Imnul național al Spaniei – La Marcha Real (Marșul Regal) – există de mai bine de 250 de ani. Dar, practic, pentru întregul sfert de secol, a rămas fără versuri.
Stranietatea acestei fredonări patriotice este cel mai bine evidențiată ori de câte ori echipa națională de fotbal a Spaniei joacă cu o echipă ai cărei jucători cântă versurile cu lacrimi în ochi – gândiți-vă la Franța cu imnul lor epic revoluționar. Fanii spanioli din tribune, pe de altă parte, cântă de obicei doar lo-lo, lo-lo la. N-au cum uita cuvintele!
Bosnia și Herțegovina, Kosovo și San Marino sunt singurele alte țări care nu au cuvinte pentru imnurile lor, dar acest lucru poate fi oarecum înțeles având în vedere că sunt fie națiuni relativ noi, fie mici.
Deci, care este motivul Spaniei?
Ei bine, principala problemă pare să fie că spaniolii nu au reușit niciodată să se hotărască asupra versurilor care le-au plăcut cel mai mult. Imnul original, scris în 1761 de Manuel de Espinosa, nu a fost compus ca un imn cu versuri, ci mai degrabă pentru a servi drept marș militar pentru a oferi un ritm infanteriei spaniole.
Regele Carlos al III-lea a adoptat pe atunci Marcha Granadera ca marș oficial al Spaniei în 1770 și ulterior a devenit imnul oficial. În timp ce versuri au tot fost scrise și utilizate pentru imn în trecut, niciunul nu a fost oficializat vreodată de guvernul spaniol.
În timpul dictaturii generalului Francisco Franco, imnului național i s-au dat versuri scrise de poetul fascist José María Peman, dar acestea au fost îndepărtate la moartea dictatorului și tranziția Spaniei la democrație.
Într-un interviu acordat radioului național din Spania (RNE) Pablo Iglesias, liderul de atunci al partidului de stânga extremăPodemos a spus că versurile imnului nu au sens dacă corupția și inegalitatea stau în cale.
„Dacă avem un imn grozav, dar copiii studiază în cazarmă, dacă avem un imn grozav, dar fondul de pensii este golit, dacă o bună parte din tinerii noștri trebuie să emigreze … Îmi place să fiu patriot punând accent nu pe steaguri sau imnuri, ci pe serviciile publice ”, a spus Iglesias.
Asocierea imnului național cu familia regală a Spaniei – care în ultimii opt ani și-a văzut popularitatea prăbușită ca urmare a corupției și a altor scandaluri – nu întărește argumentul pentru un acord care să unească națiunea prin tradiție și monarhie.
O încercare din 2008 a Comitetului olimpic al Spaniei de a pune versuri pe muzica imnului național s-a împotmolit și s-a renunțat după critici pe scară largă asupra alegerii. Versurile alese într-un concurs de 7.000 de lucrări au atras critici pentru versul de deschidere „Viva España” (Trăiască Spania), o frază asociată cu dictatura lui Franco.
În 2015, compozitorul madrilen Victor Lago a început o petiție change.org cu versurile sale care au început cu cuvintele „Glorie, patrie”, dar nu a reușit să câștige suficient sprijin pentru a o merge mai departe.
Un an mai târziu și a venit rândul lui Guillermo Delgado Ortega, un compozitor care a crezut că ar putea câștiga consensul cu versurile sale axate pe libertate, pace și egalitate – fără a menționa deloc Spania (!). Dar și acea inițiativă a fost abandonată.
Apoi, cântăreața pop spaniolă Marta Sánchez a avut o încercare în 2017, interpretând imnul cu versuri ce mândria de fi parte a Spaniei, un sentiment care nu avea să se împace niciodată bine cu regiunile independente.
„O inițiativă foarte bună”, a scris pe Twitter premierul spaniol Mariano Rajoy.
„Imensa majoritate a spaniolilor s-au simțit reprezentați. Mulțumesc, Marta. ”
Dar odată cu referendumul de independență al Cataloniei, organizat în același an, ar fi fost puțin probabil ca versurile să primească sprijin de la separatiști în regiunile bască și catalană.
Alții au încercat și au eșuat de atunci, deci este realist să credem că regiunile, politicienii și spaniolii vor decide vreodată să îmbrățișeze normalitatea de a avea versuri pe care să le cânte în timpul imnului național? Aș paria că nu.
