Restricţiile din Grecia şi Turcia au impulsionat rezervările pe litoralul românesc pentru luna septembrie

by | 11 Aug 2021 | Economie

Includerea pe lista roşie a unor destinaţii populare de vacanţă pentru români, precum Grecia, Franţa, Spania, dar și trecerea Turciei pe lista galbenă, i-a determinat pe o parte din turiştii români să-şi modifice planurile de vacanţă şi să se orienteze către litoralul românesc, arată datele touroperatorului Litoralulromanesc.ro, citat de Agerpres.

„Actualizarea listei ţărilor cu risc epidemiologic ridicat de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi includerea pe lista roşie a unor destinaţii populare de vacanţă pentru români precum Grecia, Franţa, Spania, respectiv trecerea Turciei pe lista galbenă, îi determină pe mulţi români să-şi modifice planurile de vacanţă şi să se orienteze către litoralul românesc. Astfel, numărul rezervărilor de sejururi în staţiunile autohtone de la Marea Neagră făcute pentru luna septembrie s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând, în acest moment, la un grad de ocupare de peste 50% a locurilor din hoteluri şi pensiuni”, arată o analiză a Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe acest segment de vacanţe.

Pe 5 septembrie începe oficial programul social „Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă, în cadrul căruia reducerile ajung până la 70% în comparaţie cu tarifele din luna august.

„Este un scenariu care se repetă în fiecare toamnă: vremea bună – pentru că sezonul cald tinde să se extindă până spre începutul lunii octombrie – şi preţurile mai mici îi determină pe mulţi români să meargă la mare în prima lună a toamnei. Anul acesta, au încă un motiv să opteze pentru litoralul românesc: restricţiile apărute în destinaţii clasice de vacanţă – Grecia, Turcia, Spania, Franţa – şi regulile mai drastice de care trebuie să ţină cont turiştii la revenirea din aceste ţări îi determină pe mulţi să-şi regândească planurile de călătorie”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

În ceea ce priveşte tarifele, în luna septembrie, o noapte de cazare pentru două persoane costă de la 73 de lei la un hotel de 2 stele din staţiunea Saturn. În Eforie Nord, la un hotel de 3 stele, camera costă 85 de lei pe noapte, sejur de minimum 4 nopţi. În staţiunea Venus, la o unitate de 3 stele, o noapte de cazare în cameră dublă cu mic dejun este 143 de lei. În nordul litoralului, la Mamaia, o noapte de cazare pentru două persoane la un hotel de 3 stele fără mic dejun ajunge la puţin peste 100 de lei.

„Sunt, în principal, două mari categorii de turişti care accesează pachetele din programul ‘Litoralul pentru Toţi’: pe de o parte, cei cu bugete mai mici, care nu au reuşit să meargă la mare în plin sezon şi vor să profite de tarifele bune din această perioadă. Pe de altă parte, avem foarte mulţi turişti care vor să se bucure de o a doua vacanţă la Marea Neagră, la final de sezon, şi rezervă sejururi de 4-5 zile”, adaugă reprezentantul companiei, citat de Agerpres.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în staţiuni de pe litoralul românesc.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading