Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat Memorandumul pentru Debirocratizare. Documentul este disponibil online și poate fi consultat pe site-ul Ministerului, anunță secretarul de stat Valentina Saygo.
Proiectul de memorandum propune, printre altele: simplificarea și digitalizarea procedurii de înființare și de închidere a firmelor, eliminarea obligației de a tranzacționa prin trezorerie cu instituțiile statului, eliminarea obligativității declarării posturilor vacante la ANOFM și a birocrației aferente reducerilor de prețuri.
Prevederile prezentului proiect de memorandum pun în aplicare proiectul „Redimensionarea completă a sistemului de licențiere din România”, ce vizează construirea unui mediu de afaceri solid care stimulează competitivitatea, atragerea de investiții și accesul pe piață, prin simplificarea procedurilor de licențiere, respectând obligațiile pe care România și le-a asumat față de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și vizează măsuri ce vor crea o economie dinamică și o cultură antreprenorială performantă pe termen mediu și lung,diminuarea sarcinilor administrative și reducerea gradului de birocrație.
Printre măsurile propuse în memorandum se numără:
- Eliminarea obligației declarării sediilor secundare la ANAF, obținerea CIF pentru puncte de lucru și plata diferențiată a impozitului pe venitul din salarii
- Scutirea de sancțiuni pentru microîntreprinderi și corelarea birocrației cu talia firmei
- Decontarea indemnizaților pentru concediu medical prin compensare cu CASS-ul de plată.
- Eliminarea „analizei de risc” prin care firmele sunt obligate, sub sancțiunea amenzii de 5.000 de lei, să dea bani unei firme care să le zică faptul că trebuie să-și pună gratii la geam.
- Eliminarea obligativității tranzacțiilor firmelor prin contul de trezorerie în relația cu instituțiile statului
- Eliminarea deductibilității limitate de 50% a combustibilului pentru autoturisme
- Eliminarea foii de parcurs ca document obligatoriu în deductibilitatea combustibilului
- Simplificarea și digitalizarea procedurii de înființare a firmelor
- Simplificarea închiderii firmelor
- Creșterea plafonului de la 50.000 euro la 100.000 euro pentru obligația de dotare cu cititoare de card – POS
- Eliminarea declarării reducerilor comerciale
- Revizuirea legislației privind casele de marcat
- Revizuirea autorizațiilor, avizelor și licențelor conform Anexei 1
- Actualizarea legislației prin revizuirea actelor normative care impactează mediul de afaceri conform Anexei 2
- Simplificarea regimul declarativ derogatoriu la ANAF pentru firmele suspendate temporar la ONRC
- Eliminarea Registrului de Evidență Fiscală în format fizic pentru persoanele juridice