Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate, războiul din Ucraina ar fi arătat cu totul altfel. Ar fi fost probabil mai scurt sau poate nu ar fi existat deloc.

Iată care sunt erorile majore comise de fiecare dintre părți. Lista nu este exhaustivă și nici nu are pretenția de a da verdicte categorice pentru niciuna dintre tabere.

FEDERAȚIA RUSĂ

Calibrarea greșită a atacului inițial.

Rușii au anticipat eronat că dacă vor declanșa un asalt rapid, cu un efectiv relativ mic de soldați (cel mult 190.000), vor determina Ucraina să vină la masa negocierilor și să accepte două condiții esențiale: neutralitatea față de NATO și retragerea forțelor militare din Donbas. Chiar dacă ucrainenii au fost pe punctul de a ajunge la o înțelegere cu rușii în luna martie 2022, în final a prevalat influența SUA și a Marii Britanii care au determinat Ucraina să renunțe la negocieri. Dacă Putin ar fi invadat Ucraina încă din prima fază cu un număr mai mare de soldați, de blindate și de avioane, atunci șansele Rusiei de a-și impune condițiile pe câmpul de luptă ar fi fost semnificativ mai mari. Ucrainei i-ar fi fost mult mai greu să se regrupeze și să-și organizeze defensiva după pătrunderea armatei ruse pe teritoriul național. Însă Putin a făcut o greșeală enormă în încercarea de a evita o mobilizare parțială, care ar fi putut slăbi susținerea populară pentru acțiunea militară din Ucraina. Această greșeală l-a costat prelungirea cu ani de zile a unui război care ar fi putut dura câteva săptămâni.

Pentru a înțelege de ce Rusia nu avea cum să controleze Ucraina și cu atât mai puțin să o cucerească în întregime, cum s-a sugerat deseori în presa occidentală, e suficient să ne amintim că la invazia din Polonia din 1939, Germania a început acțiunea militară cu 1,5 milioane de soldați, 2.750 de tancuri și 2.300 de avioane de luptă (în condițiile în care Polonia era atacată simultan și de Rusia, și de Slovacia)! Este evident că Rusia nu avea cum să-și exercite controlul asupra Ucrainei cu doar 190.000 de soldați.

Estimarea greșită a reacției populației pro-ruse din Ucraina

Armata rusă a mizat în mod eronat pe suportul populației rezidente din teritoriile ucrainene în care exista un procent ridicat de etnici ruși, așa cum se întâmplase în Crimeea. Diferența majoră pe care rușii se pare că nu au evaluat-o corect a fost că Federația Rusă nu avea o bază militară puternică în Donbas, așa cum avea în Sevastopol, în Crimeea, iar incertitudinea de pe câmpul de luptă a determinat populația rezidentă să fie rezervată în susținerea manifestă au uneia dintre cele două tabere, de teama unor represalii în cazul inversării soartei războiului.

Amânarea mobilizării parțiale

Putin a amânat nepermis de mult momentul mobilizării suplimentare de 300.000 de soldați, pe lângă armata profesionistă cu care începuse acțiunea militară, deși era evident că aceasta era insuficientă pentru a apăra o line a frontului de aproape 1.000 de Km. În consecință, în timpul contra-ofensivei ucrainene din toamna anului trecut, rușii au pierdut teritorii și poziții importante în zona Harkov.

Subestimarea vulnerabilității conductelor Nord Stream

Federația Rusă a sperat multă vreme că dependența Europei și în special a Germaniei de petrolul și gazele ieftine rusești va constitui un avantaj important la masa negocierilor pentru încetarea conflictului și pentru stabilirea unui nou cadru de securitate în Europa. Putin a considerat că la un moment dat europenii (în principal Franța și Germania) se vor detașa de poziția rigidă a SUA și vor încerca să determine negocieri pentru o încetare mai rapidă a conflictului din Ucraina, care să le permită să acceseze din nou resursele energetice din Rusia. Eroare strategică a rușilor a fost că nu au luat în considerare vulnerabilitatea cordonului ombilical dintre Rusia și Europa, respectiv conductele Nord Stream. Speranța de a-i determina pe europeni să grăbească negocierile a fost spulberată de actul de sabotaj asupra celor două gazoducte.

Până la acel moment, Federația Rusă a evitat deciziile definitive și ireversibile în privința teritoriilor ocupate în Ucraina, astfel încât să poată dispune de un avantaj în eventualele negocieri de pace, care să-i asigure atingerea obiectivelor vizate. După distrugerea conductelor Nord Stream, războiul din Ucraina a intrat pe un curs ireversibil. La doar câteva zile după sabotaj, Putin a anexat cele patru regiuni din Ucraina care erau sub controlul armatei ruse, anunțând că respectivele teritorii nu vor mai putea face obiectul unor negocieri viitoare.

UCRAINA

Refuzul unei păci în faza incipientă a conflictului

Ucraina refuzat în cele din urmă condițiile de pace propuse de ruși în primăvara anului 2022, mizând eronat pe faptul că sprijinul militar occidental va înclina balanța în favoarea sa pe câmpul de luptă. Dacă ar fi acceptat condițiile de pace din martie 2021, Ucraina nu ar fi pierdut cele patru regiuni ocupate acum de ruși, ar fi avut infrastructura civilă intactă și  nu ar fi pierdut în luptă sute de mii de tineri ucraineni care ar fi avut o contribuție majoră în refacerea economiei naționale după încheierea ostilităților.

Sacrificiul de pe câmpul de luptă nu a fost suficient pentru intrarea în  NATO

Ucraina a evaluat greșit că un sacrificiu important pe câmpul de luptă va reprezenta biletul său de intrare în NATO și în Uniunea Europeană. După summit-ul de la Vilnius, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat destul de clar că o înfrângere a Ucrainei pe câmpul de luptă ar face inutilă orice discuție despre admiterea ei în NATO. „Dacă nu ne asigurăm că Ucraina câștigă războiul, dacă nu ne asigurăm că Ucraina va izbândi ca națiune suverană și independentă, nu e nicio chestiune de discutat în privința aderării. Deci trebuie să înțelegem desfășurarea în timp, țintele și în primul și primul rând ținta de a asigura că Ucraina izbândește și președintele Putin nu câștigă acest război”. (Detalii) În momentul de față, în pofida sacrificiului uriaș, Ucraina este mult mai departe de o admitere în NATO decât era la începutul războiului. Acest verdict primit de ucraineni la Vilnius va motiva și mai mult Rusia să facă orice pentru a împiedica o victorie a Ucrainei pe câmpul de luptă. În aceeași notă, am putea adăuga aici că ucrainenii au mizat la fel de greșit că la un moment dat NATO sau cel puțin o parte dintre statele membre se vor angaja în confruntarea militară împotriva Federației Ruse.  

Lipsa de pregătire în utilizarea armamentului NATO

Ucraina a considerat în mod greșit că accesul cvasi-nelimitat la echipamentele NATO îi va asigura superioritatea pe front, fără să țină seama că în lipsa unor antrenamente consistente și de lungă durată cu armele mai sofisticate venite din occident, acestea vor avea o eficiență scăzută pe câmpul de luptă. Pregătirea soldaților ucraineni în utilizarea echipamentelor NATO s-a făcut tot timpul sub presiunea timpului și a existat mereu o fractură în coordonarea forțelor pregătite în occident cu ceilalți soldați sau ofițeri ucraineni care nu beneficiaseră de aceleași programe de pregătire. În plus, varietatea mare a armelor primite, din surse multiple, a făcut și mai dificilă coordonarea pe câmpul de luptă și înlocuirea echipajelor pierdute. De exemplu, doar în privința tancurilor principale de luptă, ucrainenii au primit din occident cel puțin patru modele diferite, pe lângă cele de proveniență sovietică din arsenalul propriu.

Supraestimarea capacității industriei militare a SUA și a NATO

Ucraina a apreciat în mod greșit capacitatea industriei militare a SUA și a statelor europene de a-i furniza muniția de artilerie pentru a purta un război de uzură, de lungă durată, cu armata rusă. După epuizarea rezervelor proprii și din alte state ex-sovietice a obuzelor de 152 și 122 mm, Ucraina nu a primit niciodată suficiente obuze NATO de 155 mm și nici suficiente baterii de artilerie de acest calibru. Din acest motiv, armata ucraineană nu a avut niciodată superioritate în privința puterii de foc de artilerie, care reprezintă arma principală într-un război static, de uzură, cum e cel din Ucraina.

Problema principală a SUA și a celorlalte statelor NATO este că, nefiind implicate în mod direct în conflictul din Ucraina, nu și-au mobilizat industria militară pentru starea de război, așa cum a procedat Rusia. (Deși în Franța, de pildă, au existat propuneri în acest sens – detalii aici la min. 5:40). Ca atare, furnizorii de muniție și echipamente militare din Occident nu și-au asumat alocarea de miliarde de dolari pentru extinderea liniilor de producție, cu riscul ca războiul să se încheie înainte de amortizarea investițiilor. De cealaltă parte, din teama unor reacții sociale negative, guvernele din statele NATO au evitat instituirea situației de urgență care să le ofere cadrul legal pentru forțarea furnizorilor de armament să își crească rata de producție.

Irosirea unor efective importante în bătălii  de imagine

Din punct de vedere militar Ucraina a mizat enorm pe câștigarea unor bătălii cu impact de imagine mare, dar cu o miză strategică marginală – ex. Bahmut, Herson. Probabil că Ucraina a considerat că dacă va câștiga aceste bătălii intens mediatizate în presa occidentală va fi mai convingătoare pentru a-i determina pe aliații nord-atlantici  să continue livrările de armament și să sporească sprijinul militar.

În aceste bătălii, Ucraina și-a irosit cele mai experimentate efective militare, care ar fi putut avea un rol determinant în contraofensiva din 2023.

Spre deosebire de ucraineni, rușii nu au ezitat să adopte poziții defensive sau chiar să se retragă din proprie inițiativă din unele teritorii ocupate (ex. retragerea din Herson pentru consolidarea defensivei pe celălalt mal al Niprului), dacă prin asta obțineau un avantaj strategic mai important pe câmpul de luptă.

SUA ȘI EUROPA

Supraestimarea impactului sancțiunilor economice asupra Rusiei

Statele Unite au estimat în mod eronat impactul sancțiunilor economice impuse Federației Ruse.  SUA erau convinse că sancțiunile economice vor determina Federația Rusă să vină la masa negocierilor și să accepte condiții de pace nefavorabile. Într-un interviu din 2014 pentru un post de televiziune german, fostul secretar de stat american, Condoleezza Rice considera că dacă s-ar impune sancțiuni pe petrolul și gazul rusesc, Federația Rusă „va rămâne fără cash, înainte ca Europa să rămână fără energie”, considerând că 80% din economia rusă depinde de exportul resurselor energetice. Acea declarație arată că SUA încă de pe atunci evaluau profund greșit vulnerabilitățile economiei rusești, care a reușit să se mențină în pofida întreruperii exportului de gaze și petrol către Europa.

Un astfel de plan ar fi putut funcționa în cazul unor state mici, cu un grad mare de dependență de economia mondială și de piețele globale. Dar măsurile s-au dovedit insuficiente în cazul unui stat mare care dispune de resurse uriașe. În plus, Rusia s-a mai confruntat în trecut cu astfel de sancțiuni și era pregătită pentru un astfel de scenariu. Potrivit ministrului de externe rus, Sergey Lavrov, în toată  istoria Uniunii Sovietice și a Federației Ruse, nu a existat nicio măcar o singură zi fără sancțiuni din partea Occidentului. Mai mult, diplomatul rus a subliniat că Rusia a luat măsuri pentru a nu fi dependentă de Occident în special în patru sectoare de importanță strategică maximă: în domeniul economic, tehnologic, alimentar și în privința bunurilor necesare pentru traiul de zi cu zi al cetățenilor ruși.

Subestimarea capacității industriei militare ruse

Statele Unite au subestimat semnificativ capacitatea industriei militare ruse de a deservi armata cu muniția și echipamentele necesare pentru ca Rusia să își mențină supremația puterii de foc pe câmpul de luptă din Ucraina. De la primele atacuri ale armatei ruse cu rachete și drone, presa și analiștii militari din Occident prevesteau la unison că Rusia va rămâne în scurt timp fără rezerve. De atunci, Rusia a atacat în mod constant Ucraina cu drone și rachete și nici în ziua de azi nu dă semne că ar fi pe punctul de a-și epuiza stocurile. La fel, s-a întâmplat și privința puterii de foc a artileriei, unde armata rusă și-a menținut supremația față de cea ucraineană pe toată durata conflictului – fapt esențial într-un război de uzură, pozițional, precum cel din Ucraina.

În loc să-și elimine pe rând competitorii, i-a unit mai mult ca niciodată

SUA au mizat eronat că prin sprijinirea militară a Ucrainei și prin impunerea sancțiunilor economice vor slăbi suficient Federația Rusă pentru a o scoate din categoria marilor puteri, urmând ca apoi să se ocupe de  competiția cu China, fără grija unei alianțe sino-ruse. SUA au crezut că dacă își vor scoate pe rând competitorii din joc, începând cu cel mai slab (Rusia) și apoi ocupându-se de cel mai puternic (China) vor avea șanse mai mari să își mențină supremația unipolară la nivel mondial. În fapt, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. Provocarea Moscovei prin intențiile din ce în ce mai evidente de extindere a NATO, până la granița cu Rusia (inclusiv în Ucraina, unde era staționată flota rusească din Marea Neagră) și refuzul lui Biden de a negocia cu Putin un nou cadru de securitate pentru Europa înainte de declanșarea conflictului din Ucraina au determinat Federația Rusă să caute noi aliați pentru a reechilibra balanța mondială de putere.

Acest lucru a consolidat mai mult ca niciodată alianța economică și militară dintre Rusia și China, contrar intereselor americane din Asia și Pacific. Fiind ocupate mai mult decât și-ar fi dorit cu războiul din Ucraina, în care au investit resurse militare și financiare uriașe, Statele Unite au lăsat Chinei un spațiu de acțiune mult mai larg pentru consolidarea economică și militară. Mai mult, ca urmare a războiului din Ucraina, Chinei i s-au deschis o serie de oportunități pentru a-și extinde, mai mult ca niciodată, relațiile economice și politice în zona așa-numitului Sud Global, care cuprinde Asia de Sud, lumea arabă, Africa și America Latină.