Facturile de energie vor fi compensate de guvern din impozitul pe profitul de la liberalizare

by | 1 Sep 2021 | Economie

Facturile de utilități ale consumatorilor, nu numai ale celor vulnerabili, ci și ale celor cu venituri sau cu consum “până la cele medii”, ar urma să fie compensate de guvern din sumele încasate din impozitul pe venitul suplimentar din liberalizarea prețului gazelor și din dividendele suplimentare plătite de companiile de stat în cazul energiei electrice, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul de la Palatul Victoria a discuției avute pe această temă cu premierul Florin Cîțu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, și cu reprezentanți ai ANRE, Transelectrica, OPCOM și Consiliului Concurenței.

„Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu, în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie și se termină la 31 martie”, a afirmat ministrul, care a precizat totodată că în România există 4,5 milioane de gospodării care consumă până în 1.000 de kWh pe an, ceea ce înseamnă peste 10 milioane de români.

Nu este însă clar cum va fi efectuată această “compensare”, direct către clientul final sau către furnizor, și nici care va fi instituția ce va stabili gospodăriile care vor beneficia de această “compensație”. Probabil că va fi tot Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, care ar trebui să identifice și consumatorii vulnerabili.

Chestionat în legătură cu modul în care se va implementa această compensare, ministrul a răspuns: “Dacă vorbim de compensare la nivelul venitului mediu, vorbim de un procent pentru toți cei care au un venit mediu în România, iar dacă vorbim de compensare în funcție de consumul mediu, vorbim de un număr de kWh din factură. Lăsați-ne să finalizăm toate datele”.

„Există o îngrijorare în spaţiul public care se accentuează în ceea ce priveşte preţurile la energie, în special pentru că vine sezonul de iarnă – plata facturilor – şi atunci trebuie să venim cu soluţii. Bineînţeles că soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la premier, trebuie să găsim soluţia împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preţurile, asta ca să fie foarte clar”, a declarat premierul la debutul ședinței

Cîțu a vorbit din nou despre soluția de a se compensa o parte din facturile clienților casnici în această iarnă. “Să vedem detaliile, să compensăm o pate din factura pentru această iarnă, sa găsim forma finală repede”, a spus premierul la debutul ședinței cu miniștrii Muncii și Energiei și ai ANPC și ANRE pe tema facturilor ridicate la utilități.

Etichete:

Ultimele știri

Greșeli majore în războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina este consecința unei serii de erori strategice și de evaluare făcute de toate părțile aflate în conflict. În mod cert, dacă măcar o parte dintre aceste erori ar fi fost evitate,...

Loading



Cele mai citite



Te-ar putea interesa

Loading


Loading