La Samarkand s-a luat decizia de a crește gradual, dar semnificativ, volumul schimburilor comerciale în monedele naționale.
În esență, aceste state sunt anti-occidentale și anti-americane, chiar dacă în momentul de față aceste atitudini se manifestă doar în plan economic. Avem așadar o alianță economică puternică în care e înglobată jumătate din populația lumii și un sfert din PIB-ul mondial. Însă, așa cum sublinia Putin în conferința de presă susținută cu această ocazie, creșterea economică a acestor țări are un ritm mult mai mare decât în statele occidentale. SCO va acționa de acum încolo într-o manieră mult mai determinată pentru de-dolarizarea comerțului internațional și pentru încetarea sau măcar limitarea hegemoniei economice unipolare a Statelor Unite.
“Susținerea tacită” pentru acțiunile militare ale Rusiei
Dar în afară de aceste consecințe în plan economic, summit-ul din Uzbekistan mai prezintă și câteva elemente cu semnificații importante în plan militar. Trebuie observat că, Putin a declașat o nouă acțiune majoră militară – referendumurile din teritoriile cucerite în Ucraina și mobilizarea parțială din Rusia – imediat după summitul de la Samarkand. Este o corelare temporală care ne indică, în mod logic, că Putin nu a dorit să facă noua mutare militară fără a-i informa măcar pe partenerii săi asiatici. Altfel spus, Putin a dorit să se asigure că nu va întâmpina reacții ostile din partea acestora față de deciziile sale militare ce se vor desfășura în următoarele săptămâni.
Faptul că acțiunile militare ale Rusiei post-Samarkand NU s-au diminuat, ci, dimpotrivă, s-au amplificat ne arată că Putin a primit acordul, adică „susținerea tacită” a partenerilor săi pentru ceea ce urmează să vedem în Ucraina.
Este o consecință logică ce descrie o realitate diametral opusă față de retorica din presa main-stream, privind așa-zisa „izolare a lui Putin” pe plan internațional.
Referitor la faptul că președintele Xi Jinping l-ar fi abandonat pe Putin, propaganda occidentală ajunge într-un punct contradictoriu foarte greu de conciliat. Întrebarea logică e de ce ar face China așa ceva? Ce ar avea de câștigat? La ce i-ar folosi? Și mai ales, de ce ar adopta o astfel de atitudine de respingere a lui Putin, după provocările SUA, cu vizitele din Taiwan ale lui Pelosi și ale unor congresmani americani, în urma cărora relațiile diplomatice dintre cele două super-puteri au ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie? Contrar afirmațiilor din presa occidentală, interesul natural al Chinei e de a susține, măcar tacit, acțiunile celor care se opun SUA. Și chiar asta a făcut China la summit-ul din Samarkand: a deschis ușa Iranului la Shanghai Cooperation Organization și a dat undă verde noului plan militar al Federației Ruse în războiul din Ucraina.
Coordonarea militară dintre Rusia și China
De altfel, nu e pentru prima oară când Putin se consultă cu președintele Chinei înainte de a declanșa o acțiune militară importantă în Ucraina.
În mod cert, decizia Rusiei de a invada Ucraina a fost luată cu cel puțin o lună înainte de a se produce, cel puțin din ianuarie 2022, după eșecul lui Putin de a deschide negocierile cu SUA și UE pentru o nouă arhitectură de securitate în spațiul european, ce avea ca principali piloni dezafectarea scuturilor antirachetă ale NATO din România și Polonia, încetarea expansiunii NATO către est și neutralitatea Ucrainei față de Alianța Nord-Atlantică.
Refuzul statelor occidentale de a iniția aceste discuții, a determinat Rusia să recurgă la soluția extremă a unei acțiuni militare pentru a împiedica extinderea NATO în Ucraina. Însă e extrem important faptul că Putin a declanșat Operațiunea Militară Specială abia DUPĂ ce s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping, la Jocurile Olimpice de la Beijing. E posibil ca una dintre rațiunile “amânării” invaziei până pe 24 februarie să fi fost aceea de a nu “umbri” Jocurile Olimpice de la Beijing, care aveau o importanță deosebită pentru China. Dar în același timp, este cât se poate ce clar că Rusia s-a asigurat că nu va întâmpina o reacție negativă din partea Chinei după ce va declanșa invazia, iar acest lucru a fost deja confirmat de realitate. Putin e cât se poate de conștient că acțiunile militare din Ucraina nu ar avea nicio șansă de succes, dacă Asia și, în principal China, ar fi aderat la sancțiunile economice impuse de Occident. Rusia a rezistat economic în această perioadă pentru că putut să își vândă produsele și resursele energetice în zona asiatică, în principal către China și India.
Aceste evenimente arată că există o coordonare a acțiunilor militare dintre Rusia și China, care e mult mai amplă decât exercițiile de la Vladivostok sau decât prezența navelor de război rusești în apropierea Japoniei în contextul crizei din Taiwan.
Există în mod clar o sincronizare a deciziilor MILITARE majore luate de cele două state, care se informează reciproc și se consultă înainte de a face marile mutări strategice pe tabla de șah a lumii.
Schimbarea strategiei de război a Rusiei
Un alt aspect care trebuie reținut în legătură cu summit-ul de la Samarkand a fost declarația lui Putin în cadrul întâlnirii cu Narendra Modi, premierul Indiei:
„Cunosc poziţia dumneavoastră cu privire la conflictul în Ucraina, îngrijorările dumneavoastră pe care le exprimaţi frecvent. Vom face totul pentru a-l termina cât mai repede posibil”, a declarat președintele Federației Ruse.
Elementul cheie din această afirmație este coordonata temporală “cât mai repede posibil”, care dezvăluie o schimbare radicală a strategiei Rusiei în abordarea războiului din Ucraina.
Până la Samarkand, acțiunile militare ale armatei ruse nu au avut un calendar. Comandații ruși nu au fost presați de dead-line-uri pentru îndeplinirea misiunilor de război. Nu au existat termene, ci doar ținte care, mai devreme sau mai târziu, trebuiau atinse. De altfel, timpul a lucrat în favoarea Rusiei, după cum se poate vedea în Uniunea Europeană a cărei economie a fost puternic afectată de inflație, de criza energetică și de cheltuielile militare pentru susținerea Ucrainei.
Promisiunea lui Putin adresată premierului Indiei introduce un factor temporar care a lipsit până acum. Rusia „va termina cât mai repede” ceea ce și-a propus în Ucraina. Mai precis, va termina „mai repede” decât își propusese probabil inițial. De aici și schimbările majore operate cu viteză maximă de decidenții de la Moscova: organizarea referendumurilor în teritoriile ocupate, în stilul NATO-Kosovo și mobilizarea parțială care să ofere trupele necesare pentru apărarea pozițiilor câștigate deja, în momentul în care restul armatei va declanșa acțiuni ofensive în Ucraina, mult mai ample, mai agresive și mai lipsite de scrupule decât am văzut până acum.
Cel mai probabil urmează să vedem lovituri militare mult mai dure pentru distrugerea pe scară largă a infrastructurii ce asigură alimentarea armatei ucrainene cu armament și muniție din Occident (autostrăzi, căi ferate, centrale și linii electrice, depozite de carburanți etc). Războiul va deveni mai agresiv, cu distrugeri mai mari și cu pierderi mai multe de vieți omenești. După cum afirma Putin, distrugerea centralelor electrice din Ucraina, după succesul ofensivei armatei ucrainene în Harkov, a fost “doar un avertisment”, lăsând de înțeles că astfel de lovituri vor continua în perioada următoare.
Cum va răspunde SUA?
Singurul factor care ar putea da peste cap planul Rusiei este reacția NATO și SUA la această schimbare a jocului. Vor plusa? Vor interveni pentru securizarea spațiului aerian al Ucrainei de care s-au ferit până acum? Vor livra avioane americane superioare, pe care decidenții de la Washington au ezitat să le livreze până acum? Vor oferi rachete cu rază lungă de acțiune ca să fie folosite de ucraineni pentru a atinge ținte din Rusia? Se va angaja NATO într-o confruntare directă cu Rusia? Până unde va merge SUA? Asta e întrebarea și de aceea Putin s-a asigurat de sprijinul tacit al Chinei, în contrapondere la sprijinului pe care SUA și NATO îl acordă Ucrainei.
Dar și aici este un aspect care poate schimba radical soarta jocului: alegerile din SUA din noiembrie când se prefigurează că Biden va pierde sprijinul politic pentru acțiunile sale din Ucraina. O victorie a republicanilor va limita capacitatea lui Biden de a obține pachetele de miliarde de dolari pentru războiul din Ucraina, mai ales în contextul în care populația americană e mult mai îngrijorată de inflația din țară și mult mai puțin dispusă să accepte susținerea financiară a Ucrainei în acest moment (vezi aici).
