Dioxidul de carbon este un gaz natural implicat în procese biologice precum fotosinteza sau echilibrul pH-ului oceanului.
Demonizarea unui element chimic și bazarea acțiunii politice pe el este tipică ignoranților și implică subordonarea politicii industriale, a angajării societății la sloganuri și maximalism ieftin fără bază științifică.
De ani de zile, majoritatea politicienilor UE urmăresc demonizarea activității economice sub acoperirea ipotezei schimbărilor climatice.
Să nu ne amăgim pe noi înșine; scopul lor este ca, sub premisa schimbărilor climatice, folosind frica și interesul colectiv, populația să accepte ca cei din clasa politică să-și asume puteri de reglementare și control asupra activității economice și a modului de viață al indivizilor.
Toate acestea prin (printre multe altele) dominarea surselor de energie pentru a favoriza un anumit model economic și social în care va exista din ce în ce mai puțină libertate și spațiu pentru inițiativa individuală.
Dioxidul de carbon este o scuză și o țintă perfectă, deoarece este unul dintre gazele generate în procesele de ardere a combustibililor fosili. Prin urmare, este asociat cu cele mai elementare procese de transformare a energiei, de la transportul individual cu automobile, avioane sau generarea de energie electrică.
Atunci când politicienii vorbesc, cu ignoranță, despre „decarbonizarea economiei” sau menționează „neutralitatea carbonului” se presupune automat că acestea sunt responsabile pentru o problemă de mediu și că, printr-un decret și roller coaster legislativ, aceste daune “produse” mediului pot fi evitate pur și simplu punând capăt emisiilor acestui gaz.
Realitatea este mult mai complicată și necesită mult mai multe cunoștințe pentru a emite mesaje simple, goale, cu consecințe periculoase.
-În primul rând, CO2 este un gaz fundamental pentru viața pe Pământ.
-Ciclul carbonului și fotosinteza se bazează pe acest gaz și pe transformarea lui în oxigen.
-Fără CO2, nu ar putea exista viață pe planeta noastră.
-Prezența CO2 în atmosfera Pământului este de aproximativ 390 părți per milion sau 0,039% din totalul gazelor care alcătuiesc atmosfera Pământului; fără ea, nu ar exista plante, hrană și oameni.
Cum poate acest gaz să fie numit „inamic”? Este simpla ignoranta?
Răspunsul este că teama de CO2 dă naștere acceptării și aprobării unor reglementări și restricții care au repercusiuni clare asupra vieții noastre și că anumite politici care limitează capacitatea și libertatea economică individuală sunt considerate dezirabile.
Farsa politrucilor UE (pardon, politicienilor UE) asupra decarbonizării și atacul nemilos împotriva emisiilor se dezvăluie atunci când se observă că, spre exemplu, Spania este responsabilă doar pentru 0,58% din emisiile de CO2 prin activitatea industrială față de țări precum China (30%), Statele Unite ale Americii (14%) sau India (10%) care nu vor implementa nicio măsură sau, dacă o vor face, vor fi minime, fără a-și compromite economia, spre deosebire de Spania.
Atunci când unui fermier i se cere să-și „decarbonizeze activitatea economică”, ca și cum este vinovat pentru că și-a hrănit familia cât mai bine, acesta va fi obligat să plătească cu până la 60% mai mult energia electrică, să fie nevoit să renunțe la motorină, să scape de activele sale de producție, să fie nevoit să cumpere vehicule noi cu vreo etichetă „verde” care vor fi mai scumpe și vor implica investiții inaccesibile.
Cine își va putea permite?
Desigur, marii proprietari de terenuri, marile companii și fondurile de investiții vor elimina progresiv agricultura de familie și micile ferme din peisajul producției.
Și în timp ce mulțimile din UE aplaudă cu ignoranță această măsură, credeți că în tări din Africa sau Asia, care concurează în produse agricole, fermierii lor sunt forțați să „decarbonizeze”?
Contează acest lucru pentru politicienii care cer să decarbonizeze totul, cu excepția mașinilor lor oficiale în care participă la întâlnirile de partid?
În UE, din ignoranță, rea-credință și lașitate, a fost adoptată o legislație care dăunează activității economice.
Și când cineva îndrăznește să spună că că așa-numita „politică de decarbonizare” va genera doar sărăcie și șomaj iar agricultorii din UE vor da faliment, acea persoană va fi arătată cu degetul și acuzată că nu vrea să salveze Pământul sau peștii din ocean.
Preocuparea excesiva pentru planetă ne-a cufundat într-o precaritate energetică care se vede în prețurile la energie electrică, spre fericirea companiilor electrice.
Ne putem închipui conducători și legiuitori care conduc UE către precaritate energetică? Își poate imagina cineva că un guvern, în loc să favorizeze furnizarea de energie, o elimină dând mai multă putere companiilor producătoare? În UE, da putem, clar. Și totul cu scuza decarbonizării.
