Folosirea inteligenţei artificiale de către poliţie, cum ar fi de exemplu recunoaşterea facială, trebuie să aibă limite pentru a nu se ajunge la supravegherea în masă, consideră Parlamentul European (PE) într-o rezoluţie adoptată miercuri, transmite AFP, citată de Agerpres.
“Controale umane şi juridice sporite sunt necesare pentru a preveni discriminarea prin inteligenţa artificială, în special în cadrul serviciilor de ordine sau într-un context transfrontalier”, notează legislativul european.
“Hotărârile finale trebuie luate mereu de o fiinţă umană şi persoanele supuse sistemelor alimentate de inteligenţa artificială trebuie să dispună de căi de recurs”, adaugă eurodeputaţii în rezoluţia votată la Strasbourg.
Textul adoptat, care nu are forţă juridică, dar încearcă să inspire Comisia Europeană în iniţiativele legislative europene, a primit în rândul eurodeputaţilor 377 de voturi pentru, 248 împotrivă şi 62 de abţineri.
Textul adoptat recomandă transparenţă în folosirea algoritmilor, interzicerea bazelor de date private de recunoaştere facială şi a poliţiei predictive, care încearcă să anticipeze comportamentele pe baza datelor. În plus, nicio recunoaştere automată nu ar trebui să fie folosită la controlul frontierelor sau în spaţiile publice, iar cetăţenii să poată fi supravegheaţi numai dacă sunt suspectaţi de o crimă sau un delict.