Parlamentul European a decis ca toate telefoanele, tabletele, căștile să folosească un singur tip de încărcător

by | 27 Apr 2022 | Economie

Comisia pentru Piață Internă şi Protecția Consumatorilor a Parlamentului European a adoptat miercuri poziția referitor la Directiva privind echipamentele radio, care prevede ca tabletele, telefoanele, căștile, camerele și alte gadgeturi să se încarce cu un singur tip de încărcător, USB-C.

Revizuirea Directivei privind echipamentele radio a fost propusă de Comisia Europeană pe 23 septembrie 2021, apoi a ajuns la Parlamentul European și la Consiliul UE spre aprobare.

“Are cineva un încărcător de Iphone/Samsung/Sony..? Întrebarea asta va fi istorie”, scrie pe Facebook europarlamentarul Alin Mituța.

„Asta ne va scuti de bătăile de cap și va elimina aproximativ 10 000 de tone de deșeuri electronice pe an.

În plus, Comisia propune separarea vânzării încărcătoarelor de vânzarea de dispozitive electronice. Acest lucru va îmbunătăți confortul consumatorilor și va reduce amprenta de mediu asociată producției și eliminării încărcătoarelor.

Comisia spune că tehnologia de încărcare rapidă armonizată va contribui la prevenirea faptului că diferiți producători limitează în mod nejustificat viteza de încărcare și va ajuta la asigurarea faptului că viteza de încărcare este aceeași atunci când se utilizează orice încărcător compatibil pentru un dispozitiv.

Revizuirea Directivei privind echipamentele radio face parte din acțiunea mai amplă a Comisiei de abordare a durabilității produselor, în special a produselor electronice de pe piața UE, care se va afla în centrul unei viitoare propuneri privind produsele durabile.

În 2020, în UE au fost vândute aproximativ 420 de milioane de telefoane mobile și alte dispozitive electronice portabile.

În medie, consumatorii dețin aproximativ trei încărcătoare de telefon mobil, dintre care utilizează două în mod regulat.

Cu toate acestea, 38 % dintre consumatori declară că s-au confruntat cel puțin o dată cu probleme legate de încărcarea telefonului mobil deoarece încărcătoarele disponibile erau incompatibile.

Situația nu este doar neplăcută, ci și costisitoare pentru consumatori, care cheltuiesc aproximativ 2,4 miliarde EUR anual pentru încărcătoare independente care nu sunt furnizate împreună cu dispozitivele electronice.

În plus, se estimează că încărcătoarele eliminate și neutilizate vor genera până la 11 000 de tone de deșeuri electronice în fiecare an.

Acum urmează ca textul să fie aprobat în plen, apoi să fie negociat cu Consiliul UE și să se ajungă la o formă finală a legislației.

Etichete: UE

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading