Până s-a întâmplat, a fost de neconceput. SUA și-au păstrat de zeci de ani rolul de unic negociator în Orientul Mijlociu. A insistat să fie arbitrul principal al acordurilor, arhitectul și decidentul parteneriatelor. Însă pe 10 martie, China a apărut ca mijlocitor al unui acord între Iran și Arabia Saudită, în timp ce Statele Unite au fost lăsate deoparte. Cea mai importantă realiniere recentă a Orientului Mijlociu a fost modelată de China.
Chestiunea este atât de critică încât este prea mare pentru a fi cuprinsă într-o singură poveste. Sunt două povești: schimbarea aliniamentelor regionale și schimbarea aliniamentelor globale. Articol preluat din antiwar.com
Iranul și Arabia Saudită au explorat îmbunătățirea relațiilor în ultimii ani. Simptomele au început cu discuții în 2020 iar apoi au devenit întâlniri mai dese în Irak și Oman. În 2021, cele două țări au anunțat că Iranul a reluat exporturile în Arabia Saudită, iar Iranul a abordat ideea redeschiderii consulate în țările celeilalte și restabilirea legăturilor diplomatice.
Atât declarațiile iraniene, cât și cele saudite după noul lor acord au recunoscut aceste discuții și au mulțumit Irakului și Omanului pentru eforturile lor și pentru că le-au găzduit. Dar China a fost cea care i-a adus la masă, a deschis negocierile și a facilitat realizarea acordului. „Cele două părți”, se arată în declarația sauditei, „și-au exprimat aprecierea și recunoștința față de conducerea și guvernul Republicii Populare Chineze pentru găzduirea, sponsorizarea discuțiilor și eforturile pe care le-a depus pentru succesul acestora”. Declarația Iranului a exprimat o recunoștință similară.
Discuțiile din China au urmat unei vizite a președintelui iranian Ebrahim Raisi în China și unei vizite a președintelui chinez Xi Jinping în Arabia Saudită. Apoi, între 6 și 10 martie, delegațiile din Iran și Arabia Saudită au purtat discuții la Beijing. Discuțiile au avut ca rezultat semnarea „unui acord de reluare a relațiilor diplomatice dintre ei și redeschiderea ambasadelor și misiunilor lor într-un termen care nu depășește două luni”. Iranul și Arabia Saudită au convenit asupra „respectului pentru suveranitate și neamestecul în treburile interne ale celuilalt”. Arabia Saudită și Iranul „au convenit să pună în aplicare Acordul de cooperare în materie de securitate între ele”, care a fost semnat inițial la 17 aprilie 2001.
Cele două țări au convenit să „implementeze… Acordul general de cooperare în domeniile economiei, comerțului, investițiilor, tehnologiei, științei, culturii, sportului și tineretului”, care a fost semnat la 27 mai 1998. Acest aspect al acordul sugerează mai mult decât extinderea ariei pe care saudiții au explorat-o în 2021 pentru a ocoli sancțiunile americane împotriva Iranului.
Intermedierea chineză reprezintă o realiniere seismică în Orientul Mijlociu. În centrul multor conflicte și lupte din Orientul Mijlociu s-au aflat vrăjmașia și rivalitatea dintre taberele sunite și șiite. Iar în fruntea acelor tabere se află Arabia Saudită și Iran. Un acord de pace între ei ar putea avea implicații masive pentru pace, comerț și realinieri în regiune.
SUA nu ar trebui să se plângă odata cu implementarea acestor acorduri. Stabilitatea în regiune este bună pentru toată lumea, iar rolul Chinei în susținerea ordinii internaționale, în a fi o forță pentru stabilitate este exact ceea ce SUA au cerut de la ei. Dar SUA este nemulțumită din două motive. Prima este că China a apărut ca putere efectivă în regiune intermediind acordul și remodelând regiunea. Al doilea este că politica externă a SUA nu favorizează pacea și stabilitatea în regiune.
În timp ce politica externă chineză cere stimularea stabilității în regiune, politica externă a SUA cere schismă și ostilitate. O caracteristică majoră a politicii externe a SUA în regiune este constituirea și menținerea unei coaliții împotriva Iranului. În centrul acestei coaliții se află Arabia Saudită. Acordul saudito-iranian intermediat de China poate dizolva coaliția respectivă și vindeca schisma.
Odată cu anunțarea acordului, Arabia Saudită a anunțat ce le-ar cere Statelor Unite și anume normalizarea relațiile cu Israelul. Pe măsură ce SUA acordă prioritate menținerii coaliției anti-Iran și a schismei din regiune, „încheierea unui acord de normalizare între Israel și Arabia Saudită”, relatează The Wall Street Journal, „a devenit o prioritate pentru președintele Biden”.
Dar pentru a obține acest acord, SUA va trebui să ofere Arabiei Saudite „garanții de securitate și să ajute la dezvoltarea programului său nuclear civil”. Aceste garanții de securitate ar putea include numirea Arabiei Saudite ca aliat major non-NATO. Dar termenii saudiți sunt, în cuvintele The Wall Street Journal, „obstacole descurajante în calea unei înțelegeri”. SUA se îngrijorează că „sprijinul pentru îmbogățirea uraniului și dezvoltarea propriului sistem de producție de combustibil… ar permite Arabiei Saudite să dezvolte o armă nucleară și să accelereze o cursă a înarmărilor cu Iranul”. Iar SUA s-au ferit de a furniza Arabiei Saudite garanții de securitate.
Annelle Sheline, cercetător pentru programul Orientului Mijlociu la Institutul Quincy, a transmis că acordul cu Iranul poate face parte dintr-un „efort saudit de a extrage concesii maxime de la SUA”. Ea spune că „decizia Riadului de normaliza relațiile cu Teheranul, sub auspiciile Beijingului, ar putea viza în primul rând Washingtonul”. Acordul ar putea fi, parțial, un semnal către Washington că, dacă nu sunt dispuși să ofere Arabiei Saudite ceea ce are nevoie pentru a rămâne ferm în tabăra anti-Iran condusă de SUA, ei sunt dispuși să se transfere în tabăra condusă de China, care va pune capăt campaniei anti-Iran.
Oricare ar fi motivele, semnarea saudită a unui acord de pace cu Iranul reprezintă o realiniere semnificativă a regiunii care ar putea avea consecințe semnificative pentru pace și stabilitate. Faptul că China a fost cea care a intermediat acordul are o importanță semnificativă a rolului de putere majoră care ar putea avea consecințe la nivel global.
A deschide ușa și a găsi China în cameră și SUA lăsate afară este o schimbare majoră a influenței în Orientul Mijlociu. Evidențiază apariția Chinei ca putere internațională și dezvăluie influența sa economică, diplomatică și politică în expansiune rapidă în Orientul Mijlociu. Dezvăluie o nouă vulnerabilitate a SUA de a fi lăsate în afara modelării evenimentelor: o îngrijorare care poate fi simțită și pe măsură ce China se afirmă ca participant la posibilele rezoluții viitoare ale războiului din Ucraina.
Acordul este o demonstrație vie a întăririi viziunii Chinei despre o lume multipolară în care se poate ajunge la acorduri fără a interveni, dicta sau restructura politica internă a altor țări.
Apariția acelei lumi multipolare, în care SUA s-ar putea să nu aibă singurul cuvânt sau ultimul cuvânt în alinieri și politici și în care s-ar putea să nu existe blocuri, este o amenințare pentru lumea unipolară condusă de SUA.
Apariția lumii multipolare exemplificată de apariția Chinei ca o contrapondere și ca putere internațională nu s-a limitat la acest cel mai recent exemplu de dizolvare a blocurilor. A fost exemplificat prin acordurile recente dintre Arabia Saudită și China, prin mișcări recente de aderare la organizații internaționale precum BRICS și Organizația de Cooperare din Shanghai (SCO).
Pe 9 decembrie, președintele chinez XI Jinping a vizitat Arabia Saudită, unde cele două țări au promis „se vor sprijini ferm interesele de bază ale celeilalte” și au semnat declarația lor comună numită „ un parteneriat strategic cuprinzător”. . . între regat și China.” Ei au semnat un plan de aliniere pentru „sinergie” între Inițiativa Belt and Road a Chinei și Viziunea 2030 a Arabiei Saudite.
Respingând insistența lui Biden de o lume unipolară, ministrul saudit de externe prințul Faisal bin Farhan Al Saud a insistat că ar putea avea o relație cu ambii parteneri, SUA și China. „Nu credem în polarizare sau în alegerea dintre părți”, a spus el.
Această schimbare a fost dezvăluită cel mai semnificativ în mișcările de apartenență la BRICS și SCO, două organizații internaționale mari care urmăresc nu numai să reechilibreze hegemonia SUA într-o nouă lume multipolară, ci să rezolve problemele într-un mod care transcende blocurile. Parteneri în BRICS cu India și China și partenerii în SCO cu India și Pakistan.
Atât Iranul, cât și Arabia Saudită au inițiat recent mișcări de aderare în ambele organizații, apropiindu-se unul de celălalt și de China. SCO este a doua cea mai mare organizație internațională din lume, după ONU și include Rusia, China și India. În septembrie 2022, Iranul a făcut pași către calitatea de membru cu drepturi depline în SCO. La summit-ul anual, secretarul general al SCO a semnat un Memorandum de Obligații ale Republicii Islamice Iran pentru ca Iranul să devină membru cu drepturi depline. La o întâlnire din aprilie 2023, calitatea de membru cu drepturi depline va fi finalizată.
Organizația BRICS este alcătuită din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Iranul și Arabia Saudită caută ambele aderarea la BRICS.
În septembrie 2021, Arabia Saudită a fost admisă ca partener de dialog în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai, alăturându-se din nou atât Iranului cât și Chinei.
Toate aceste mișcări, culminate de acordul de pace intermediat de China între Iran și Arabia Saudită, demonstrează ce apariția Chinei ca o putere majoră care echilibrează din ce în ce mai mult SUA într-o lume multipolară nou emergentă. Viziunea chineză a unei lumi multipolare pune accentul pe parteneriat în loc de confruntarea între diferite blocuri.
