Potrivit directorului general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, peste 3 miliarde de euro au intrat în conturile fermierilor în campania de plăți care a început la data de 16 octombrie, anul trecut.
Într-o informare pentru fermieri publicată pe pagina sa de facebook, șeful APIA a prezentat bilanțul activității sale din ultima săptămână, dar și al instituției pe care o conduce.
”Am continuat campania de control pe teren pentru anul de cerere 2022, realizarea verificărilor impuse de legislația comunitară în vigoare fiind o condiție esențială pentru acordarea plăților în avans începând cu jumătatea lunii octombrie. Le mulțumesc colegilor mei care sunt pe teren în aceste zile, dar și fermierilor, pentru că ne acordă tot sprijinul pentru desfășurarea acestei activități.
Săptămâna aceasta am gândit împreună cu domnul Ministru Daea noi forme de a sprijini fermierii în această perioadă dificilă. Astfel, a fost aprobat și transmis către Monitorul Oficial, în vederea publicării, Ordinul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 214/28.07.2022 pentru aprobarea încheierii de convenții cu instituțiile bancare și nebancare în vederea finanțării schemei privind ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, precum şi a cuantumului de plată înscris în adeverința emisă de APIA.
Am întocmit și aprobat o serie de proceduri, printre care amintesc Procedura operațională privind verificarea încadrării beneficiarilor în categoria condițiilor IMM conform OUG nr. 61/2022 și a cheltuielilor efectuate în cadrul contractelor finanțate în cadrul proiectului ”Microgranturi în domeniul agroalimentar”. Verificările cuprinse în procedura reprezintă, de asemenea, o etapă obligatorie înainte de plata acestor categorii de beneficiari.
Am continuat autorizarea la plată a schemelor și măsurilor de sprijin implementate de APIA din FEGA, FEADR și din bugetul național. Suma totală autorizată la plată în perioada 18 octombrie 2021 – 29 iulie 2022 este de 3,03 miliarde euro.
Am fost din nou în mijlocul fermierilor noștri, la Conferința Regională privind “Viitorul agriculturii românești în elita europeană”, desfășurată la Timișoara și organizată de Clubul Fermierilor Români și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, unde am prezentat prioritățile APIA pentru perioada următoare”, a precizat directorul APIA, Adrian Pintea.