UE și-a mărit cu 30% bugetul de zboruri private dar cere cetățenilor să strângă cureaua pentru binele planetei

by | 16 Aug 2021 | Economie

Desi clamează combatearea efectelor schimbărilor climatice, nstituțiile Uniunii Europene vor putea în curând să cheltuie milioane de euro în plus pe zboruri cu avioane private pentru demnitarii europeni, anunță Politico .

Noul buget pe 4 ani va fi de 13.5 millioane de euro – care acoperă zboruri ale Comisiei Europene, Parlamentului European, Consiliului UE și a Serviciului European de Acțiune Externă – va înlocui bugetul anterior, în vigoare între 2016 și 2021, în care erau alocate 10,71 de milioane de euro ca plafon maxim pentru acest tip de cheltuieli.

UE anunță măsuri drastice “verzi” care vizează interzicerea mașinilor pe benzină și motorină, taxarea centralelor individuale pe gaz, interzicerea carbunelui și în viitor încălzirii pe gaz, pierderea a milioane locuri de muncă din industriile intrate acum în dizgrație (carbune, petrol, auto, transporturi, energie).

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că noul buget – care acoperă 1.606 de ore estimate de zbor dintre care jumătate pe distanțe medii între 6.500 și 10.000 de kilometri – reflectă “potențiala creștere a cererii, în principal datorită pandemiei”.

Noul buget vine după ce Parlamentul European a aprobat pe 25 iunie planul Comisiei de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, cu scopul de a atinge neutralitatea climatică până la jumătatea secolului.

Sectorul transporturilor va suporta o parte majoră a poverii, UE vizând o reducere a emisiilor cu 90% până în 2050.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading