Deși presa americană, foștii agenți și analiști superiori ai CIA sau foștii militari de rang înalt din armata SUA au confirmat că documentele scurse de la Pentagon sunt autentice și că arată întocmai ca cele folosite în mod uzual de statul major al armatei americane, nu putem ignora faptul că niciunul dintre documentele în cauză nu conține niciun element care să ateste, dincolo de orice îndoială, că ele erau destinate cu adevărat decidenților de la Pentagon. Putem admite că documentele sunt autentice, în sensul că au fost redactate și formatate de angajații de la Pentagon. Dar ce dovezi avem că ele erau destinate cu adevărat decidenților americani și nu sunt mai degrabă menite să deruteze adversarul înaintea unei importante operațiuni militare?
Documentele „scurse” nu conțin nicio ștampilă, nicio semnătură, niciun număr de înregistrare și niciun alt înscris olograf. Sunt doar niște simple foi tipărite, care poate doar seamănă cu cele ale Pentagonului. De aceea ipoteza unei manevre de diversiune de tipul Operațiunii Mincemeat din Al Doilea Război Mondial nu poate fi exclusă în totalitate.
Operațiunea Mincemeat – cea mai mare diversiune militară din istorie
În data de 30 aprilie 1943, în jurul orelor 9:30, un pescar din orașul Huelva din sudul Spaniei găsea în apele Atlanticului corpul neînsuflețit al unui ofițer britanic, care avea asupra sa, legată cu un lanț, o servietă cu blazonul coroanei regale britanice. Câteva ore mai târziu, pescarul preda cadavrul autorităților portuare din Huelva, unde, pe baza actelor de identitate găsite asupra a lui, s-a stabilit că ar fi fost vorba de „Maiorul Martin”.
La scurt timp, autoritățile spaniole l-au informat pe vice-consulul britanic, Francis Haselden, despre găsirea cadavrului și despre servieta aflată în posesia acestuia. La rândul său, vice-consulul Haselden și-a informat superiorii din Londra despre incident, care i-au răspuns pe un ton categoric că trebuie să recupereze cu orice preț servieta cu documentele de o importanță deosebită. Britanicii știau însă că germanii interceptau discuțiile cu Haselden și că aveau codul de decriptare. Militarii spanioli au transmis servieta găsită asupra maiorului la sediul central al forțelor navale din San Fernando, iar de aici mai departe la Madrid. Aici agenții germani au făcut presiuni uriașe asupra spaniolilor să le predea documentele din servietă. În primă fază, spaniolii au refuzat. Dar în final au acceptat să desigileze cu grijă scrisorile, să le fotografieze și să transmită germanilor fotocopiile. După care, au resigiliat scrisorile și au transmis servieta vice-consulului britanic.
În acest timp, pentru a confirma existența „Maiorului Martin”, autoritățile britanice au inclus numele său pe listele soldaților căzuți în luptă. De asemenea, a fost menționat în mai multe comunicări secrete dintre britanici despre care se știa că sunt interceptate și decriptate de germani. În cele din urmă, pe 21 mai 1943, Hitler i-a transmis lui Mussolini că trebuie să apere „cu orice preț” Grecia, Sardinia și Corsica, unde urma să aibă loc debarcarea forțelor aliate, potrivit documentelor secrete britanice obținute din Spania, de la maiorul britanic „înecat”. Mai departe știm deznodământul… O mare parte din trupele germane au fost dislocate din Sicilia pentru a apăra insulele grecești și pentru a întări defensiva din Sardinia. Drept urmare când Aliații au debarcat în Sicilia, pe 9 iunie, au întâmpinat o rezistență germană modestă și au ocupat cu ușurință insula. Ilustrativ pentru cât de bine a funcționat dezinformarea britanică e faptul că, inclusiv la 4 ore după începerea invaziei din Sicilia, germanii considerau că acțiunea este doar o diversiune și au decis să trimită încă 21 de avioane de luptă din Sicilia pentru fortificarea Sardiniei, fiind convinși că acolo urma să aibă loc adevărata lovitură a Aliaților!
Șase elemente asemănătoare
1) Atât Operațiunea Mincemeat, cât și „Scurgerea de la Pentagon” au avut loc cu puțin timp înainte de declanșarea unor acțiuni militare majore – debarcarea Aliaților în sudul Europei, respectiv „Marea contra-ofensivă ucraineană de primăvară”.
2) În ambele cazuri, informațiile presupus secrete „sunt scăpate” de către cei care sunt implicați în organizarea acțiunii militare ce urmează să aibă loc. Britanicii în cazul debarcării din Sicilia și americanii în cazul contra-ofensivei ucrainene.
3) De asemenea, în ambele cazuri, documentele „scurse” conțin informații vitale și explicite despre acțiunea militară ce urmează să aibă loc. În documentele ofițerului înecat în Operațiunea Mincemeat se indicau în mod precis zonele în care urmau să atace forțele aliate din Marea Mediterană. La fel, în documentele scurse de la Pentagon se oferă informații precise privind numărul de brigăzi și echipamentele militare care urmează să fie implicate în contra-ofensiva ucraineană. O parte dintre aceste informații erau deja disponibile din surse oficiale deschise, ceea ce le conferă mai multă autenticitate tuturor celorlalte detalii care nu se cunoșteau înainte.
4) Ca și în cazul Operațiunii Mincemeat, documentele „scurse” de la Pentagon oferă o informație cheie pentru forțele defensive ale adversarului: unde urmează să aibă loc „lovitura militară”. Documentele secrete din servieta „Maiorului Martin” înecat în sudul Spaniei, indicau în mod precis că Aliații urmau să atace în Grecia, Sardinia și Corsica – dar nu Sicilia, care era ținta reală. În cazul contra-ofensivei militare ucrainene informațiile privind locul sau direcția în care va avea loc acțiunea nu erau publice până la „scurgerea” de la Pentagon. Se vehiculau tot felul de ipoteze, fără a exista nicio certitudine. Dar în această săptămână, cotidianul The New York Times ne-a informat, citând din documentele „scurse” de la Pentagon, că ofensiva va avea loc în sudul Ucrainei:
„Deși Ucraina oferă oficialilor american puține detalii despre planul său operațional, este probabil ca operațiunea să se desfășoare în sudul țării, inclusiv de-a lungul coastei Ucrainei de la Marea Azov, lângă Crimeea, anexată de Rusia.”, scrie New York Times, referindu-se la documentele de la Pentagon.
5) Tot în ambele cazuri, oficialii militari s-au grăbit să confirme autenticitatea documentelor, mimând îngrijorarea și făcând demersuri explicite pentru recuperarea lor, astfel încât să nu cadă în mâinile adversarilor.
În Operațiunea Mincemeat, britanicii și-au manifestat îngrijorarea și i-au cerut vice-consulului să recupereze neapărat documentele. În cazul „Scurgerii de la Pentagon”, autoritățile americane au luat măsuri de cenzură în premieră, forțând Twitter și alte platforme să șteargă documentele secrete.
6) În ambele cazuri, povestea oferită adversarilor conține conține o puzderie de detalii, aparent neimportnte, dar care au un rol major pentru pentru confirma și reconfirma autenticitatea documentelor și identitatea „purtătorilor” acestora.
Soldatul Jack Douglas Teixeira chiar este arestat și încătușat, într-un adevărat spectacol mediatic! Deci chiar a sustras documentele! Deci documentele chiar sunt autentice! Deci îngrijorările Pentagonului nu au fost doar o șaradă. Totul e real și trebuie luat în serios! Putem presupune că Teixeira a fost „recrutat” pentru a juca acest spectacol pe care l-am văzut cu toții la televizor? De ce nu? În fond era un militar, un patriot și dornic de a face parte dintr-o misiune de o importanță atât de mare.
În plus, “documentele Pentagonului”, comentate pe scară largă de presa americană main-stream, conțin informații care nu au relevanță pentru războiul din Ucraina, dar care ranforsează autenticitatea documentelor “scurse”. Se oferă detalii depsre cum SUA își spionează aliații, despre implicarea în protestele din Israel, despre cum SUA au intervenit pentru a opri unele acțiuni ucrainene ce ar fi putut escalada confruntările către un război nuclear etc. Multe, multe detalii, care par imposibil să fi fost întrețesute într-o compoziție atât de complexă.
La fel, „Maiorul Martin”, chiar părea că se înecase, avea asupra lui acte și detalii personale care să-i ateste falsa identitate, iar pentru ca totul să fie și mai convingător, numele său chiar apărut în lista soldaților britanici căzuți în război. În buzunarul său se afla o scrisoare de la tatăl său fictiv, poza prietenei sale fictive, precum și chitanța fictivă a unui inel de logodnă, care costase fix 53 de lire, 10 șilingi și 6 pence. După atât de multe detalii care se leagă și se confirmă între ele, cum să mai pui la îndoială existența Maiorului Martin? Iar dacă maiorul chiar exista, atunci și documentele aflate asupra sa trebuiau să fie autentice!
Concluzie
Există fără îndoială și multe diferențe între cele două acțiuni militare analizate mai sus. De exemplu, „Scurgerea de la Pentagon” beneficiază de un suport mediatic uriaș, care a întărit și mai mult „autenticitatea” documentelor. În cazul Operațiunii Mincemeat, toată diversiunea s-a produse pe canalele secrete, fără cunoștința marelui public, până la terminarea războiului. Dar nici asemănările evidențiate mai sus nu sunt puține. Singura certitudine e ca nu avem nicio certitudine!
Ceea ce rămâne după această poveste e că războiul informatic, diversiunile, manipulările, dezinformările și intoxicările fac parte din strategia militară a fiecărei părți. Iar ele pot juca un rol esențial în confruntările militare, pot salva viețile multor soldați sau, dimpotrivă, pot amplifica numărul de victime.Adevărul este doar o prezență cu totul întâmplătoare în vreme de război. Certitudinea este extrem de rară.
De multe ori miza nu este neapărat ca adversarul să creadă în totalitate diversiunile puse în scenă. Ceea ce contează este că adversarul nu are niciodată certitudinea că este vorba doar de o diversiune. Chiar și cea mai incredibilă poveste, cu un tânăr soldat de 21 de ani care a avut acces la documente secretizate la cel mai înalt nivel, nu poate fi exclusă în totalitate de către adversar. Chiar dacă există argumente solide că totul ar fi o diversiune, rușii nu pot exclude în totalitate scenariile propuse în documentele „scurse” de la Pentagon. Iar această mare incertitudine îi obligă să aloce sau să disloce resurse umane și echipamente militare, să depună eforturi pentru construcția liniilor de fortificații defensive suplimentare, să își împartă forțele armate între „sudul Ucrainei” indicat de documentele Pentagonului și nord-estul care ar putea fi ținta reală vizată de ofensiva ucraineană, așa cum s-a întâmplat și în contra-ofensiva ucraineană din toamna anului trecut. Incertitudinea ar putea fi miza principală a documentelor „scurse” de la Pentagon.
